Ai revenit la TVR1 cu o emisiune care îţi poartă numele. Ce înseamnă acest proiect pentru tine?

Înseamnă că pot propune nişte teme de gândire unui număr mare de oameni; teme ce ţin de marea mea pasiune: evoluţia, la nivel personal şi la nivel de societate. Această emisiune mă reprezintă total şi îmi asum faptul că nu sunt comercială. În România, este nevoie să vorbim la televizor, într-un mod relaxat, despre cum scăpăm de singurătate, de exemplu, sau despre cum câştigăm afecţiunea cuiva, cum şi ce iertăm, despre cum putem prospera atât financiar, cât şi uman. Mă responsabilizează mai mult faptul că emisiunea îmi poartă numele. Nu vreau să fac niciun compromis atunci când vine vorba despre temele propuse publicului, iar faptul că TVR şi-a dorit un astfel de format mă face să simt multă recunoştinţă.

Cum eşti ca mămică?

Sunt o combinaţie de frate mai mare cu părinte. ,,Fratele“ se joacă împreună cu el Fortnite, Zelda, Splatoon şi diverse alte jocuri, iar părintele trasează repere. Abia aştept să vină de la şcoală ca să ne jucăm pe Xbox. Asta în perioadele când nu filmez. Weekendurile sunt, şi ele, pline de joacă.

Cum l-ai descrie pe Noah?

Are 9 ani şi, deocamdată, pare înclinat spre oratorie, filozofie şi viaţa marină. Ştie tot despre ce se află sub apă. Citeşte „National Geografic” pentru copii, face experimente chimice în fiecare weekend. Vacanţa trecută şi-a cumpărat un homar de pluş cu care mergea peste tot. Într-o zi, fără să ne dăm seama, am ales să mâncăm într-un restaurant unde se serveau homari. Chiar la intrare, era un acvariu mare cu homari legaţi de cleşti, din care clientul îşi putea alege. Noah s-a aşezat cu homarul lui lângă acvariu şi a suferit enorm. A spus că oamenii mari sunt răi. Nu l-am contrazis şi am decis să plecăm, cerându-ne scuze că am creat o astfel de situaţie. Tot drumul până la alt restaurnat, ne-a povestit despre viaţa homarilor. A fost o întâmplare tare bizară şi neplăcută. A fost o lecţie pentru noi doi, părinţii.

Ce te-a atras la soţul tău? Cum te-a cucerit?

M-au atras simplitatea şi masculinitatea lui. Nu este şi nu era un bărbat înzorzonat. Cred că singurele accesorii ale bărbatului ar trebui să fie familia, inteligenţa, curajul şi demnitatea lui. Atât! Fără inele, fără lănţişoare, fără chiloţi de firmă. Doar el, simplu, dar deştept, curajos şi  demn. 

Te-ai reîntors la liceu. Cum i-ai motiva şi pe alţii să o facă?

Am ales să vorbesc despre asta, deoarece, de când m-am reîntors la şcoală, de când sunt în contact cu profesori talentaţi si trebuie să mă documentez pentru a-mi face lecţiile, am descoperit ceva uluitor. Am descoperit o lume la care te conectezi pentru a-ţi vedea cu ochiul liber propria evoluţie. Cu ochi de copil, rar vezi aşa lucrurile, însă, ca adult vezi imediat evoluţia personală. Eram un om citit şi cultivat şi înainte, însă, de când sunt la şcoală, evoluez în direcţii pe care nu le intuiam. Le admiram la alţii, dar nu le simţeam în mine. Am câţiva profesori pe care îi admir în mod deosebit, cum ar fi profesoara de română sau profesoara de istorie, oameni care mă fac pe mine, om de 42 de ani, să îmi doresc să îi impresionez, să le câştig şi să le menţin respectul. Educaţia este ceva ce nimeni nu îţi poate lua. Educaţia creşte şansele reuşitei în orice. Educaţia face viaţa mai frumoasă, pentru că ai informaţia care să te ajute să o înţelegi în profunzime.

Pe lângă televiziune, mai conduci o asociaţie de binefacere, ,,Do Good“. Povesteşte-ne mai multe despre scopul acesteia.

Unul dintre proiectele de suflet ale asociaţiei se numeşte ,,Flori, fete şi o meserie“. Acest proiect dezvoltă mici ateliere de lucru în liceele din zonele rurale. Este ştiut că cele mai multe eleve din zonele defavorizate ale României se mărită înainte de a termina liceul. Mi-am dorit ca înainte de a renunţa la şcoală, acestea să aibă un pic habar despre cât de uşor se poate obţine independenţa financiară şi, poate aşa, aleg să îşi continue studiile. 

Ai scris o carte despre care spui că este ,,un mic manual de transformare a sinelui şi a vieţii“. Cu ce transformări te mândreşti personal?

Cea mai importantă transformare a fost în domeniul vanităţii şi al ego-ului. A fi în centrul atenţiei, pe mulţi îi zdrăngăneşte, iar eu nu am făcut excepţie. Deschid televizorul şi văd numai personaje, deloc oameni. Eram şi eu aşa şi mi-am dorit să fiu altfel. Am reuşit să scap de personajele pe care le interpretam în viaţa de zi cu zi.

Ce pasiuni ai? Ce-ţi place să faci în timpul liber?

Îmi place să citesc, să mă joc pe diverse console şi să recondiţionez mobilă veche şi deteriorată.

Ai ţinut vreodată dietă? Care este relaţia ta cu sportul?

Am ţinut dietă parcă de când mă ştiu, lucru care îmi creează o teribilă frustrare. Relaţia cu sportul este una nefericită. Văd sportul ca pe o pierdere de timp, care mă ia de la ceva real semnificativ. Ştiu că nu este aşa, însă aşa percep eu lucrurile. În fiecare zi, îmi promit că de mâine mă duc la sală şi că nu mă voi mai lăsa şi tot zic aşa până mă prinde iar ianuarie… şi mai trece un an.

Pe ce nu ţi-ar părea rău niciodată să dai banii?

Pe vacanţe, pe cărţi şi pe tehnologie. Îmi iubesc calculatorul, tableta, telefonul şi orice alt accesoriu care, odată activat, îmi schimbă percepţia asupra lumii.

Îţi place să găteşti?

Foarte tare, mai ales că sunt o mamă care nu lasă şorţul decât când merge la culcare. Îmi place să mă vadă copilul gătind. Îmi place când vine cu scăunelul pentru a se urca să vadă şi el ce gătesc. Este o atmosferă idilică atunci când gătesc.

Locul tău ideal pentru o vacanţă în familie?

Oriunde, doar să fim împreună. Avem, ca orice altă familie care trăieşte în armonie, un fel de a fi împreună. Şi acasă poate fi vacanţa de vis. De fapt, am şi avut vacanţe petrecute în casă şi nu ne-am dorit să fim nicăieri altundeva.