Verificarea prea des telefonului 

“Da, poate fi o formă de adicţie, un obicei format de viteza cu care spuneam că trăim – acel FOMO (Fear Of Missing Out). Ajungem, aşadar, să verificăm în mod repetat telefonul chiar şi în lipsa notificărilor, iar ăsta poate fi semn de anxietate. Tendinţa să întindem mâna des către telefon, deşi acesta nu sună, ne poate arăta un disconfort interior pe care îl experimentăm. Poate fi vorba despre teama care se naşte pe baza unor scenarii mintale, legate de un răspuns pe care îl aşteptăm de la cineva. Sau poate este teama că i s-a întâmplat ceva rău cuiva drag, pentru că pare că a trecut prea mult timp de când a scris sau pentru că este plecat la drum. Poate fi o modalitate de a evita o situaţie exterioară în care ne aflăm în disconfort. În acest caz, telefonul ne permite să părem distraşi, neimplicaţi şi să avem motiv să evităm un răspuns sau contactul vizual. Oricare dintre motive ar fi, adevărul e că reprezintă unealta care ne stă cel mai aproape atunci când apar gândurile anxioase. Este o modalitate absolut uşoară de a evita să fim atenţi la ceea ce gândim şi simţim, pentru că este extrem de uşor să ne distragă cu orice altceva. Din acest motiv, tot mai mulţi oameni stau cu telefonul în mână atunci când se află într-un grup. Le permite să evite un contact direct şi profund cu alte persoane din acel grup. Asta le oferă un sentiment fals de siguranţă şi de protecţie în faţa unei posibile remarci dureroase, jigniri sau respingeri. Ba chiar, le dă scuza perfectă să nu spună nimic, să nu iasă în evidenţă şi să plece oricând simt că le este necesar, fără a fi nevoiţi să ofere multe explicaţii”, explică psihologul Andra Tănăsescu.

Agitaţia

“Neliniştea, senzaţia de „nu pot sta într-un loc”, freamătul interior resimţit de cineva, poate fi un alt semn al unui nivel peste medie de anxietate. Cu cât suntem mai agitaţi, cu atât ne mişcăm mai mult, ne ţinem mâinile ocupate la birou cu diferite obiecte de pe acesta, cu atât ne creştem nivelul cortizolului şi practic, în loc să liniştim cauza anxietăţii, o ignorăm şi o lăsăm să se dezvolte”, explică specialistul.