În anii ’30, era una dintre acele tinere actriţe, mignonă şi subţire, care fascina publicul filmelor alb-negru cu talentul actoricesc, dar şi cu expresivitatea chipului, cu acei ochi mari, cu sprâncene subţiri, încadraţi de onduleurile coafurii, cum se purta la acea vreme. Dar cum a ajuns fiica unei croitorese, cu origini moldoveneşti, să strălucească la Hollywood şi să fie nominalizată, chiar şi pentru un rol secundar, la Oscar?

O fată din Bronx

Dintr-o mamă româncă de confesiune iudaică, Rebecca Saperstein, şi un tată rus ortodox, Victor Kosow, ajunşi de puţin timp pe tărâmul „ţării tuturor posibilităţilor“ şi stabiliţi în cartierul imigranţilor din New York, Bronx, s-a născut, pe 8 august 1910, Sophia Kosow. Neajunsurile îndurate de tinerii săi părinţi, care trăiau din vânzarea de textile, au dus repede la divorţ, iar mama ei s-a recăsătorit cu medicul stomatolog Sigmund Sidney, luându-şi numele de Beatrice Sidney. Tot astfel, fetiţa de 5 ani a fost adoptată şi prezentată drept Sylvia Sidney – cel mai probabil pentru ca ele două să evite unele probleme legale. Cu o fire timidă şi boemă, Sylvia a crescut printre dantelele şi voalurile din atelierul mamei sale, care şi-a reluat îndeletnicirea de croitoreasă şi le făcea „cucoanelor“ rochii de seară. Şi, cumva, în ea a crescut dorinţa de-a ajunge o doamnă elegantă, aşa cum văzuse ea în filme. Dar iată că acest gând încolţit prematur şi mai mult din joacă i-a fost cultivat chiar de către părinţi, odată cu trimiterea ei la şcoala de artă dramatică, la vârsta de 15 ani. Şi, după doar un an, era remarcată de un „vânător de talente“ care i-a obţinut un rol în primul său film, „The Challenge of Youth“.

Succes pe ecrane şi în publicitate