Aliaţi din natură care combat răceala şi gripa

1 72494 original jpg jpeg

Tuse, nas înfundat, dureri de cap şi febră? În caz de răceală sau gripă medicii fitoterapeuţi recomandă anumite plante şi alimente, care pot grăbi vindecarea. Vitamina C nu este singurul remediu natural care luptă cu aceste boli.

Atât răceala,cât şi gripa sunt infecţii respiratorii,de aceea e greu să faci diferenţa între ele. Deşi aucâteva simptome similare,aceste afecţiuni se diferenţiază una de cealaltă prin câteva particularităţi. Astfel,răceala debutează cu stări de oboseală,cu strănut,dureri de cap şi de gât,urmate de creşterea consistenţei mucozităţilor nazale. Disconfortul produs de răceală nu durează mult,comparativ cu gripa,care se întinde pe o perioadă mai lungă de timp şi poate prezenta episoade severe asupra organismului. Este vorba despre febra,de 39-40 de grade,însoţită deseori de oboseală,tuse seacă,frisoane,dureri puternice de cap,dureri oculare şi roşu în gât. Cu cât corpul luptă cu toate forţele împotriva bolii,cu atât sistemul imunitar este mai slăbit şi are nevoie de ajutor.

Amestecul de mentă şi soc,eficient în gripă

Ceaiul din coada-şoricelului,mentă şi soc poate combate simptomele gripei. Amestecă plantele în proporţii egale,adaugă 200 ml de apă clocotită peste 10 g amestec şi lasă 10 minute deoparte. Strecoară lichidul. Bea acest ceai de 3 ori pe zi. Benefică este şi infuzia de ghimbir,pe care o faci din 10 g de rădăcină la 100 ml apă clocotită.

Scorţişoara şi ghimbirul acţionează rapid

Condimentele şi ierburile aromatice sunt şi ele de ajutor dacă suferi din pricina febrei. Scorţişoara măreşte toleranţa la frig şi scade temperatura corpului. La nevoie,pune o linguriţă de pudră roşiatică într-o ceaşcă de infuzie de plante. Acest remediu trebuie repetat din jumătate în jumătate de oră,până scade febra. Efect pozitiv asupra corpului care încearcă să combată răceala sau gripa are şi ghimbirul. Acesta stimulează circulaţia sângelui,prin relaxarea vaselor sangvine,şi conţine substanţe cu acţiune antiinflamatoare. Acestea reduc durerile din piept şi pe cele articulare,care se instalează de obicei în timpul stărilor febrile.

Usturoiul şi ceapa,inamicii bacteriilor

Dacă răceala sau gripa sunt urmate frecvent de o infecţie bacteriană precum sinuzita sau bronşita,ar fi bine ca usturoiul şi ceapa să nu-ţi lipsească din meniu. Conţin compuşi care împiedică bacteriile să se dezvolte. Usturoiul are în compoziţie o substanţă numită alicină,cu valoare antibiotică,care poate preveni complicaţiile date de răceală. Este bine să mănânci câte un căţel de usturoi crud o dată la 4 ore,ca să beneficiezi din plin de calităţile terapeutice ale acestuia.

În ceea ce priveşte ceapa,trebuie s-o mănânci cât de des poţi,ca atare ori sub formă de suc,din care e bine să bei câte o linguriţă de 3 ori pe zi.

Ştiai că...

...fumătorii sunt de 2 ori mai predispuşi la răceală,conform unui studiu efectuat de Consiliul de cercetare medical din Salisbury,Marea Britanie?

... s-a demonstrat că cei care beau ceai de soc sau iau suplimente cu soc se vindecă mai repede de răceală? În cadrul unui studiu,simptomele neplăcute s-au îmbunătăţit în doar 2 zile la peste 90% din cei care au consumat remedii din plantă,comparativ cu cei din grupul placebo,care au simţit îmbunătăţiri după o săptămână.

Idei Click! pentru femei

Masează-ţi fruntea şi pieptul cu ulei de eucalipt,pentru că areefect antiinflamator,antimicrobian,analgezic şi de stimulare a sistemului imunitar.

Fă infuzie din rădăcină de lemn-dulce,din 2 linguriţe la 250 ml de apă fierbinte. Are o acţiune expectorantă,antispastică şi antiinflamatoare.

Spală-te des pe mâini,pentru a reduce riscul infecţiilor.

În timpul iernii,folsoşte un umidificator de aer pentru a combate uscăciunea din interior.

Bine de ştiut!

Medicul fitoterapeut Ruxandra Constantina spune că tratamentul cu antibiotice nu trebuie prescris decât în cazul apariţiei suprainfecţiei bacteriene. Acesta trebuie să fie recomandat de un medic specialist,iar pe durata antibioterapiei şi încă 7 zile după trebuie administrat un preparat cu probiotice.

Sfatul specialistului

1fdc677d857e37647d1342ff6deca67b jpg jpeg

Ruxandra Constantina

medic de familie,apifitoterapeut

0734.410 417

Tratamentul corect constă în repaus la pat câteva zile,o alimentaţie uşoară (reduceţi consumul de lactate),hidratare cu apă,ceaiuri,sucuri naturale de fructe,antitermice,antiinflamatorii. În paralel folosiţi plante ce cresc imunitatea organismului,scad febra,au efecte antiseptice şi antiinflamatorii la nivel respirator,stimulează expectoraţia şi calmează tusea:echinaceea,propolis,ghimbir,busuioc,cimbru,pătlagină,cimbrişor,lemn-dulce,scoarţă de salcie,muşeţel,tei,soc,muguri de plop,de pin,de brad. Acestea se administrează sub formă de ceaiuri (îndulcite cu miere),tincturi,siropuri.



Recente

Gogosi cu mere  Sursa foto shutterstock 2518717831 jpg
pregnant woman early pregnancy with hands belly sitting sofa home jpg
Sarmale cu ciuperci si hrisca  Sursa foto shutterstock 574268035 jpg
kid eating doughnuts home jpg
Pateuri cu branza dulce  Sursa foto shutterstock 2334663901 jpg
e16a63cf3bae685eb192e25fd72e3e1692 jpg
1770214227 e5Zb jpg
Supa crema de conopida  Sursa foto shutterstock 757943452 jpg
Cornulete cu rahat  Sursa foto shutterstock 1665735121 jpg
de ce tot mai multe familii aleg case de vanzare in ilfov in locul apartamentelor in capitala jpg
Budinca de varza cu carne  Sursa foto shutterstock 413481091 jpg
Curry de conopida  Sursa foto shutterstock 1832073079 jpg
biciclete 16x9 png
Prajitura tavalita  Sursa foto shutterstock 2534672425 jpg
imbracaminte sport premium pentru barbati combinarea hanoracelor confortabile cu geci functionale jpg
Foto 1 Shutterstock 1920x1080 png
Tocanita de varza  Sursa foto shutterstock 2248605665 jpg
e1d0909921f538fdf9efa0d96df44816c2 jpg
e135d47c8ed30af3957617f9a6468e9420 jpg
Placinta cu branza  Sursa foto shutterstock 2417697867 jpg