Cafeaua este contraindicată când ai aceste afecţiuni

1 76701 original jpg jpeg

Ce modalitate mai plăcută de a începe ziua dacă nu cu o ceaşcă de cafea? Dar ştii care sunt efectele acestei licori pe termen lung asupra organismului tău?

O ceaşcă de cafea dimineaţa poate fi un adevărat tratament, însă dacă obişnuieşti să consumi o cantitate mai mare de cafea ar trebui să ţii cont de repercursiunile acţiunii tale. Şi anume, cafeaua este responsabilă cu creşterea tensiunii arteriale.

Dacă te confrunţi cu problema hipertensiunii, cercetătorii de la Mayo Clinic au făcut un studiu pe acestă temă şi au ajuns la concluzia că maxim două cafele pe zi ar trebui să fie mai mult decât suficient iar în cazul persoanelor care de obicei nu consumă cafea, la 2-3 ore după servirea ei tensiunea arterială este mult mai mare decât limita normală. 

Tinerii prezintă risc de atac de cord 

În cazul în care ai fost diagnosticat de curând chiar şi cu o formă uşoară de hipertensiune, consumul de cafea se pare a fi de 4 ori mai periculos şi te expune riscului de a suferi un atac de cord, şi asta în urma unui studiu realizat de Dr Lucio Mos.

În plus, ţine cont de faptul că în cazul bărbaţilor consumatori de cafea există un risc crescut de a dezvolta gută. 

Cafeaua şi chisturile mamare 

Site-ul caffeineinformer.com a publicat un studiu ce susţine faptul că femeile ce au consumat până la 250 mg de cafeină zilnic prezintă un risc crescut de a dezvolta chisturi mamare, iar în cazul în care au depăşit această doză ajungând până la un consum de peste 500 mg zilnic, riscul de dezvoltare a chisturilor la sân ajunge până la 2,3 ori mai mare, faţă de 1,5 în primul caz.

Află în ce alte situaţii cafeaua nu este recomandată pe clicksanatate.ro.

Sursa foto: Shutterstock.com



Recente

Gogosi cu mere  Sursa foto shutterstock 2518717831 jpg
pregnant woman early pregnancy with hands belly sitting sofa home jpg
Sarmale cu ciuperci si hrisca  Sursa foto shutterstock 574268035 jpg
kid eating doughnuts home jpg
Pateuri cu branza dulce  Sursa foto shutterstock 2334663901 jpg
e16a63cf3bae685eb192e25fd72e3e1692 jpg
1770214227 e5Zb jpg
Supa crema de conopida  Sursa foto shutterstock 757943452 jpg
Cornulete cu rahat  Sursa foto shutterstock 1665735121 jpg
de ce tot mai multe familii aleg case de vanzare in ilfov in locul apartamentelor in capitala jpg
Budinca de varza cu carne  Sursa foto shutterstock 413481091 jpg
Curry de conopida  Sursa foto shutterstock 1832073079 jpg
biciclete 16x9 png
Prajitura tavalita  Sursa foto shutterstock 2534672425 jpg
imbracaminte sport premium pentru barbati combinarea hanoracelor confortabile cu geci functionale jpg
Foto 1 Shutterstock 1920x1080 png
Tocanita de varza  Sursa foto shutterstock 2248605665 jpg
e1d0909921f538fdf9efa0d96df44816c2 jpg
e135d47c8ed30af3957617f9a6468e9420 jpg
Placinta cu branza  Sursa foto shutterstock 2417697867 jpg