Starea de sănătate ţi se poate citi pe faţă!

1 68836 original jpg jpeg

Aspectul feţei poate spune multe despre cum stai la capitolul sănătate. Ştiaţi că, dacă ai ochii bulbucaţi, este posibil să ai probleme cu tiroida? Află care sunt părţile feţei ce-ţi arătă de ce boli rişti să suferi!

Ochi

Prezenţa cercurilor albe în iris poate fi un semn al colesterolului ridicat. Acumularea de grăsime se poate manifesta prin depuneri de celule adipoase sau coşuri pe pleoape sau pe pielea din jurul ochilor.

În plus,pleoapele căzutepot indica paralizia facială periferică (paralizia Bell),care apare în urma leziunilor unor nervi.

Gură

Dacă ai dinţii mici,este posibil să fie din cauza acidului gastric în exces şi a eructaţiilor frecvente. Limba neagră este rezultatul unei igiene orale precare,fumatului ori poate să apară în urma efectelor secundare ale administrării antibioticelor. Un strat negru pe limbă apare,de obicei,din cauza dezvoltării excesive a bacteriilor.

Piele

Când pielea începe să se îngălbenească,este posibil să fie un semn că suferi de diabet zaharat ori de hipertensiune arterială. Specialiştii avertizează totuşi că există un risc major ca acesta să fie un simptom al insuficienţei hepatice. Mai mult,ridurile adânci pot indica osteoporoză.

Urechi

Oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că dacă ai cute în diagonală pe lobul urechii,există o mare posibilitate să suferi de boli de inimă. Studiile arată că cei care au pe o ureche cute vizibile au mai multe şanse să sufere de blocarea arterelor.

Păr

Subţierea păruluila femei poate semnala că tiroida este hiperactivă. Femeile care se confruntă cu pierderea abundentă a părului este posibil să aibă deficit de fier,deoarece fierul are o legătură strânsă cu feritina,o proteină care ajută la creşterea părului.

Una din douăzeci de femei suferă de sindromul ovarului polichistic,care este cel mai frecvent simptom al creşterii excesive a părului de pe faţă şi a prezenţei acneei. Părul facial poate apărea şi dacă femeia este la menopauză.

Pierderea fierelor de păr de la sprâncene arată că tiroida este hipoactivă,şi,de asemenea,că aceasta nu produce suficientă tiroxină,hormon care este implicat în formarea foliculilor piloşi.

Obraz

Înroşirea feţei ar putea fi un semn a inflamaţiei pielii,dar ar putea fi,de asemenea,simptom al sindromul Cushing (expunerea organismului o perioadă mare de timp la concentraţii prea mari de cortizol). Cortizolul favorizează umflarea vasele de sânge.

Obrajii albaştri sau violeţi pot indica faptul că oxigenul are un nivel scăzut în sânge,care poate fi cauzat de hipertensiunea pulmonară.

Nas

Persoanele cu nasul mai mare sunt mai ferite de afecţiuni,deoarece nasul are o barieră mai bună împotriva particulelor de praf şi de bacterii! De ce? Deoarece acesta prezintă mai multe fire de păr nazale care opresc particulele să intre în plămâni.



Recente

back view doctor looking ct scans computer jpg
sad family with child having financial difficulties jpg
ghid practic pentru alegerea semnaturii senzoriale jpg
Turta dulce cu miere si crema de caramel  Sursa foto shutterstock 2431638965 jpg
pexels gustavo fring 8769368 jpg
Cabanosi pane  Sursa foto shutterstock 1710631729 jpg
beautiful sunflower studio still life jpg
Fursecurile cu miere si nuca  Sursa foto shutterstock 2220608125 jpg
e1f1df8765ecc172b3f28f19417cba17d2 jpg
Rulouri cu sunca si dovlecei  Sursa foto shutterstock 1148367677 jpg
Tort ungar  Sursa foto shutterstock 2322289845 jpg
Tocanita de legume  Sursa foto shutterstock 1769773181 jpg
1776781198 yG50 jpg
accesorii vara jpg
Tort Medovik cu miere  Sursa foto shutterstock 2584285519 jpg
Tocanita picanta de pui  Sursa foto shutterstock 2019552515 jpg
cheerful young couple with anniversary present jpg
Implant dentar premium   Ce tipuri de implant dentar exista  fb event cover 1920 1005 jpeg
Prajitura cu foi de miere Sursa foto shutterstock 2278319939 jpg
cheerful senior mother helping her daughter kneading dough jpg