Misterele morţii lui Mihai Eminescu. Care a fost ultima dorinţă a marelui poet
Mihai Eminescu a murit pe 15 iunie 1889, în sanatoriul „Caritatea” al medicului Alexandru Şuţu din Bucureşti. Există câteva semne de întrebare legate de decesul prematur al marelui poet şi au foat avansate mai multe teorii şi întrebări fără răspuns.
Poetul naţional al românilor şi-a găsit sfârşitul în modestie, aşa cum şi-a trăit, de altfel, întreaga viaţă. Eminescu s-a stins din viaţă la doar 39 de ani, pe 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa. Pe 16 iunie, Ziarul Românul anunţa: „Eminescu nu mai este. Corpul poetului a fost expus publicului în biserica Sf. Gheorghe, pe un catafalc simplu, împodobit cu cetină de brad. Un cor dirijat de muzicianul C. Bărcănescu a interpretat litania «Mai am un singur dor»”. George Călinescu scria: „Astfel se stinse în al optulea lustru de viaţă cel mai mare poet, pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pămîntul românesc. Ape vor seca în albie şi peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, şi cîte o stea va vesteji pe cer în depărtări, pînă cînd acest pămînt să-şi strîngă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale”. Eminescu a fost îngropat la cimitirul Bellu, sub un tei.
Doar un pahar cu lapte a mai vrut
Ultima dorinţă a poetului naţional al românilor a fost un banal pahar cu lapte, pe care medicul de serviciu a reuşit să i-l strecoare prin vizeta metalică a camerei în care Eminescu şi-a petrecut ultimele ore din viaţă. I-ar fi şoptit celui care i-a făcut această favoare banală că „sunt năruit”.
Ultima poezie a lui Eminescu, care se pare că ar fi fost găsită în buzunarul halatului cu care era îmbărcat la sanatoriu, este „Stelele-n cer”, ale cărei ultime versuri sunt elocvente pentru sentimentul morţii apropiate: „Nu e păcat/Ca să se lepede/Clipa cea repede/Ce ni s-a dat?”.
Teorii legate de moartea poetului
Nici până în prezent, nu se poate spune care a fost, cu exactitate, cauza morţii lui Mihai Eminescu, existând mai multe teorii.
Pe 16 iunie, când a fost constatat decesul, medicii Şuţu şi Petrescu au făcut formele legale şi au pregătit un raport oficial ambiguu, din care nu reiese clar cauza morţii poetului. Aceştia au semnalat doar simptomele unei tulburări psihice, nu şi fizice. Totodată, la autopsia efectuată de doctorul Tomescu şi mai apoi de Marinescu de la laboratorul Babeş, creierul nu a putut fi studiat, din cauza unei neglijenţe.
În 1886, poetul a fost diagnosticat cu alienaţie mintală cauzată probabil de gome sifilitice pe creier şi exacerbate de alcool. În acelaşi an, doctorul Panait Zosin l-a consultat l-a diagnosticat, la rândul lui, cu „alienţie mintală” cauzată de sifilis şi agravată de alcoolism. Potrivit dr. Ion Nica, poetul ar fi avut psihoză maniaco-depresivă, opinie exprimată în cartea „Eminescu, structura somato-psihică”.
O altă ipoteză vehiculată a fost că Eminescu a fost lovit în cap de un alt pacient internat la casa de sănătate a doctorului Şuţu. S-a spus că această lovitură i-ar fi cauzat o complicaţie, un erizipel (infecţie care se dezvoltă în stratul superior al pielii) care s-a extins. Eminescu ar fi avut şi endocardită (infecţie a valvelor inimii sau a stratului intern, endocardul), diagnostic pus de profesorul N. Tomescu. După erizipel, endocardita s-ar fi complicat.
Totuşi, specialişti care au consultat rapoartele medico-legale şi fişele de observaţie ale poetului infirmă ipoteza potrivit căreia ar fi avut sifilis. Potrivit unor istorici, boala venerică, la fel ca şi nebunia, ar fi fost inventate pentru defăimarea poetului. Eminescu ar fi fost otrăvit treptat cu mercur pentru a i se trata sifilisul de care se crede că ar fi suferit. Deşi se cunoştea şi în acele vremuri toxicitatea mercurului, substanţa i-ar fi fost administrată în doze mai mari decât era permis.
Volumul „Maladiile lui Eminescu şi maladiile imaginare ale eminescologilor” publicat de Fundaţia Naţională pentru Ştiinţe şi Artă, sub îndrumarea academicianului şi criticului literar Eugen Simion, desfiinţează mitul potrivit căruia poetul ar fi suferit de sifilis, dar şi pe cel al unei crime.
Eminescu ar fi avut o ateroscleroză precoce, care, alături de vicii precum alcoolul şi fumatul, i-ar fi cauzat decesul. Poetul ar fi murit din cauza unui infarct. Administrarea de mercur a avut, se pare, efecte cardiovasculare manifestate prin palpitaţii, prin dureri toracice şi oboseală la efort.
Foto: Adevarul
