VIDEO. Cei mai aprigi duşmani ai inimii

1 73213 original jpg jpeg

Factorii care duc la declanşarea bolilor de inimă sunt multipli. Unii, precum moştenirea genetică sau vârsta, nu pot fi modificaţi, dar alţii pot fi preveniţi. Iată care sunt aceştia!

Hipertensiunea este cel mai mare risc

Poate fi prevenită sau tratată cu succes dacă este diagnosticată din timp şi este urmat întocmai tratamentul prescris de medic. Se consideră că ai tensiune dacă presiunea sistolică a sângelui depăşeşte 140 mmHg,sau dacă presiunea diastolică a sângelui este peste 90 mmHg. Hipertensiunea exercită un stres constant asupra vaselor de sânge,ceea ce poate provoca slăbirea sau înfundarea lor.  În timp duce la apariţia aterosclerozei şi slăbeşte structura arterelor,iar în combinaţie cu un nivel crescut al colesterolului se pot produce anevrisme.

Colesterolul,un pericol ce nu trebuie ignorat

Nivelurile crescute de lipide în sânge cresc riscul apariţiei bolilor cardiovasculare. Colesterolul este o substanţă moale,de consistenţa cerii care se găseşte în sângele din vene şi artere. Corpul produce o parte din colesterol,în timp ce un aport considerabil provine şi din consumul de alimente bogate în grăsimi. Colesterolul este de două feluri:colesterol de densitate mică-LDL,sau de densitate mare-HDL. LDL-ul este cel de care trebuie să ai cea mai mare grijă pentru că el este responsabil de apariţia bolilor cardiovasculare.

Sedentarismul,o problemă a zilelor moderne

Mai mult de 60% din populaţia Terrei nu face suficientă mişcare. Apariţia mijloacelor de transport şi munca de birou predispun la declanşarea problemelor de sănătate şi în special al bolilor de inimă. Activitatea fizică creşte speranţa de viaţă deoarece previne acumularea de kilograme în plus şi reglează nivelul de insulină din organism. Mişcarea ţine sub control tensiunea sângelui,nivelul de glucoză sau cel de lipide din sânge. Studiile au arătat că 3 ore de sport în fiecare săptămână scad riscul de apariţie a bolilor cardiovasculare cu 30%.

Diabetul îţi afectează întregul organism

Dacă ai diabet,ai de două ori mai multe şanse să suferi de boli cardiovasculare întrucât este foarte probabil să ajungi să suferi de hipertensiune,dar să te şi lupţi cu kilogramele în plus. Persoanele cu diabet se confruntă cu un risc de două ori mai mare să aibă fie un atac cerebral sau un infarct. În plus,diabetul slăbeşte arterele periferice şi provoacă complicaţii ale colesterolului.

Obezitatea,o afecţiune din ce în ce mai frecventă

În întreaga lume peste 400 de milioane de adulţi sunt supraponderali şi 17 milioane de copii se luptă cu kilogramele în plus. Însă grăsimeaexcesivă din corp provoacă diabet,hipertensiune şi ateroscleroză,ceea ce-ţi creşte riscul de a suferi de boli de inimă.

Citeşte şi:

Cum să-ţi protejezi inima

Semne care-ţi spun că ai inima bolnavă



Recente

Ciuperci umplutute  Sursa foto shutterstock 2644006253 jpg
anise tree lies coffee beans jpg
happy family reading book christmas jpg
Foto deschidere 1920x1080viroprotect png
Sărbători  foto   shutterstock 2524828037 jpg
facturi de Sărbători  foto   shutterstock 2206974121 jpg
Buturuga  Sursa foto shutterstock 1859881165 jpg
Rulada de ciocolata  Sursa foto shutterstock 2055503336 jpg
Rulada cu smochine  Sursa foto shutterstock 320476976 jpg
Cum să eviți electrizarea părului când folosești peria rotativă în 5 pași simpli jpg
Trucuri simple pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp jpg
Cu cât timp înainte trebuie sa rezervi o nuntă pe plajă pentru a evita compromisurile jpg
Cum se păstrează sănătatea sprâncenelor fără proceduri cosmetice rutine zilnice și ingrediente esențiale jpg
clikpentrufemei ro prinicpala jpeg
CLICKPENTRUFEMEI RO lotus design n print VaGdhK kI1c unsplash jpg
e10994b1ad7229e6431d1c3251f0d8ee9c jpg
Tartine cu somon  Sursa foto shutterstock 2644013155 jpg
54 55 shutterstock 2443472203 jpg
analiza reziden iala trei zone strategice pentru achizi ia de apartamente in bucure ti jpg
CLICKPENTRUFEMEI amber kipp TnIUmJxP cY unsplash jpg