Rugăciunea pe care trebuie să o rosteşti de Crăciun. Spune aceste cuvinte pe 25 decembrie şi vei avea noroc

1 prayer 888757 1920 jpg jpeg

Au mai rămas doar câteva zile până la Crăciun, iar în această zi sfântă este bine să rosteşti această rugăciune despre care se spune că aduce noroc şi te va feri de rele.

"Tată din Ceruri, te rog să-mi binecuvintezi familia, prietenii, rudele şi pe cei pe care îi iubesc, şi pe cei care citesc această rugăciune chiar acum. Arată-le Tu o nouă imagine a dragostei şi puterii Tale nemărginite.Duhule Sfânt, te rog să-i ajuţi, chiar în acest moment. Acolo unde există durere, te rog să le dăruieşti pacea şi milă Ta. Acolo unde există îndoială, te rog să le inspiri o încredere înnoită prin Harul Tău. Unde există o nevoie, te rog să le-o împlineşti. Binecuvîntează-le Tu căminul, familia, muncă, da-le Înţelepciune şi Lumina în viaţă lor. Binecuvântează-i când pleacă şi când se întorc acasă, mergi înaintea lor şi deschide-le calea. Călăuzeşte-i şi ocroteşte-i clipă de clipă în toată viaţă lor.Iartă-le lor păcatele făcute cu voie sau fără de voie, cu ştiinţă, din neştiinţă sau pe cele pe care nu şi le amintesc.Condu-i Tu pe Calea Ta Cea Sfînta,În Numele Fiului Tău, Iisus Cristos.Doamne Tată, Fiule şi Duhule Sfânt, va mulţumesc că veţi face mai mult decît pot eu cere. Amin!"

Tradiţii şi obiceiuri de Crăcun

Naşterea Domnului Iisus Hristos este sărbătorită în zilele de 25, 26 şi 27 decembrie, iar seara de 24 decembrie este cunoscută şi sub denumirea de Ajunul Crăciunului. Sărbătoarea Crăciunului datează încă din secolul al IV-lea, când Biserica Creştină a stabilit această dată nu întâmplător, ci pentru a concura cu naşterea zeului Soare din tradiţiile păgâne. Mulţi istorici ai religiei sunt însă de părere că Naşterea Domnului ar fi avut loc spre sfârşitul iernii. De altfel, există unele discrepanţe între datele la care se sărbătoreşte Crăciunul: creştinii ortodocşi de rit vechi îl sărbătoresc pe 7 ianuarie, după calendarul iulian, care este decalat cu 13 zile faţă de cel oficial.

În România, există mai multe tradiţii şi obiceiuri de Crăciun, transmise din generaţie în generaţie. În satele din Oltenia, în Ajunul Crăciunului, gospodarii se trezesc dis-de-dimineaţă, aprind focul în sobă şi aţâţă jarul cu ajutorul unui vreasc, în timp ce rostesc o urare de Crăciun:  "Bună dimineaţa lui Ajun! /C-a venit într-un ceas bun /Să ne-aducă: porcii graşi şi unturoşi /Şi oamenii sănătoşi, /Vacile cu viţei, oile cu miei, scroafele cu purcei, cloştile cu pui, găinile cu ouă. La anul şi la mulţi ani!”.



Recente

1772031328 f6vY jpg
curs de SEO și GEO cursuri functionari jpg
46 47 shutterstock 2677971621 jpg
Top 5 factori de luat in considerare in alegerea dintre un imprumut si un card de credit jpg
Sportul zilnic fără stres cum îl faci parte din viața ta chiar și atunci când ai un program plin jpg
portrait teenage girl looking victorious jpg
6915265 jpg
pexels technobulka 2908976 jpg
Flexibilitatea unui credit IFN Cum se adapteaza nevoilor tale jpg
teenager trying reduce hangover effect morning jpg
50   51 shutterstock 2252434631 jpg
happy female model sitting floor covered with confetti laughing enchanting caucasian girl posing with balloons her birthday jpg
space collage with young women jpg
front view young beautiful lady white dress posing with stop sign jpg
fantasy scene wealth jpg
front view young modern woman colorful coat orange t shirt with black earphones sunglasses posing jpg
Semnificatia apei sfintite Boboteaza  Sursa foto shutterstock 2241996461 jpg
Ce este randamentul dividendului jpg
adorable white woman posing with bengal lights gorgeous red haired girl holding sparklers laughing new year jpg
three friends having 2018 party jpg