Istoria săpunului

Îl foloseşti zilnic şi este un obiect de îngrijire indispensabil pentru familia ta. Totuşi, au fost perioade în istoria omenirii când săpunul a fost privit cu suspiciune. Îţi oferim un scurt istoric despre originile şi evoluţia acestui produs.

Apărut acum 4.500 de ani,săpunul nu avea nici compoziţia şi nici utilizarea de azi. Sumerienii (popor din antica Mesopotamie) făceau o pastă pe bază de grăsime animală şi carbonat de potasiu,care era folosită nu pentru spălare,cum ţi-ai putea imagina,ci pentru a trata bolile de piele. Şi egiptenii îşi dădeau pe corp cu o „unsoare“ formată din carbonat de sodiu natural – extras din lacurile sărate,după evaporare –,cenuşă şi argilă. Pasta cu pricina era folosită şi pentru degresarea lânii oilor.

De la medicament,la produs estetic

Romanii,urmând exemplul germanilor şi celţilor,au dat săpunului adevărata sa valoare – adică,l-au folosit ca să se cureţe de murdărie. De altfel,denu­mirea saprovine din galezul „sapo“:galii amestecau grăsimea de capră cu cenuşa de fag şi foloseau pomada rezultată pentru a-şi îngriji pletele lungi.

Arabii i-au îmbunătăţit compoziţia,amestecând seul – de oaie sau de capră – cu cenuşa unor plante marine. Cu toate astea,produsul a rămas unul scump,fiind folosit doar de păturile avute.'

Săpunul de casă,la loc de cinste

În zilele noastre,în ciuda „invaziei“ de şampoane,geluri de duş,produse lichide de curăţare,consumatorii revin treptat la bucăţica de săpun solid,„de casă“ – ale cărei beneficii naturale sunt dovedite. Săpunurile care au în compoziţie uleiuri diverse,precum şi ingrediente inedite – ceai verde,bambus,citrice –,sunt apreciate peste tot în lume pentru virtuţile lor şi pentru aromele speciale. În ciuda istoriei sale zbuciumate,săpunul rămâne mereu la modă!

Mirosurile se mascau cu parfumuri

În secolul al XVII-lea,reţetele de producţie s-au diversificat. Marsilia a devenit principalul port de tranzit pentru navele care transportau săpunul produs în bazinul mediteraneean – şi care era folosit în special pentru spălarea rufelor.

Tot în localitatea franceză s-a inventat o reţetă revoluţionară,prin care grăsimea animală era înlocuită cu ulei de măsline. Peste tot în Europa s-au înfiinţat numeroase băi publice – însă reprezentanţii Bisericii au sfârşit prin a le interzice,pe motiv că ar fi focare de îmbolnăvire cu ciumă. Urmarea? Oamenii se spălau mai mult „pe sec“ – adică,fără apă şi,evident,fără săpun. Mirosurile neplăcute erau mascate cu pudră şi parfumuri.

A intrat în toate casele

Deşi europenii din Evul Mediu abia făceau o baie sau două pe an,consumul săpunului a crescut spre sfârşitul secolului al XVII-lea – pentru că hainele trebuiau totuşi curăţate cu ceva. Marsilia exporta „săpun de rufe“ peste tot în lume.

În secolele următoare,oamenii au utilizat tot mai mult săpun fabricat la scară industrială,pe măsură ce a devenit evidentă relaţia directă dintre curăţenie şi sănătate – aşa cum era ea popularizată şi în reclamele vremii. Fabricanţii englezi au produs primele săpunuri transparente,de calitate,la preţuri mici. Cei americani făceau publicitate produsului distribuind mostre gratuite. La şcoală,copiii învăţau despre importanţa igienei corporale – totuşi,sălile de baie au apărut în gospodăriile familiilor de rând abia în secolul XX.

De toate,despre săpun

Faimosul „săpun de Alep“,fabricat în Siria,a apărut acum 3.000 de ani,când se făcea din ulei de măsline şi sodă vegetală.  Acest săpun era renumit pentru proprietăţile lui dezinfectante,pentru că în compoziţia sa intră şi uleiul de dafin.

La începutul secolului al XIX-lea,fiecare fabricant de săpun trebuia să-şi aplice marca pe produs,în semn de garanţie a calităţii. O comisie de control a asociaţiei de producători veghea ca standardele să fie respectate.