Secretele ne îngreunează viaţa

1 69773 original jpg jpeg

Câţi dintre noi nu avem secrete? Este normal să ascundem anumite lucruri, însă care este motivul pentru care vrem să aflăm secretele celorlalţi? Află ce spun oamenii de ştiinţă!

Cercetătorii de la Universitatea Tufts spun că cei mai mulţi dintre noi au tendinţa să spună că sunt buni la păstrarea unui secret,dar motivul din spatele acestei afirmaţii se află în curiozitatea de a afla ce ascunde cealaltă persoană.

Oamenii de ştiinţă au constatat că există o relaţie între povara emoţională a ţinerii un secret şi treburile zilnice pe care cineva le are de făcut.

"Povara emoţională este asociată cu oboseala fizică şi aceasta se activează atunci când păstrezi o informaţie secretă pe care ai primit-o",afirmă cercetătorii.

În cadrul studiului,participanţii au fost împărţiţi în două grupe:unora li s-a cerut să-şi amintească un secret foarte important iar celorlalţi o informaţie pe care trebuie să o păstreze,dar care nu este vitală. Ambelor grupuri li s-a cerut apoi să estimeze cât de înalt este un deal sau cât de mare pare o anumită distanţă.

Cei care păstrau un secret esenţial au avut răspunsuri în care exagerau înălţimea dealului sau distanţa pe care o aveau de parcurs. De asemenea,celor din acest grup li s-a părut un efort plimbarea câinelui sau căratul cumpărăturilor pe scări. În contrast,cei cu secrete mai mici au estimat dealul ca fiind mult mai mic,iar distanţa una uşor de parcurs.

Concluzia studiului a fost că păstrarea unui secret îngreunează treburile zilnice ale fiecăruia. "Cu cât mai împovărător este secretul şi cu cât mai devotat eşti lui, percepţia şi acţiunile sunt influenţate. Deci, secretele îngreunează vieţile oamenilor",conchid cercetătorii.



Recente

woman with hat sitting chairs beach beautiful tropical beach woman relaxing tropical beach koh nangyuan island jpg
stacks coins increasing height textured surface jpg
beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg
woman yawning office jpg
family moving using boxes jpg
zi cu energie (1) jpg
portrait beautiful happy cute sexy brunette woman with red lips wide classic pants holding plastic coffee cup white background jpg
kelly sikkema Hl3LUdyKRic unsplash jpg
attractive young man using digital tablet with modern metal pendant jpg
3505490 jpg
kaboompics colorful 791927 1920 jpg
thumbnail 800x600 png
nadine rupprecht lRmT2rB0O94 unsplash jpg
guille alvarez IcI3FizU9Cw unsplash jpg
shutterstock 2467088781 jpg
60 61 shutterstock 2705951419 jpg
woman decorating easter eggs jpg