Anxietatea, „prietena de-o viaţă” a lui Ryan Reynolds. „Am atins adâncurile întunecate ale tulburării”

1 ryan jpg jpeg

Este unul dintre cei mai îndrăgiţi actori de la Hollywood, pe care l-am admirat atât în filme de acţiune, cât şi în comedii romantice precum „Vrei să te însori cu mine?” (2009) şi „Desigur... poate că...” (2008), însă viaţa lui din spatele camerelor de filmat n-a fost deloc lipsită de momente dificile.

Recent, Ryan a vorbit despre sănătatea sa mintală. Conform celor publicate de revista People, actorul de 44 de ani a postat, pe Instagram, „relaţia” pe care o are cu anxietatea. Reynolds a ţinut să precizeze că a adus vorba despre un subiect atât de delicat pentru simplul motiv că, în luna mai, a fost Luna Sănătăţii Mintale.

„Unul dintre motivele pentru care postez chestia asta atât de târziu este că obişnuiesc să îmi aglomerez programul şi, din cauza asta, pierd din vedere anumite lucruri care contează”, s-a scuzat actorul. „Şi unul dintre motivele pentru care îmi aglomerez programul atât de mult este prietena mea de-o viaţă, anxietatea”, a pus starul hollywoodian punctul pe i. „Ştiu că nu sunt singurul şi vreau să le spun tuturor celor care îşi aglomerează programul, care gândesc prea mult lucrurile, muncesc prea mult, îşi fac prea multe griji şi exagerează cu orice, că nici ei nu sunt singuri.”

Mai departe Ryan a spus fanilor săi că un subiect precum sănătatea mintală nu e deloc discutat pe cât de mult ar trebui să fie discutat. „Nu vorbim destul despre problemele psihice, rămân subiecte tabu în societatea noastră”, a adăugat vedeta, care a avut parte de multe comentarii încurajatoare la postarea sa.

În 2016, Reynolds a mai abordat acest subiect spinos. El a vorbit atunci celor de la GQ că a avut o adevărată cădere nervoasă în timp ce filma pentru Deadpool, un proiect de vis la care a lucrat timp de 11 ani.

Amintindu-şi despre acea perioadă din viaţa sa, faimosul tată a trei copii a spus: „Mă simţeam de parcă eram în mijlocul unei furtuni tot timpul. Când am încheiat munca la acea producţie, am avut o cădere nervoasă. Pur şi simplu, parcă nici nu mă mai ţineam pe picioare. M-a zdruncinat chestia aia din plin.”

Dându-şi seama atunci că nu-şi putea continua munca, actorul s-a dus la doctor. „M-am dus la doctor pentru că simţeam că sufeream din cauza unei probleme neurologice sau ceva de genul acesta. Şi toţi medicii la care am fost mi-au spus că aveam anxietate”, îşi aminteşte vedeta.

Reynolds a ţinut să precizeze că a avut experienţe similare chiar şi la începutul carierei sale: „Am anxietate. Am avut dintotdeauna...”, a dezvăluit în The New York Times, în 2018. „M-am trezit de multe ori spunându-mi că îmi tot făceam griji cu privire la un lucru sau altul şi tot ce vă mai pot spune este că am atins adâncurile cele mai întunecate ale acestei tulburări şi nu e deloc distractiv”, a conchis acesta.

Foto - Shutterstock



Recente

Gogosi insiropate  Sursa foto shutterstock 2146822857 jpg
min ro oglinda ovala cu rama neagra din mdf slim cu iluminare oli led culoarea ramei la alegere 1000x736 png
image1 jpg
smiling blonde woman laughing street cheerfully lovely young lady feeling happy autumn park jpg
Cartofi dulci cu naut  sursa foto shutterstock 788953129 jpg
cancer san jpg
girl completing homemade cupcakes jpg
Gogosi peltea  Sursa foto shutterstock 2153176745 jpg
Placinta cu varza si mazare  Sursa foto shutterstock 1967135323 jpg
clickpentrufemei ro  pexels pixabay 264787 jpg
Fursecuri cu crema de vanilie  Srusa foto shutterstock 2187774933 jpg
cum amenajam un colt de natura la noi acasa jpg
Chiftelute picante din linte  Sursa foto shutterstock 2111659610 jpg
rolul detaliilor subtile pentru imaginea personala jpg
zendaya coafura oscar moroccanoil 2 jpg
Fursecuri de ovaz cu crema  Sursa foto  shutterstock 199953875 jpg
Supa crema mazare  Sursa foto shutterstock 742144231 jpg
femeie crema de soare 4153623 jpg
Fursecuri cu caramel sarat  Sursa foto shutterstock 2412243033 jpg
1773300704 asu2 jpg