Moduri inedite prin care femeile pot atinge orgasmul

1 shutterstock 195998552 jpg jpeg

Există mai multe tipuri de orgasm, cele mai cunoscute fiind cel vaginal şi cel clitoridian. Dar plăcerea sexuală nu se limitează doar la ele, din fericire! Există şi alte modalităţi prin care femeile pot atinge culmile extazului. Iată câteva dintre acestea!

Orgasmul în timpul somnului

Aşa-numitul „vis umed” apare mai ales la bărbaţi, în special la pubertate, dar şi femeile pot avea parte de un astfel de episod în timp ce dorm. „Orgasmul la femei se poate produce în timpul somnului fără nicio stimulare voluntară directă. Acestă manifestare se numeşte orgasm nocturn”, explică Pierre Langis şi Bernard Germains, autorii cărţii „Sexualitatea umană”.

Orgasmul nocturn poate sau nu să fie însoţit de un vis erotic şi este considerat  un „cadou” din partea creierului, fiind un semn că fanteziile sexuale şi libidoul „funcţionează” cum trebuie. Nu este nevoie să faci ceva special pentru a atinge plăcerea sexuală în timpul nopţii, deşi unele studii au arătat că dormitul pe burtă ar facilita acest tip de orgasm pentru că favorizează contactul între zona genitală şi pat, frecarea producând excitaţie.

Orgasmul mamar

Sânii sunt o zonă erogenă importantă, iar stimularea lor poate duce la orgasm, în absenţa penetrării. „Din punct de vedere anatomic, sfârcul este un organ erectil, la fel ca şi clitorisul”, afirmă Alain Héril, sexolog şi psihoterapeut francez. În timpul excitării sânilor se eliberează oxitocina, numită şi „hormonul iubirii”, nivelul acestei substanţe fiind crescut şi în timpul contactelor intime. Cum se poate atinge acest orgasm? Exersaţi, exersaţi, exersaţi... Fiecare organism reacţionează în felul propriu la stimularea sexuală, de aceea, nu există o „reţetă” universală. Masajul delicat al sânilor şi atingerile fine ale mameloanelor cu limba sunt câteva dintre modalităţile care pot ajuta la obţinerea acestui tip de orgasm.

Coregasmul sau orgasmul din timpul exerciţiilor fizice

Să faci sport şi, ca bonus, să ai şi un orgasm? Sună bine, dar, din păcate, nu este un tip de orgasm destul de frecvent. Potrivit sexologilor, în jur de 10% dintre oameni obţin un coregasm, adică un orgasm care apare în timpul practicării de exerciţii fizice. Sunt şanse mai mari să ai o astfel de plăcere sexuală în timp ce alergi sau faci abdomene. Spre deosebire de alte tipuri de orgasm, coregasmul nu implică imagini sau gânduri cu tentă erotică şi nici măcar stimularea organelor sexuale. Coregasmul ar fi facilitat de eliberarea de endorfine, molecule secretate şi în timpul actului sexual. Potrivit unui studiu efectuat de specialiştii de la Universitatea din Indiana, SUA, la care au participat 530 de femei, 45% dintre ele au avut coregasm în timp ce efectuau abdomene, 20% dintre ele făceau yoga, iar 15% dintre ele practicau ciclism.



Recente

bărbat  foto   Shutterstock jpg
5 calitati cuceresc barbatii fara exceptie  Sursa foto shutterstock 1297522150 jpg
shutterstock 791294935 jpg
Prea multe esecuri in dragoste  Scapa de aceste obiceiuri  Sursa foto shutterstock 297583913 jpg
Relatia de cuplu ale acestor nativi se imbunatateste pana pe 27 octombrie  Sursa foto shutterstock 2480625331 jpg
Complimente la care barbatii nu rezista  Sursa foto shutterstock 1841027632 jpg
barbat fericit cadou aniversare 2177432677 jpg
shutterstock 204778261 jpg
shutterstock 1561419991 jpg
shutterstock 2436027337 jpg
Ce este limerenta  Sursa foto shutterstock 2513006111 jpg
shutterstock 1704424849 jpg
5 ponturi pentru o casnicie de durata de stiut la 40 de ani  Sursa foto Pixabay couple 8498864 1280 jpg
shutterstock 2448082283 jpg
Ramaneti amici sau uitati unul de altul dupa separare  Sursa foto shutterstock 2289689669 jpg
Cum recunosti partenerul cactus evitant  Sursa foto shutterstock 2140103645 jpg
shutterstock 2424655849 jpg
shutterstock 2261967525 jpg
cuplu matur  foto   Shutterstock jpg
Inainte de casatorie jpg