Credeai că sunt mai sănătoși decât zahărul? S-a descoperit o posibilă legătură între îndulcitorii artificiali și accelerarea îmbătrânirii

În ultimii ani, produsele etichetate „fără zahăr”, „light” sau „zero” au devenit o alegere obișnuită pentru persoanele care vor să slăbească sau să își controleze glicemia.

Un studiu amplu, realizat pe aproape 13.000 de adulți și publicat în revista Neurology, ridică noi întrebări despre efectele consumului regulat de îndulcitori artificiali.

Cercetarea arată că persoanele cu cel mai mare consum al acestor substanțe au înregistrat un declin mai rapid al memoriei și al capacității de gândire comparativ cu cei care consumau cantități reduse.

image

Aproape 13.000 de persoane au fost urmărite timp de opt ani

Studiul, coordonat de cercetători ai Universității din São Paulo și publicat de American Academy of Neurology, a inclus 12.772 de adulți, cu o vârstă medie de 52 de ani.

Participanții au fost monitorizați timp de aproximativ opt ani. La începutul cercetării, aceștia au completat chestionare detaliate despre alimentație și băuturile consumate în ultimul an. Ulterior, oamenii de știință i-au împărțit în trei categorii, în funcție de cantitatea totală de îndulcitori artificiali consumată zilnic.

Pe parcursul studiului, voluntarii au susținut periodic teste care au evaluat memoria, viteza de procesare a informațiilor, capacitatea de concentrare și fluența verbală.

Ce au descoperit cercetătorii

Rezultatele au arătat o diferență clară între persoanele care consumau cele mai mici și cele mai mari cantități de îndulcitori.

Participanții din grupul cu cel mai ridicat consum au prezentat un declin cu 62% mai rapid al funcțiilor cognitive, comparativ cu cei care consumau foarte puțini îndulcitori. Potrivit autorilor, această diferență este echivalentă cu aproximativ 1,6 ani suplimentari de îmbătrânire cerebrală.

Și persoanele aflate în categoria de consum moderat au avut rezultate mai slabe decât cele din grupul cu aport redus, prezentând un declin cognitiv cu 35% mai rapid.

Ce îndulcitori au fost analizați

Cercetătorii au evaluat șapte dintre cei mai utilizați îndulcitori artificiali sau cu conținut caloric foarte redus:

  • aspartam;
  • zaharină;
  • acesulfam K;
  • eritritol;
  • xilitol;
  • sorbitol;
  • tagatoză.

Aceste substanțe se regăsesc într-o gamă largă de produse: băuturi carbogazoase dietetice, ape aromatizate, iaurturi, deserturi cu puține calorii, băuturi energizante, dar și în îndulcitorii folosiți pentru cafea sau ceai.

Analiza individuală a arătat că șase dintre cei șapte îndulcitori au fost asociați cu un declin mai rapid al memoriei și al funcțiilor cognitive. Singura excepție a fost tagatoza, pentru care cercetătorii nu au observat o astfel de legătură.

Categoria expusă

Un rezultat care i-a surprins pe specialiști este faptul că asocierea a fost mai evidentă în cazul adulților sub 60 de ani.

În această categorie de vârstă, consumul ridicat de îndulcitori a fost legat de o scădere mai accentuată a memoriei și a fluenței verbale. În schimb, la persoanele de peste 60 de ani, cercetătorii nu au identificat aceeași asociere.

Legătura a fost și mai puternică în cazul persoanelor cu diabet, care folosesc frecvent îndulcitori artificiali pentru a reduce consumul de zahăr.

Claudia Kimie Suemoto, profesor și autor principal al studiului, consideră că sunt necesare noi cercetări pentru a confirma aceste rezultate și pentru a analiza dacă alte variante de îndulcire, precum mierea, siropul de arțar sau piureurile naturale din fructe, pot reprezenta alternative mai bune în anumite situații.

@Freepik

Editor: Raluca Toma



Recente

CLICKPENTRUFEMEI rydale clothing sMNEeE8YAGs unsplash jpg
Banana si inghetata  Sursa foto hutterstock 66286609 jpg
Frigarui cu carne de porc  Sursa foto shutterstock 404728846 jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
Prajiturea cu prune  Sursa foto shutterstock 2450689897 jpg
Salata de cartofi  Sursa foto shutterstock 2454390477 jpg
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
Desert cu prune  Sursa foto shutterstock 2501332815 jpg
Cartofi cu ciuperci  Sursa foto shutterstock 1140146435 jpg
front view cute family having special moment together jpg
Sendvisuri cu inghetata trase in ciocolata  Sursa foto shutterstock 2458998633 jpg
1783592905 xWz3 jpg
Placinta fara coacere  Sursa foto shutterstock 1673727172 jpg
Minitarte cu mango  Sursa foto shutterstock 1633352872 jpg
cina in familie gradina vara jpg
Placinta cu pui si branza  Sursa foto shutterstock 266438579 jpg
clickpentrufemei ro maxeylash JNuPhasKGbU unsplash jpg
Budinca de orez cu stafide si alune  Sursa foto shutterstock 617875103 jpg
Shakshuka cu ceapa vrede si spanac  Sursa foto shutterstock 2159276213 jpg