Cum afectează alcoolul dantura. Stomatolog Sorina Stroe: „Este important, dacă ne dorim să consumăm alcool, să bem şi apă‟

1 medic stomatolog sorina stroe dinti consum alcool jpg jpeg

Despre băuturile dulci şi acidulate se ştie că au efecte nocive directe asupra sănătăţii dentare, însă nu suficiente persoane ştiu cât de periculos este şi alcoolul pentru dinţi şi gingii.

Medicul stomatolog Sorina Stroe, asistent universitar doctor, explică de ce.

Băuturile alcoolice conţin zahăr

„În primul rând, mulţi uită că în multe băuturi alcoolice se află mult zahăr, pentru a le oferi un gust cât mai bun. Nu mai menţionez cât de mult se află în cocktail-uri, cu sau fără alcool. De multe ori, când ne comandăm un cocktail, ştim doar orientativ ce conţine, nu şi cantitatea de zahăr pe care o adaugă barmanul. Cu cât cantitatea de zahăr este mai mare, cu atât efectele nocive sunt mai intense. Consumând zahăr, se depune o peliculă pe suprafaţa dinţilor şi acolo ajung şi se înmulţesc bacteriile ce atacă dinţii şi gingia, putând declanşa carii şi să contribuie la evoluţia bolilor gingivale. Dacă ne dorim să consumăm alcool, la ocazii, indicat este să alegem băuturi cu un conţinut cât mai scăzut de zahăr. De exemplu, o şampanie brut sau dry conţine aproximativ 0,5 grame de zahăr la un pahar de 150 ml. Asta în timp ce o şampanie dulce conţine între 8-10 grame de zahăr pentru aceeaşi cantitate‟, explică medicul stomatolog Sorina Stroe.

Consumul de alcool deshidratrează

„Un alt efect nedorit cauzat de alcool este deshidratarea. E adevărat, alcoolul este lichid, dar, prin compoziţia lui, el nu face altceva decât să deshidrateze corpul şi cavitatea orală. Pentru că pierdem din fluxul salivar, în gură apare un mediu propice multiplicării bacteriilor. Acestea atacă smalţul dinţilor şi astfel apar cariile dentare. De aceea, este important, dacă ne dorim să consumăm alcool, să bem şi apă. Un pahar cu apă între două cocktailuri, spre exemplu. Ajută şi să mestecăm gumă fără zahăr, pentru că stimulează fluxul salivar, însă nu renunţăm totuşi la apă‟, adaugă medicul stomatolog Sorina Stroe.

Băuturile pătează dinţii

„Băuturile alcoolice colorate, precum vinul roşu, ne pătează dinţii, dacă le consumăm frecvent. Constatăm astfel, după o perioadă, că dantura noastră nu mai este atât de curată şi strălucitoare, chiar dacă ne spălăm corect pe dinţi. Bineînţeles, este contraindicat să bem vin roşu o perioadă după ce am efectuat o albire profesională a dinţilor‟, spune medicul stomatolog Sorina Stroe.

Concluzie

„Este important să fim informaţi, să ştim ce efecte are consumul de alcool şi, ca în toate aspectele din viaţa noastră, să existe moderaţie. Orice fel de exces este dăunător. Indiferent dacă alegem să consumăm sau nu alcool, este necesar să menţinem o bună igienă orală şi să mergem regulat la dentist pentru controale periodice. Atunci aflăm concret dacă există efecte nedorite la nivelul danturii. Astfel le putem repara din timp şi să prevenim eventuale complicaţii‟, încheie medicul stomatolog Sorina Stroe, de la MG Dental.



Recente

Sarmale cu ciuperci si hrisca  Sursa foto shutterstock 574268035 jpg
kid eating doughnuts home jpg
Pateuri cu branza dulce  Sursa foto shutterstock 2334663901 jpg
e16a63cf3bae685eb192e25fd72e3e1692 jpg
1770214227 e5Zb jpg
Supa crema de conopida  Sursa foto shutterstock 757943452 jpg
Cornulete cu rahat  Sursa foto shutterstock 1665735121 jpg
de ce tot mai multe familii aleg case de vanzare in ilfov in locul apartamentelor in capitala jpg
Budinca de varza cu carne  Sursa foto shutterstock 413481091 jpg
Curry de conopida  Sursa foto shutterstock 1832073079 jpg
biciclete 16x9 png
Prajitura tavalita  Sursa foto shutterstock 2534672425 jpg
imbracaminte sport premium pentru barbati combinarea hanoracelor confortabile cu geci functionale jpg
Foto 1 Shutterstock 1920x1080 png
Tocanita de varza  Sursa foto shutterstock 2248605665 jpg
e1d0909921f538fdf9efa0d96df44816c2 jpg
e135d47c8ed30af3957617f9a6468e9420 jpg
Placinta cu branza  Sursa foto shutterstock 2417697867 jpg
young woman drinking juice home jpg
Varza calita  Sursa foto shutterstock 1950813991 jpg