Aventuri în Mexic

1 68243 original jpg jpeg

După ce mi-am petrecut o lună întreagă în Mexic, pot spune că am testat destule băuturi sărate, dulciuri iuţi şi senzaţii unice pe malul Pacificului, în junglă sau prin diverse sate, alături de indigeni, încât să impărtăşesc cu voi experienţele inedite prin care am trecut.

Am traversat Atlanticul înainte de Crăciun,ca să petrecem Sărbătorile de iarnă la 30 de grade,bălăcindu-ne în ocean. După aproape 24 de ore,cu escale cu tot,am ajuns în Guadalajara,unde ne-am şi cazat. Ca orice turişti,în primele zile am luat la pas centrul oraşului,ne-am pozat în cea mai mare piaţă,lângă catedrala,şi am testat prima tequila de la mama ei de-acasă. Însă întreagă noastră şedere la peste 10.000 de kilometri de casă a fost mult mai mult decât o plimbărică prin centrul oraşului! 

Aici găseşti cei mai bun tacos pe care-i veţi gustă vreodată 

Mâncarea,în Mexic,este iute,foarte iute sau extrem de iute. Şi asta indiferent de ce îţi spun vânzătorii sau ospătarii. M-am păcălit de prea multe ori ca să nu ştiu acest lucru. Dacă nu suporţi sau nu ai chef să consumi totuşi ceva spicy,cere să ţi se pună sosul iute separat de preparatul comandat,e posibil acest lucru în cele mai multe restaurante decente. Că tot veni vorba despre restaurante decente,eu vă recomand să testaţi nişte tacos-i la marginea drumului,din rulotele parcate în stradă. Numai acolo găsiţi cei mai buni tacos-i pe care-i veţi gustă vreodată,trust me! Preţurile,în localurile din oraş,sunt asemănătoare cu cele din Bucureşti,dacă nu chiar mai mari. Culmea e că am mâncat mai scump în Guadalajara decât pe plaja lor,într-un restaurant de patru stele! 



Recente

Sistem intestinal jpg
glass cup delicious acai brazilian dessert jpg
portrait anxious blonde girl posing studio jpg
teacher looking her little student jpg
clickpentrufemei ro   Oferte cu stil care dispar rapid Ce merită să vânezi la reducerile Wojas (1) jpg
still life xilitol sweetener jpg
CLICKPENTRUFEMEI rydale clothing sMNEeE8YAGs unsplash jpg
GUINNESS WORLD RECORDS CHALLANGE png
clickpentrufemei ro   Coastal Chic – garderoba ta capsulă de vacanță și cele mai dorite genți de plajă ale sezonului imag principala jpg
ce transforma vizita intr o cafenea mica in obicei recurent jpg
front view cute family having special moment together jpg
1783592905 xWz3 jpg
cina in familie gradina vara jpg
clickpentrufemei ro   Arta de a călători fără stres Cum să îți transformi concediul de vară într o experiență elenă de neuitat png
jelleke vanooteghem 9iurnIOEbis unsplash jpg
clickpentrufemei ro pexels rdne 5591581 jpg
CLICKPENTRUFEMEI RO spacejoy XM miHibz64 unsplash jpg
set bijuterii jpg
pantofi cu toc cum sa alegi inaltimea potrivita fara a renunta la confort si stil jpg
little children using new technologies jpg