Atenţie! Se aruncă flori!

Nu există nuntă la care reprezentantele sexului frumos să nu freamăte de nerăbdare când vine momentul ca mireasa să îşi arunce buchetul. Şi asta, nu de ieri, de azi: femeia prospăt căsătorită era considerată ca fiind norocoasă, aşa că invitaţii se luptau din răspunteri să obţină puţin din norocul ei. La începutul secolului al XVI-lea, oaspeţii rupeau bucăţi din rochia femeii măritate şi le păstrau pe post de talisman. Sătule de acest obicei, miresele au decis să arunce cu flori în mulţime, iar în cele din urmă s-a ajuns la aruncarea întregului buchet festiv.

Salvie şi usturoi contra spiritelor rele

Astăzi, o mireasă care ar merge la altar cu un buchet care să aibă şi usturoi printre flori ar fi privită cu suspiciune, dar în secolul al XVI-lea, în vestul Europei, asta era regula. Se credea că o mireasă era atât de fericită în ziua nunţii, încât spiritele rele ar încerca să o atace şi să-i fure bucuria. Pentru a ţine demonii departe, mireasa trebuia să poarte o plantă care alunga energiile negative – salvie, usturoi sau alte plante medicinale. Alte popoare prindeau în buchet flori de portocală, care simbolizau fertilitatea. Alteori, femeile se îndreptau spre altar cu spice de grâu în mâini, pentru ca viitoarea lor familie să se bucure de prosperitate şi roade bogate.

Pe post de odorizant

A fi mereu curat este un lucru obişnuit astăzi, însă pe vremuri oamenii nu puneau prea mult preţ pe igiena personală. Timp de secole, încălzirea şi umplerea unui vas suficient de mare pentru spălat presupuneau un mare efort, iar îmbăierea avea loc de obicei într-o încăpere prost încălzită, aşa că oamenii se spălau foarte rar, cam o singură dată pe an. Fiindcă cele mai multe femei se căsătoreau în luna iunie, erau nevoite să acopere mirosul neplăcut într-un fel sau altul. Şi din moment ce parfumurile erau destinate doar celor bogaţi, foloseau flori. Lavanda era cea mai populară, pentru că oferea un miros plăcut şi suficient de puternic. În vestul Europei, tot floricelele de lavandă sunt şi azi presărate în calea mirilor, în semn de belşug, aşa cum la noi se aruncă boabe de orez.

Semn al fertilităţii

Tot pe la 1600, buchetul ajungea din mâna miresei direct în farfurie. Un buchet bogat simboliza faptul că mireasa era pregătită să aibă curând mulţi copii. Buchetele erau adesea realizate din plante aromatice care urmau să fie gătite la cina festivă, dedicată fericitului eveniment. Pentru că mireasa era acum o femeie la casa ei, atât ea, cât şi alte tinere căsătorite trebuiau să folosească buchetul în preparatele servite invitaţilor, pentru a deveni curând mame.

Ghioceii regali

Conform legendei, în anul 1840, la nunta reginei Victoria cu Prinţul Albert, ierburile aducătoare de noroc au fost înlocuite cu mirt. Se spune că de atunci, fiecare mireasă regală, urmaşă a celebrei regine a Regatului Unit, a ales să includă mirtul în buchetul său. De fapt, regina Regatului Unit a purtat la nunta sa un buchet de ghiocei, care erau florile preferate ale Prinţului Albert, alesului inimii sale. Prinţesa Regală Victoria, fata cea mai mare a reginei, este cea care a purtat mirt la nunta sa – iar tradiţia a fost dusă mai departe şi de cele patru fiice ale ei.

Important e trandafirul

Tot în Epoca Victoriană devine popular în toate straturile societăţii „Limbajul florilor“, folosit mai întâi de aristocraţie. Potrivit acestuia, florile capătă semnificaţii diverse şi se transformă în purtătoare de mesaje secrete, descifrate doar de îndrăgostiţi. Era imposibil ca miresele să nu ţină cont de acest limbaj, alegând florile pentru buchet în funcţie de semnificaţia specială pe care o aveau. Cel mai iubit a fost şi a rămas trandafirul roşu, care, dintotdeauna, simbolizează iubirea.