Elimină energia negativă din viaţa ta cu aceste trucuri simple

1 84072 original jpg jpeg

Locuieşti de ceva vreme într-o casă în care nu te simţi confortabil ori la birou spaţiul în care îţi desfăşori activitatea este departe de a fi unul în care să te simţi bine? Tindem deseori să trecem cu vederea că locurile în care trăim ne pot încărca cu o serie de emoţii negative sau pozitive.

Următoarele trucuri te pot ajuta să îţi focalizezi energia negativă asupra unor obiecte, însă în cele din urmă nu trebuie să uităm că totul pleacă de la noi însene şi de la modul în care reacţionăm în faţa negativităţii.

Iată câteva trucuri care te vor ajuta să elimini energiile negative din spaţiul în care trăieşti şi, implicit, din propria viaţă: 

1.Decorează cu plante naturale încăperile 

Orice plantă alegem pentru locuinţa sau biroul nostru ne ajută să ne detensionăm şi să eliminăm energiile negative. De exemplu, încearcă să cumperi câte o plantă pentru fiecare cameră din locuinţa ta. Există plante rezistente chiar şi în baie.

2.Recuperează-ţi spaţiul 

Simţi că o anumită persoană cu care locuieşti ţi-a acaparat spaţiul, ori un coleg de serviciu a pus stăpânire pe biroul tău? Cere-l înapoi! Spune ceva de genul: Iau înapoi acest spaţiu şi aleg să-l încarc cu energie pozitivă. Poate părea puţin ridicol, dar ceea ce ne spunem nouă înşine chiar are efect asupra modului în care gândim şi percepem lucrurile din viaţă.

3.Presară sare pe covor 

Presară puţină sare pe covorul din dormitor de exemplu, iar după o oră aspir-o. Se consideră că micile cristale de sare absorb energia negativă, sau cel puţin aşa ne învaţă bioenergoterapeuţii.

Dacă totuşi nu vrei să faci mizerie în casă, pune câteva borcănele cu sare în colţurile încăperii pentru câteva ore. 

4.Spray-uri din uleiuri esenţiale 

Cumpără un spray din uleiuri esenţiale, printre cele mai bune fiind cele care conţin lavandă şi trandafiri. Foloseşte-le pe propriul corp şi prin casă. Vei vedea, esenţa lor este foarte importantă în eliminarea energiilor negative.

5.Cumpără-ţi un cristal de turmalină de culoare neagră 

Ce este special la această piatră semipreţioasă este că absoarbe energiile negative.



Recente

young couple having picnic forest jpg
playful ginger girl posing with pleasure white wall stunning caucasian woman striped t shirt smiling jpg
femeie freelancer birou acasa jpg
Rac Mercur retrograd jpg
Sânziene jpg
femeie obosita 13400 jpg
Solstitiu jpg
woman sitting rock sunset jpg
shot beautiful young businesswoman wearing blue chiffon shirt while standing building street with folded arms jpg
portrait thoughtful woman standing street jpg
view fox nature with lots details jpg
woman with hat sitting chairs beach beautiful tropical beach woman relaxing tropical beach koh nangyuan island jpg
stacks coins increasing height textured surface jpg
beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg
woman yawning office jpg
family moving using boxes jpg
zi cu energie (1) jpg