Vindecă vânătăile cu aceste remedii

1 71436 original jpg jpeg

Vânătăile sunt pete negre-albastre, care se formează pe piele, ca urmare a unei lovituri. Când ne lovim, vasele de sânge din acea parte a corpului se deteriorează şi au loc scurgeri de sânge din ele. Dacă te confrunţi des cu vânătăi, atunci trebuie să cunoşti aceste remedii naturale.

Remediile naturale ajută la tratarea afecţiunii mai repede,pentru că scurgerile de sânge prezente în zona ţesutului pot provoca pete negre-albăstrui,care,dacă sunt puternice,provoacă durere.Vânătăile se vindecă într-un timp mai lung,dar dacă alegi unele dintre remediile naturale pe care le prepari chiar tu acasă,durerea poate fi atenuată mult mai repede,poate chiar şi peste noapte. În afară de aceste căi de atac,există şi alte lucruri pe care ar trebui să le ştii:trebuie evitată deplasarea şi întinderea dacă ai vânătăi,astfel încât să nu se agraveze.

Iată cum să tratezi durerea vânătăilor acasă: Gheaţă

Aplicarea de gheaţă pe zona învineţită este cea mai bună soluţie şi este considerată în acest caz un tratament preliminar. Ea are efect de răcire asupra inflamaţieişi menţine sub control scurgerile de sânge. Ţine cubul de gheaţă timp de cel puţin 10 minute şi cel mult 20 pe zona afectată.

Ciocolată

Cacaua din ciocolată conţine proprietăţi bioactive care vindecă inflamaţia şi ajută pielea să se refacă. Poţi aplica,de asemenea,ciocolată topită pe zona învineţită,deoarece controlează fluxul de sânge. Totuşi,ai grijă ca ciocolata să nu fie mult prea caldă.

Ceai din plante

Prepară ceai din plante precum flori de muşeţel şi lavandă,şi-l laşi să facă infuzie. Apoi,înmoi o cârpă în băutura medicinală şi acoperi zona învineţită cu ea pentru vindecareamai rapidă.

 Apă caldă

Pune într-o sticlă de plastic apă caldă şi aplic-o pe zona învineţită. Aceasta va încetini fluxul de sânge spre ţesuturile afectate. Un prosop curat sau o cârpă înmuiată în apă caldă sunt,de asemenea,eficiente.

Felii de cartofi

Spală un cartof,pe care-l feliezi. Iei câte o felie de cartof şi o ţii pe zona învineţită. Acesta va accelera vindecarea.

Ananas

Enzimele prezente în ananasajută la tratarea vaselor de sânge afectate. Modul de aplicare este acelaşi ca la cartof.

Alte remedii împotriva vânătăilor sunt:

-Alimente îngheţate;

-Bandajul elastic;

-Vitamina C;

-Vitamina K;

-Uleiul de ricin;

-Zahărul;

-Papaia.



Recente

ramai confortabila ramai eleganta tendinte obligatorii in materie de incaltaminte de iarna pentru femei jpg
femeie eleganta sarbatori craciun 17597 jpg
Supa cu afumatura  Sursa foto shutterstock 1780012733 jpg
Rulada gem de caise  Sursa foto shutterstock 2076683032 jpg
CLICKPENTRUFEMEI amanda vick ohWf6YuzOQk unsplash jpg
Peste pe pat de varza  Sursa foto shutterstock 2363702885 jpg
Armonizarea facială cum îți poți îmbunătăți trăsăturile într un mod natural și echilibrat jpg
7e1f67ad18e7a1162149c30d2c7eab02 png
Imagine1 png
Rulada cu gem de fructe de padure  Sursa foto shutterstock 1744930400 jpg
femeie care se da cu parfum jpg
young woman with christmas present by christmas tree (1) jpg
trucuri pentru machiajul ochilor rezistent jpg
Varza a la Cluj  Sursa foto shutterstock 506811040 jpg
craciunite 1 jpg
portrait santa claus having christmas drink jpg
Idei practice pentru renovarea bucătăriei   spații mici, rezultate mari jpg
Rulada braziliana  Sursa foto shutterstock 192814724 jpg
Cum sa iti pastrezi parul hidratat iarna aceasta jpg
Cum să faci față petelelor dificile de pe plita pe gaz jpg