Poartă smokey eyes violet!

1 52055 original jpg jpeg

Pentru că suntem în plin sezon cald, negrul şi griul parcă nu mai merg aşa de bine, atunci când vine vorba de machiajul tău. Mizează în schimb pe nuanţe de violet, mov prună şi lavandă.

Ascundecearcănele întunecate!

Pentru a te putea declara „machiată” cu acte în regulă,trebuie în primul rând să maschezi micile imperfecţiuni şi pete ale tenului. Foloseşte întotdeauna degetul inelar pentru această operaţiune,pentru că este degetul cu cele mai uşoare atingeri.

Aplică “primer” pe pleoape

Baza de machiaj nu este un moft,ea chiar ajută în etapele de make-up. Culorile şi fardurile aplicate peste un primer vor fi cu mult mai radioase,decât cele aplicate doar pe piele. De asemenea,acestea vor rezista mult mai mult timp,şi nu se vor cuta.

Foloseştelavandă,ca bază

Aplică fard de nuanţa lavandei pe toată suprafaţa pleoapei.

Nu aplica prea multă culoare în pliurile pleoapelor. Aplicând fardul violet,fii sigură că şi pliurile vor fi „colorate”. Ai grijă să aplici cu grijă fardul şi să insişti,pentru a amesteca culorile între ele. În acest fel obţii efectul fumuriu.

Mov prună,către exterior

Foloseste un mov prună,începând din pliuri şi punând accent pe centrul şi colţul extern al ochiului. Mergi uşor şi spre genele mici,până la jumătatea lor. Amestecă culorile între ele şi asigură-te că lookul finit este unul îngrijit. 

Evidenţiază osul sprâncenei cu o culoare alb sau bej,preferabil sub formă de cremă.

Aceasta va adăuga definiţie şi va intensifica umbra de peste pleoape.

Ulterior,foloseşte-te de un liner negru,pentru a alungi şi mai mult ochii. La sfârşit dă-te cu două straturi de mascara.



Recente

Bonnie Tyler  foto   Profimedia jpg
Lindsay Lohan  foto   Profimedia jpg
Lorna Luxe  foto   Profimedia jpg
Isha M  Ambani  foto   Profimedia jpg
Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
copii care se joaca afara jpg
Charlize Theron  foto   Profimedia jpg
Brad Pitt și iubita Ines de Ramon  foto   Instagram jpg
Julia Roberts cu familia  foto   Profimedia jpg
Taylor Swift  sursa foto   Profimedia jpg
Rihanna  foto   Profimedia jpg
planets solar system jpg
Madonna  foto   Profimedia jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  14 2026 jpeg
Taylor Swift  foto   Profimedia jpg
Vera Wang  foto   Profimedia jpg
Cara Delevingne  foto   Profimedia jpg
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg
Gemini Generated Image cunzt7cunzt7cunz png
Jane Seymour  foto   Profimedia jpg