Toxoplasmoza în sarcină. Căi de transmitere

1 82837 original jpg jpeg

Dureri de cap, febră uşoară, stare de moleşeală, sunt simptome pe care le-ai putea asocia, foarte uşor, cu cele ale unei posibile viroze. Pot fi simptomele infecţiei cu Toxoplasma gondii, un parazit ce poate creşte riscul de avort în cazul unei sarcini, dar şi la probleme grave pentru făt.

Despre toxoplasmoză, ce înseamnă, cum o poţi recunoaşte şi care sunt riscurile în cazul unei sarcini, am stat de vorbă cu doctorul Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie, cu supraspecializare în infertilitate. 

Toxoplasmoza este o boală ce apare în urma infectării organismului uman cu parazitul Toxoplasma gondii. Infectarea se poate face prin contactul cu fecalele unor animale infectate, pisici, oi, capre, păsări de curte, sau prin consumul de carne, ouă şi lapte infectate şi insuficient pregătite termic ori prin consumul unor fructe sau legume contaminate.  

În general, perioada de incubaţie este de 2-3 săptămâni şi, deşi uneori nu există niciun simptom, cele mai frecvente care pot apărea sunt starea de oboseală, stări febrile, dureri de cap, dureri musculare sau chiar respiraţie îngreunată sau vederea înceţoşată, ne-a spus dr. Vythoulkas. 

Infecţia poate fi transmisă prin placentă 

O gravidă infectată cu acest parazit poate transmite infecţia fătului prin placentă, iar riscul de afectare şi gradul de severitate depind de momentul sarcinii în care femeia a fost infectată.  

Dacă sarcina este una planificată, este recomandat ca femeile să facă un test specific, imunoglobulina G (IgG), înainte. Dacă femeia este deja însărcinată, testarea se face, pentru prima dată, în jurul a opt săptămâni. Dacă este un rezultat pozitiv, se vor face investigaţii suplimentare pentru a stabili dacă infecţia a avut loc în timpul sarcinii sau în apropierea momentului conceperii sarcinii. Dacă şi în urma acestora răspunsul este unul pozitiv, fătul este considerat cu risc. La gravidele diagnosticate cu toxoplasmoză se recomandă, a completat dr. Vythoulkas, efectuarea testării imunoglobulinei M (IgM), a unor ecografii şi a unei amniocenteze, după săptămână 16-18 pentru PCR (Polymerase Chain Reaction) toxoplasma din lichidul amniotic.

Se tratează cu antibiotice

În primele săptămâni de sarcină, riscul ca infecţia să ajungă la făt (prin intermediul placentei) este de 5%, creşte la aproape 40% în al doilea semestru de sarcină şi la până la 70% în ultimul trimestru. Cu toate că riscul ca infecţia să fie transmisă la făt este mai mare în ultimul trimestru, efectele acesteia sunt mai grave atunci când fătul este infectat în primul trimestru.

Tratamentul toxoplasmozei este unul cu antibiotice şi va fi urmat şi după naştere dacă fătul este diagnosticat cu toxoplasmoză congenitală pentru a reduce riscurile de afecţiuni oculare şi cerebrale.

Măsurile de prevenţie sunt simple, dar obligatorii:

•Evitarea consumului de carne crudă, ouă şi lapte sau puţin preparate termic;

•Spălarea cât mai bine a fructelor şi legumelor;

•Spălarea instrumentelor de bucătărie folosite la prepararea mâncărurilor;

•Spălarea mâinilor ori de câte ori vin în contact cu carne crudă;

•În cazul în care există o pisică în casă, evitarea schimbării litierei, precum şi limitarea contactului acesteia cu exteriorul.



Recente

Quiche cu leurda  Sursa foto shutterstock 2437459199 jpg
back view doctor looking ct scans computer jpg
sad family with child having financial difficulties jpg
ghid practic pentru alegerea semnaturii senzoriale jpg
Turta dulce cu miere si crema de caramel  Sursa foto shutterstock 2431638965 jpg
pexels gustavo fring 8769368 jpg
Cabanosi pane  Sursa foto shutterstock 1710631729 jpg
beautiful sunflower studio still life jpg
Fursecurile cu miere si nuca  Sursa foto shutterstock 2220608125 jpg
e1f1df8765ecc172b3f28f19417cba17d2 jpg
Rulouri cu sunca si dovlecei  Sursa foto shutterstock 1148367677 jpg
Tort ungar  Sursa foto shutterstock 2322289845 jpg
Tocanita de legume  Sursa foto shutterstock 1769773181 jpg
1776781198 yG50 jpg
accesorii vara jpg
Tort Medovik cu miere  Sursa foto shutterstock 2584285519 jpg
Tocanita picanta de pui  Sursa foto shutterstock 2019552515 jpg
cheerful young couple with anniversary present jpg
Implant dentar premium   Ce tipuri de implant dentar exista  fb event cover 1920 1005 jpeg
Prajitura cu foi de miere Sursa foto shutterstock 2278319939 jpg