Izvorul vindecător de la Mănăstirea Ghighiu

1 48411 original jpg jpeg

Mare praznic al Săptămânii înnoirii, Izvorul Tămăduirii se ţine în Vinerea Luminată, zi de hram la Mănăstirea Ghighiu, când credincioşii iau apă de la izvorul vindecător al schitului.

În fiecare an,în Vinerea Luminată,credincioşii sărbătoresc Izvorul Tămăduirii. Începând cu acest mare praznic,îţi propunem un nou serial dedicat Izvoarelor vindecătoare care aduc alinare suferinţelor trupeşti şi sufleteşti.

Unul dintre cele mai cunoscute izvoare făcătoare de minuni este acela de la Mănăstirea Ghighiu,lăcaş sfânt aflat la numai cinci kilometri de oraşul Ploieşti,în comuna Bărcăneşti. Vinerea Luminată este sărbătorită aici cu mai mare intensitate,pentru că forţa izvorului tămăduitor este sporită de icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului.Povestea apei tămăduitoare

Se spune că aceia care beau apă şi se spală cu apă din izvorul tămăduitor în Vinerea Luminată se însănătoşesc.

În Vinerea Scumpă,cum mai este numită această zi,cei mai mulţi dintre cei care aşteaptă să primească din apa izvorului de la Mănăstirea Ghighiu îşi amintesc şi de rolul extraordinar pe care l-a avut Maica Domnului pentru mântuirea tuturor,Ea însăşi fiind izvorul care a tămăduit omenirea de păcate.

Numele praznicului face referire şi la mai multe minuni săvârşite de Fecioara Maria în apropierea Constantinopolului,Istanbulul de astăzi.

Una dintre minunile Fecioarei Maria a fost săvârşită prin apa unui izvor. Se spune că Împăratului Leon cel Mare i-a ieşit în cale un orb,care i-a cerut apă. În timp ce împăratul căuta un izvor,i s-a arătat Maica Domnului,care l-a îndemnat să intre într-o pădure,să dea orbului să bea din apa izvorului pe care-l va afla şi să-i spele ochii.

Nu mică i-a fost bucuria când orbul a început să vadă. Pe locul acelui izvor minunat,el a ridicat Biserica Vlaherne. Istoria zbuciumatului Constantinopol a dus la dispariţia ei. În Istanbulul de azi,acolo se află o bisericuţă,acoperiş pios pentru izvorul Maicii Domnului.

Aici îşi face simţită prezenţa Fecioara Maria

Dacă la Biserica Izvorul Tămăduirii din vechiul Istanbul vin mulţi creştini,pentru că acolo s-a arătat Fecioara Maria,şi la Mănăstirea Ghighiu se simte prezenţa Ei,cu atât mai mult la sărbătoarea Izvorul Tămăduirii.

Înainte de a trece să ia apă din acest izvor,credincioşii îngenunchează în faţa sfintei Ei icoane. Se spune că dacă omul este bun la suflet,chipul Fecioarei Maria se luminează,iar de nu,se întunecă.

O cărare de flori îi conduce pe cei veniţi la hram către izvorul tămăduitor. La Ghighiu,au găsit vindecare oameni paralizaţi sau cu mintea tulburată. Femei care nu puteau avea copii s-au rugat aici,au băut din apa lui şi au născut copii sănătoşi. Izvorul este şi o dovadă a izbândei credinţei.

În perioada comunistă,în anul 1958,a fost acoperit cu o dală de beton,dar apa lui a continuat să picure,făcându-şi cale pe lângă dală,care a fost îndepărtată abia peste

30 de ani. Cel care a curăţat cu grijă izvorul a fost Părintele Pantelimon. Şi el îndurase grele suferinţe în beciurile comuniste,unde a fost întemniţat.

Nu uita să mulţumeşti!

Mulţi sunt aceia care,după ce şi-au găsit vindecarea,au uitat să mulţumească pentru ajutorul primit. Până la urmă,fiecare încercare este menită să te facă să te întorci la credinţă. Aşadar,continuă să te rogi,nu doar când ai parte de suferinţe,revino în locurile sfinte care ţi-au redat liniştea şi împarte milostenii. Este minunea pe care o poţi face chiar tu pentru ceilalţi şi dovada ta de iubire pentru ei,pentru Domnul.



Recente

Sfanta Mucenita Ecaterina  Sursa foto shutterstock 1649715868 jpg
shutterstock 2395327839 jpg
Ce profesie ti se potriveste in functie de modul in care iti incrucisezi bratele  Sursa foto shutterstock 2462734087 jpg
Gaselnita care te ajuta sa alegi un filtru de ulei singura fara ajutor masculin (1) jpg
Ce trebuie sa stii despre Lasata secului  Sursa foto shutterstock 2253537285 jpg
shutterstock 1458528509 jpg
shutterstock 2530319391 jpg
shutterstock 690061417 jpg
Sfintii Mihail si Gavriil  Sursa foto Doxologia jpg
shutterstock 1703969782 jpg
Memoria iti joaca feste  Nu sari peste acest pas din rutina de dimineata  Sursa foto shutterstock 283065242 jpg
Iluzie optica  Ai o gandire rationala sau emotionala  Sursa foto mia yilin TikTok jpg
shutterstock 2445908607 jpg
Semne prin care corpul iti cere o pauza  Sursa foto shutterstock 2199052579 jpg
shutterstock 2427040417 jpg
shutterstock 1469273255 jpg
Test  Cat de empatic esti  Sursa foto shutterstock 304371794 jpg
shutterstock 2459079871 jpg
credit online rapid buget strategii financiare jpg
Secretele celor care isi pastreaza calmul  Sursa foto shutterstock 2249785429 jpg