Piele uscată în jurul ochilor? Iată cum s-o tratezi

1 73988 original jpg jpeg

Atunci când pielea din jurul ochilor este uscată, începi să-ţi pierzi încrederea în tine, deoarece îţi este afectat aspectul fizic. Însă, acum poţi scăpa de această problemă dacă foloseşti remediile naturale, preparate chiar de tine acasă.

Pielea uscată din jurul ochilor nu este o problemă cu care se confruntă doar persoanele mai în vârstă,ci toată lumea. Principalele cauze sunt condiţiile de mediu,dar şi anumite afecţiuni dermatologice. Dacă vrei să tratezi această afecţiune,remediile naturale sunt cele mai eficiente. Iată care sunt:

Uleiul esenţial de lavandă

a2e9f0c852669e728c35001c1840c63f jpg jpeg

Uleiul esenţial de lavandă este unul dintre remediile cele mai eficiente în tratarea pielii uscate din jurul ochilor. Acesta are capacitatea de a detensiona tensiunea din muşchi şi reîntineri pielea din zona ochilor,protejând-o de stresul oxidativ şi de efectele negative ale soarelui. Amestecă două picături de ulei esenţial de lavandă cu două de ulei esenţial de nucă de cocos. Amestecul obţinut îl aplici pe zona afectată,prin mişcări circulare,până este absorbit de piele.

Citeşte şi:Mierea alungă anii pe chip

Gelul de aloe vera

Gelul de aloe vera este un remediu simplu,dar eficient,care ajută la hidratarea şi reîntinerirea pielii uscate din jurul ochilor. Pe lângă hidratare,gelul conţine în cantităţi mari vitamine şi minerale care hrănesc pielea,lăsând-o curată şi sănătoasă. Extrage gelul dintr-o frunză de aloe vera şi aplică-l pe zona din jurul ochilor. Masează 10 minute şi apoi clăteşte cu apă rece.

d9aa88c8ed9d21241ca1fbe82ba10624 jpg jpeg

Pliculeţe de ceai

6d3e8d8dfbb2d00421f6d729794ca0c3 jpg jpeg

Citeşte şi:Reţete de măşti antiîmbătrânire cu ingrediente din bucătărie

Plicurile de ceai sunt un alt remediu care ajută la tratarea pielii uscate din jurul ochilor. Datorită cantităţii mari de antioxidanţi şi taninuri,este perfect pentru estompearea ridurile şi a liniilor fine care apar în zona ochilor. Trebuie să aplici câte un plic de ceai (după ce ai băut ceai) pe fiecare ochi. Le laşi să acţioneze 15 minute,după care le îndepărtezi.

Apa de trandafiri

e31eba084649d1f3a17577b039f257a2 jpg jpeg

Apa de trandafiri menţine pielea hidratată şi îmbunătăţeşte nivelul de elastină. Prin utilizarea zilnică a apei de trandafiri,încetineşti procesul de îmbătrânire,evitând astfel apariţia liniilor fine premature şi uscarea pielii. Înmoaie o dischetă demachiantă în apă de trandafiri,aplic-o pe ochi şi las-o să acţioneze 10 minute,apoi clăteşte cu apă rece. Apa de trandafiri poate fi folosită zilnic ca toner pentru a evita uscarea pielii.

Credit foto:boldsky.com



Recente

DSC00189 jpeg
Craciunul Nordului jpg
Iulia Vântur   Colinde, Corinde jpeg
Copy of Poster atractii SM 3 jpg
Ducesa Meghan Markle  sursa foto   Profimedia jpg
Jennifer Aniston, Justin Theroux  foto   Profimedia jpg
Amanda Batula, Kyle Cooke  foto   Profimedia jpg
Regina Elisabeta  foto   Profimedia jpg
kim kardashian lenjerie intima blana instagram jpg
Cher  foto   Profimedia jpg
Old Money vs  Quiet Luxury   diferența reală și cum alegi estetica ce ți se potrivește jpg
Sarah Paulson, Diane Keaton  foto   Profimedia jpg
Jennifer Lopez  sursa foto   Instagram jpg
Brian McKnight   foto   Profimedia jpg
Miley Cyrus  foto   Profimedia jpg
kortnee greenfield d9ystsaiOW8 unsplash jpg
Coperta Revista Click! pentru femei Nr 25 2025 jpeg
Meghan Markle  sursa foto   Profimedia jpg
clickpentrufemei ro pexels cristian rojas 8459365 jpg
Kim Catrall  foto   Profimedia jpg