Codul Operation Forth Bridge: Ce urmează după deces. Prinţul Philip a aprobat planurile înmormântării sale

3 printul philip jpg jpeg

Regii importanţi ai lumii au viaţa, dar şi moartea planificate. La fel se întâmplă şi în cazul Ducelui de Edinburgh, prinţul Philip, care a încetat din viaţă la vârstă de 99 de ani, cu doar două luni înainte să împlinească 100 de ani. Ce se întâmplă acum, după anunţul tragic cu privire la moartea sa?

Operaţiunea Forth Bridge - aşa cum a fost numită – reprezintă procedura complexă, strictă, care a intrat în vigoare după decesul ducelui de Edinburgh. Planul stabileşte toţi paşii de urmat, de la doliu naţional până la pregătirile şi activităţile funerare. De la început până la sfârşit, iată lista cu tot ce se va întâmpla în timpul Operaţiunii Forth Bridge.

        View this post on Instagram                       A post shared by HRH Prince Philip (@hrhprincephillip)

A post shared by HRH Prince Philip (@hrhprincephillip)

Pasul 1, anunţul decesului

Palatul Buckingham a transmis anunţul tragic, mai întâi Asociaţiei Presei şi BBC. În trecut, mulţimea era anunţată când un membru regal se află pe „patul de moarte‟. În cazul ducelui nu s-a întâmplat aşa şi nici nu se aşteptau alte detalii, în afară de ceea ce ştiam deja, că a fost internat apoape o lună în spital şi că se recupera, alături de regină, la Castelul Windsor.

Perioada de doliu naţional

La fel cum se va petrece şi în cazul reginei, ţara a intrat imediat într-o perioadă de doliu naţional, de opt zile. Aceasta înseamnă că sunt respectate o serie de reguli, cum ar fi coborârea tuturor steagurilor în bernă, în cinstea ducelui. Toţi prezentatorii de ştiri şi oamenii care apar la televiziuni poartă ţinute în negru, în semn de respect. În timpul pregătirilor pentru înmormântare, regina nu va onora nicio îndatorire regală.

Înmormântarea ducelui de Edinburgh

Consortul Reginei Elisabeta a II-a are dreptul la o înmormântare demnă de rege. Cu toate acestea, sursele cuplului regal au afirmat că prinţul nu a fost confortabil cu agitaţia care are loc, de obicei, cu prilejul unui eveniment atât de mare şi prefera ceva mai discret. Se aşteaptă să fie depus la Westminster Abbey, înainte de a fi înhumat la Capela Sfântul Gheorghe de la Castelul Windsor. Prinţul Philip spera, însă, să aibă parte de un serviciu funerar privat la Capela Sf. Gheorghe, de la Windsor, cu onoruri militare, urmate de înmormântarea la Frogmore Gardens. Potrivit surselor, prinţul s-a implicat puternic în planurile înmormântării sale, după mai multe probleme de sănătate din ultimii ani. De asemenea, este de aşteptat ca doar familia, prietenii şi şefii de stat din Comunitatea Naţiunilor – organizaţie interguvernamentală a 53 de state membre independente – să participe la înmormântare, potrivit publicaţiei Independent.

@Instagram/nickcaccavone, dgirljay



Recente

WhatsApp Image 2026 01 26 at 13 55 33 jpeg
Brian May  foto   Profimedia jpg
Kelsey Parker  foto   Profimedia jpg
RA 010861 JPG
Nicole Kidman  foto   Profimedia jpg
Kim Kardashian si Kris Jenner jpeg
Claire Danes  foto   Profimedia jpg
Nicola Peltz  foto   Instagram jpg
ceinseamnacanddaruiestiobijuteriesubformadeinimafloaresaucerc jpg
Michael Schumacher  foto   Profimedia jpg
Victoria Beckham, Brooklyn Beckham  foto   Profimedia jpg
56 59 shutterstock 609574721 jpg
Jessie Buckley  foto   Profimedia jpg
Olivia Wilde, Natalie Portman  foto   Profimedia jpg
? ??? ??? ?????? ???? ?? ???????? ????????? ???????  webp
Mary Berry  foto   Profimedia jpg
Emmanuel Macron  foto   Profimedia jpg
featured image (4) jpg
Kevin Costner  foto   Profimedia jpg
Jennifer Garner  foto   Profimedia jpg