Povestea celor 40 de mucenici

1 47125 original jpg jpeg

Creştinii îi sărbătoresc pe 9 martie pe cei 40 de mucenici şi, în amintirea lor, servesc mucenici, copţi sau fierţi şi închină pahare cu vin. Însă, de unde vine această sărbătoare? Care este povestea celor 40 de mucenici?

S-au jertfit pentru credinţa lor

În timpul împăratului păgân Licinus,creştinii erau prigoniţi pentru credinţa lor şi,din acest motiv,slujbele religioase se oficiau în secret. În armata împăratului se aflau şi soldaţi creştini,iar când guvernatorul Armeniei,Agricolae,a aflat despre credinţa lor le-a interzis să se închine Domnului şi le-a poruncit să se roage zeilor păgâni. Deoarece aceştia au refuzat,guvernatorul a ordonat să fie pedepsiţi,aruncaţi în temniţă şi bătuţi cu pietre. Supliciul lor a durat opt zile,însă,în acest timp,în temniţă li s-au arătat semne divine şi astfel au avut putere să îndure torturile la care au fost supuşi.

Minunea de pe lacul Sevatiei

Văzând că nu reuşeşte să-i îndepărteze de pe calea credinţei creştine,Agricolae a ordonat să fie aruncaţi în timpul nopţii în lacul Sevatiei,ca să moară înecaţi sau de frig. Însă,în timpul nopţii,ca prin minune,apa s-a încălzit şi lacul s-a dezgeţat,cei 40 de soldaţi au supravieţuit nopţii,iar deasupra capetelor le-au apărut 40 de cununi strălucitoare.

Chiar şi aşa,inima guvernatorului nu s-a înmuiat,şi după ce soldaţii au fost scoşi vii din lac a ordonat să le fie zdrobite fluierele de la picioare şi să fie lăsaţi să moară în agonie. Cei 40 de mucenici care au murit în chinuri au fost:Chirion,Candid,Domnos,Isihie,Ieraclie,Smaragd,Valent,Vivian,Evnichie,Claudie,Prisc,Teodul,Eutihie,Ioan,Xantie,Ilian,Sisinie,Aghie,Aetie,Flavie,Acachie,Ecdit,Lisimah,Alexandru,Ilie,Leontie,Gorgonie,Teofil,Dometian,Gaie,Atanasie,Chiril,Sacherdon,Nicolae,Valerie,Filoctimon,Severian,Hudion,Meliton si Aglaie.

În amintirea credinţei lor,Biserica Ortodoxă a hotărât să fie cinstiţi în fiecare an pe 9 martie.



Recente

portrait modern woman relaxing home jpg
young couple having picnic forest jpg
playful ginger girl posing with pleasure white wall stunning caucasian woman striped t shirt smiling jpg
femeie freelancer birou acasa jpg
Rac Mercur retrograd jpg
Sânziene jpg
femeie obosita 13400 jpg
Solstitiu jpg
woman sitting rock sunset jpg
shot beautiful young businesswoman wearing blue chiffon shirt while standing building street with folded arms jpg
portrait thoughtful woman standing street jpg
view fox nature with lots details jpg
woman with hat sitting chairs beach beautiful tropical beach woman relaxing tropical beach koh nangyuan island jpg
stacks coins increasing height textured surface jpg
beautiful sexy woman model lady with red lips black elegant dress sitting sofa near gray wall jpg
sfintii constantin si elena jpeg
4652019 jpg
Varste jpg
woman yawning office jpg
family moving using boxes jpg