Pavel Bartoş: „Filmările la Masked Singer România sunt mai dificile. Sunt multe ruperi de ritm“
Cel care a dat din nou startul distracţiei la ProTV, odată cu noul sezon „Masked Singer“, recunoaşte că-i place şi joaca de acasă, cu mezina sa, care-l face să redevină copil.
E omul cu cel mai larg zâmbet şi cu cea mai strânsă îmbrăţişare. Şi, de ani buni, e gazda preferată a show-urilor de la ProTV. Am vrut, însă, să-l descoperim şi pe Pavel Bartoş actorul, regizorul şi omul din spatele reflectoarelor, cel care caută să se perfecţioneze zilnic în meseria de tată al celor trei fete ale sale.
Pentru tine, câtă distracţie şi câtă transpiraţie e la „Masked Singer România“?
M-am aruncat în acest show pentru distracţie, dar am descoperit că este foarte multă transpiraţie, foarte multă muncă. În prim-plan sunt vedetele din spatele măştilor, care fac un efort considerabil pentru a sta câteva ore în costume. Toate filmările sunt în funcţie de ele, de cum şi cât rezistă, şi atunci dinamica e impusă de aceste măşti. Momentele de jurizare sunt singurele în care ne lăfăim şi noi. Am realizat că filmările la „Masked Singer România“ sunt mult mai dificile decât cele de la „Vocea României“, pe care le consideram cele mai dificile, pentru că sunt multe ruperi de ritm. De fiecare dată când repornim filmarea, eu trebuie să-mi regăsesc acea dinamică pe care am lăsat-o atunci când s-a întrerupt filmarea.
Dacă ţi s-ar fi propus să fii în spatele unuia dintre costume, ce mască ai fi ales să fii? Şi de cântat, ce ai fi cântat?
Cu siguranţă, aş fi venit cu costumul nepotului obez, din spectacolul „Natură moartă cu nepot obez“, de la Teatrul Odeon, oricum e un costum care are aproape 20 de kilograme, aşa că îmi era de ajuns. La faţă aş mai fi lucrat ceva, dar în rest mi-e destul. Ce aş fi cântat? Cred că „The River of Dreams“ – Billy Joel.
Cum se simte masca de regizor, cumva în oglindă faţă de masca de actor?
Perspectiva e diferită. Din postura de actor, te gândeşti doar la felia ta, doar la personajele tale, doar la ce trebuie să faci tu. Ca regizor, te gândeşti la un tot unitar, adică la jocul tuturor actorilor, la tot mesajul piesei sau filmului, la editare. E mult mai complexă provocarea de regizor. E foarte grea, dar îmi place tare mult, de aceea o voi repeta.
În faţa cui te simţi complet „demascat“?
În faţa copiilor mei. În general, cu familia ta trebuie să existe o comunicare sinceră şi există din prima clipă. Aşa că în faţa lor sunt dezarmat 100%, de aceea fetele mele sunt şi marea mea slăbiciune.
Cum se raportează fiicele voastre la expunerea de care tu şi soţia ta aveţi parte?
Cumva, ele şi-au asumat acest lucru. Normal că, atunci când faci poze în neştire, întreabă: „Dar, tati, nu poţi să le spui nu?“. Şi încerc să le spun că oamenii atunci mă văd, în clipa aia, nu şi mâine, şi poimâine. Dacă nu vrei să fii recunoscut ori asaltat, te duci în locuri mai retrase.
Ce drum prevezi pentru Eva, Rita şi Sofia?
Drumul lor. Habar n-am care va fi acela. De-a lungul copilăriei lor, de-a lungul educaţiei lor, eu şi soţia mea le oferim opţiuni. După aia, ele vor alege în consecinţă şi sunt sigur că, atunci când vor fi nevoite să aleagă, vor şti ce să facă.
Eşti pregătit să ai deja o fiică ajunsă la majorat?
Nu eşti pregătit niciodată pentru nimic, dar dacă eşti deschis, vei şti cum să reacţionezi. Meseria de părinte, de tată, o înveţi constant. Principala calitate a unui părinte e răbdarea, dincolo de prima calitate, care e iubirea necondiţionată. Dacă îţi apropii copiii şi ştii cum să comunici tot timpul cu ei, veţi fi pregătiţi împreună. Niciodată nu eşti pregătit separat de copilul tău, e o chestie de „ne învăţăm împreună, ne descurcăm împreună“.
Diferenţa de vârstă dintre fete vă pune pe voi, părinţii, în situaţii diferite. Cum reuşiţi să gestionaţi concomitent cerinţele de liceu-gimnaziu-grădiniţă? Cum vă organizaţi?
Avem şi noroc, dat fiind că e o diferenţă mare de vârstă între copii, ei se înţeleg foarte bine. De exemplu, cea mare, Eva, are foarte multă grijă de celelalte mai mici, ştie cum să le gestioneze. Sofia se raportează la cele două surori mai mari, învaţă altfel, comunică altfel, deja este un om mult mai matur decât cred că am fost noi când eram copii. Ea se raportează la surorile ei, ştie că are un ajutor în ele, aşa că ne ajutăm cumva în toată chestia asta, dar nu pentru că ne-am impus acest lucru, ci că aşa a devenit familia noastră. Cu bune, cu rele, ne ajutăm. Cred că asta e marea calitate a familiei mele, că depăşim orice obstacol datorită faptului că suntem împreună.
Sofia încă apare în pozele tale de pe Instagram. Eşti partenerul ei de joacă? Încă te bucuri de statutul ăsta?
Mă bucur cât voi fi, că după aia probabil va avea şi ea alte priorităţi, dar cât pot să-i ofer acest parteneriat în ale jocului e bine. Plus că-mi face mie foarte bine, mi-e bine să mă joc cu ea, şi nu neapărat să mă pun în mintea ei, dar efectiv să uit de faptul că sunt adult, că am responsabilităţi. E atât de bine să redevii copil!
Smiley este naşul Sofiei. Ţi-l imaginai fiind tată de fată, înainte să apară fiica lui, Josephine? Ce sfat recent i-ai dat legat de creşterea fetiţei?
Smiley e un om cu foarte mult bun simţ, iar responsabilitatea este una dintre marile lui calităţi. Gândiţi-vă că el gestionează o casă de producţie de la o vârstă fragedă, adică are cumva grija faţă de oameni şi faţă de cei din jurul lui. Ştiam că, în subconştient, îşi doreşte acest lucru şi ştiam că este pregătit, dovadă că i-a venit mănuşă acest rol de tată, de părinte, şi mă bucur mult pentru el. Ultimul sfat pentru el e referitor la cuvântul „răbdare“. Ca părinte, să ai răbdare este esenţial, şi eu învăţ încă. În meseria asta de tată te perfecţionezi zi de zi, n-am făcut o şcoală să fim părinţi. Noi devenim părinţi în funcţie de copiii noştri, doar să-i ascultăm, să fim atenţi la ei.
