Cauze frecvente ale durerilor de cap

1 73393 original jpg jpeg

Ştiai că 90% dintre oameni suferă în mod ocazional de dureri de cap? Cauzele apariţiei acestora sunt variate, însă sunt câţiva factori care influenţează declanşarea lor. Iată care sunt aceştia!

Stresul,principala cauză

Este aproape imposibil ca stilul de viaţă modern să nu-ţi declanşeze dureri de cap. Responsabilităţile zilnice par să nu se mai sfârşească,iar grijile te năpădesc de peste tot. Nu este de mirare că nivelul stresului atinge cote alarmante,ceea ce duce la apariţia durerilorde cap.

Prea multă cafea

Fiecare dimineaţă începe cu o ceaşcă de cafea? Dacă te-ai limita la doar una,nu ar fi nicio problemă,însă dacă depăşeşti doza de 200 de g de cafeină pe zi,este inevitabil să nu se declanşeze dureri de cap deoarece sângele va fi pus în mişcare,iar tu vei deveni agitată.

Şi postura are rolul ei

Durerile de cap din zona cervicală,adică cele care încep din zona gătului şi se extind spre scalp  sunt provocate de postura ta zilnică. Faptul că petreci ore în şir pe scaun la birou,că dormi pe burtă cu capul într-o parte sau ai obiceiul să ţii dinţii încleştaţi îţi poate declanşa migrene.

Alcoolul,un factor ce nu trebuie neglijat

Este unul dintre cele mai nocive elemente care-ţi poate afecta organismul,deoarece îl deshidratează. Alcoolul dilată vasele de sânge şi creşte presiunea craniană.

Alimentaţia nesănătoasă

Obişnuieşti să mănânci multă ciocolată,chipsuri,produse de pastiserie sau bogate în aspartam? Atunci să nu te miri dacă vei suferi des de dureri de cap deoarece sunt factori care declanşează migrenele.

Citeşte şi:

Durere de cap sau migrenă

Sucul de mere alungă durerea de cap



Recente

back view doctor looking ct scans computer jpg
sad family with child having financial difficulties jpg
ghid practic pentru alegerea semnaturii senzoriale jpg
Turta dulce cu miere si crema de caramel  Sursa foto shutterstock 2431638965 jpg
pexels gustavo fring 8769368 jpg
Cabanosi pane  Sursa foto shutterstock 1710631729 jpg
beautiful sunflower studio still life jpg
Fursecurile cu miere si nuca  Sursa foto shutterstock 2220608125 jpg
e1f1df8765ecc172b3f28f19417cba17d2 jpg
Rulouri cu sunca si dovlecei  Sursa foto shutterstock 1148367677 jpg
Tort ungar  Sursa foto shutterstock 2322289845 jpg
Tocanita de legume  Sursa foto shutterstock 1769773181 jpg
1776781198 yG50 jpg
accesorii vara jpg
Tort Medovik cu miere  Sursa foto shutterstock 2584285519 jpg
Tocanita picanta de pui  Sursa foto shutterstock 2019552515 jpg
cheerful young couple with anniversary present jpg
Implant dentar premium   Ce tipuri de implant dentar exista  fb event cover 1920 1005 jpeg
Prajitura cu foi de miere Sursa foto shutterstock 2278319939 jpg
cheerful senior mother helping her daughter kneading dough jpg