Obiectul vestimentar pe care nu trebuie să îl porţi atunci când eşti în avion!

2 shutterstock 744970849 jpg jpeg

Pentru că în această perioadă vacanţele în străinătate sunt la mare căutare, iar zborul cu avionul este cel mai sigur şi mai rapid mijloc de transport, experţii au analizat toate detaliile pentru o călătorie sigură. Printre acestea se numără şi vestimentaţia pe care pasagerii trebuie să o poarte în timpul zborului.

Printre întrebările pe care cei mai mulţi oameni şi le pun atunci când îşi cumpără un bilet de avion se află şi: „Cu ce mă voi îmbrăca?‟. De regulă, vestimentaţia trebuie să fie confortabilă, potrivită temperaturii din zona din care pleci şi potrivită temperaturii din destinaţia în care avionul va ateriza. Dacă faci parte din categoria persoanelor care se întreabă cu ce să se îmbrace în avion, iată de ce trebuie să ţii cont!

Într-un filmuleţ de pe Tik Tok, care a devenit viral, însoţitorul de zbor Tommy Cimato a detaliat o listă de lucruri pe care oamenii nu ar trebui să le facă niciodată atunci când se află într-un avion. Unul dintre ele este, surprinzător, purtatul pantalonilor scurţi: „Nu purtaţi pantaloni scurţi în timp ce sunteţi în avion. Nu ştii niciodată cât de curat este scaunul pe care stai, aşa că dacă vei purta pantaloni lungi, vei putea evita posibili germeni prezenţi pe scaun!‟, a explicat el.

Citeşte şi: Secretele companiilor aeriene: De ce vând bilete în plus, cât durează oxigenul din măşti, cât combustibil de rezervă au 

De asemenea, purtatul pantalonilor lungi nu este singurul sfat pe care Cimato l-a dat urmăritorilor. De asemenea, el sfătuieşte pasagerii să evită să doarmă sau să îşi aplece capul pe fereastră: „Nu eşti singurul care face acest lucru şi nu ştii câte persoane au atins mâinile pe fereastră. Evită să atingi cu faţa fereastra din avion!‟, a spus acesta.

Ce trebuie să faci înainte de zbor?

De asemenea, însoţitorul de zbor a oferit sfaturi cu privire la lucrurile pe care trebuie să le facem înaintea zborului. Recomandarea principală este hidratarea înainte de zbor. Din cauza nivelului de umiditatea foarte scăzut, te poţi deshidrata, iar gâtul, nasul şi pielea se pot usca. Desigur, hidratarea poate însemna şi folosirea toaletei mici din avion, iar Cimato spune că ar fi bine să deschizi uşa toaletei din avion cu ajutorul unui şerveţel, pentru a evita contactul cu anumiţi germeni.

Sursă foto: Shutterstock 



Recente

Sistem intestinal jpg
glass cup delicious acai brazilian dessert jpg
portrait anxious blonde girl posing studio jpg
teacher looking her little student jpg
clickpentrufemei ro   Oferte cu stil care dispar rapid Ce merită să vânezi la reducerile Wojas (1) jpg
still life xilitol sweetener jpg
CLICKPENTRUFEMEI rydale clothing sMNEeE8YAGs unsplash jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
front view cute family having special moment together jpg
1783592905 xWz3 jpg
cina in familie gradina vara jpg
clickpentrufemei ro   Arta de a călători fără stres Cum să îți transformi concediul de vară într o experiență elenă de neuitat png
jelleke vanooteghem 9iurnIOEbis unsplash jpg
clickpentrufemei ro pexels rdne 5591581 jpg
CLICKPENTRUFEMEI RO spacejoy XM miHibz64 unsplash jpg
set bijuterii jpg
pantofi cu toc cum sa alegi inaltimea potrivita fara a renunta la confort si stil jpg
little children using new technologies jpg