Sylvia Sidney, din albumul vechiului Hollywood, a fost singura româncă nominalizată la Oscar şi fiica unei croitorese din Bacău
Concurenta elegantei Grace Kelly a jucat alături de Spencer Tracy, Henry Fonda, Gary Cooper, Humphrey Bogart ori Cary Grant, sub îndrumarea unor mari regizori de la începuturile cinematografiei, ca William Wyler, Fritz Lang, William Howard ori Alfred Hitchcock.
În anii ’30, era una dintre acele tinere actriţe, mignonă şi subţire, care fascina publicul filmelor alb-negru cu talentul actoricesc, dar şi cu expresivitatea chipului, cu acei ochi mari, cu sprâncene subţiri, încadraţi de onduleurile coafurii, cum se purta la acea vreme. Dar cum a ajuns fiica unei croitorese, cu origini moldoveneşti, să strălucească la Hollywood şi să fie nominalizată, chiar şi pentru un rol secundar, la Oscar?
O fată din Bronx
Dintr-o mamă româncă de confesiune iudaică, Rebecca Saperstein, şi un tată rus ortodox, Victor Kosow, ajunşi de puţin timp pe tărâmul „ţării tuturor posibilităţilor“ şi stabiliţi în cartierul imigranţilor din New York, Bronx, s-a născut, pe 8 august 1910, Sophia Kosow. Neajunsurile îndurate de tinerii săi părinţi, care trăiau din vânzarea de textile, au dus repede la divorţ, iar mama ei s-a recăsătorit cu medicul stomatolog Sigmund Sidney, luându-şi numele de Beatrice Sidney. Tot astfel, fetiţa de 5 ani a fost adoptată şi prezentată drept Sylvia Sidney – cel mai probabil pentru ca ele două să evite unele probleme legale. Cu o fire timidă şi boemă, Sylvia a crescut printre dantelele şi voalurile din atelierul mamei sale, care şi-a reluat îndeletnicirea de croitoreasă şi le făcea „cucoanelor“ rochii de seară. Şi, cumva, în ea a crescut dorinţa de-a ajunge o doamnă elegantă, aşa cum văzuse ea în filme. Dar iată că acest gând încolţit prematur şi mai mult din joacă i-a fost cultivat chiar de către părinţi, odată cu trimiterea ei la şcoala de artă dramatică, la vârsta de 15 ani. Şi, după doar un an, era remarcată de un „vânător de talente“ care i-a obţinut un rol în primul său film, „The Challenge of Youth“.
Succes pe ecrane şi în publicitate
Era perioada Marii Crize dintre cele două războaie mondiale, când Sylvia reuşea să câştige câte 1.500 de dolari/săptămână jucând în filme cu gangsteri. „Ba eram soţia unuia, ba sora altuia, dar nu ştiu cum se făcea că mereu mi se dădea să calc câte o cămaşă“, povestea ea glumind într-un interviu. „Mă cam săturasem să joc aceleaşi personaje, mai ales că aveam şi veşnicul costum «de mers la închisoare», rochia aceea cu guler în care nu-ţi arăţi nici sânii, nici coapsele, nu arăţi sexy. Deşi regizorul remarcase că eram! Mereu mi se spusese că eram o «puştoaică urâtă», cu ochii prea depărtaţi unul de altul, cu gura prea mare, fără bărbie… În fine, «o actriţă atât de bună, dar Doamne, atât de urâtă!». Însă una pe care regizorul Rouben Mamoulian a transformat-o într-un star în „City Streets“ (1931), unde îi dădeam replica lui Gary Cooper“.
Anul următor, ajungea pe ecrane în rolul lui Cio-Cio San, în ecranizarea operei „Madame Butterfly“, care a avut un asemenea succes, încât japonezii au lansat ulterior… o gamă de prezervative numită Sylvia Sidneys. Iar aceasta nu era decât prima reclamă în care avea să apară figura româncei noastre. În 1934, după ce make-up artistul companiei Paramount decreta că Sylvia Sidney are „chipul perfecţiunii“, cu acel oval de-o simetrie ideală (mărimea nasului în raport cu mărimea feţei (exact o treime), distanţa dintre ochi, dar şi grosimea egală a buzelor), aceasta devenea imaginea firmei Max Factor. Iar în 1936, anul în care a dat glas eroinei lui Hitchcock în „Sabotage“, marca o altă premieră, ca prima actriţă într-un pictorial color. Însă, despre întâlnirea ei cu genialul „maestru al suspansului“ avea să spună că „L-am respectat. Ştia ce voia şi când voia, nu te puteai pune cu el, trebuia să fie ca el. Ce m-a învăţat Hitch? Să fiu o marionetă şi să nu încerc să fiu creativă“.
Una dintre cel mai bine plătite actriţe de la Hollywood
Imediat după „Dead End“ (1938) cu Humphrey Bogart, rata ocazia de-a face istorie în „Algiers“, refuzând rolul principal, care a ajuns să fie jucat de o altă frumuseţe a vremii, Hedy Lamarr. Dar Sylvia era încă pe val şi îi făcea concurenţă lui Grace Kelly, fiind una dintre cel mai bine plătite actriţe de la Hollywood – încasa 75-80.000 de dolari pentru un singur rol! „Paramount mă plătea pentru fiecare lacrimă. Ajunsesem să le spun să mă plătească doar când joc, nu şi în săptămânile când stau acasă. De altfel, pentru că aveam libertatea de-a realiza filme şi cu alte companii independente, acceptasem să fac „Fury“ cu Spencer Tracy pentru mult mai puţini bani decât mi se oferiseră pentru alte producţii. Dar mereu am făcut ce am simţit, iar Tracy era un colos în teatru.“
Dar apogeul avea să-l atingă abia în 1973, când era cât pe-aci să primească Oscarul pentru rolul secundar din „Summer Wishes, Winter Dreams“ – statueta, însă, a mers la Tatum O’Neal care avea doar 10 ani, pentru interpretarea din „Paper Moon“, transformând-o în cea mai tânără câştigătoare a categoriei.
Interesant este că, deşi era obişnuită cu stilul de lucru al vechilor regizori, ea s-a pliat uşor cerinţelor „noului val“, colaborând în „Beetlejuice“ (1988) şi „Mars Attacks!“ (1996) cu Tim Burton, pe care-l considera „unul dintre cei mai talentaţi regizori ai generaţiei lui“.
3 divorţuri în 15 ani
Mai puţin norocoasă în amor, Sylvia n-a încetat să creadă că undeva există o jumătate şi pentru ea. Pe 1 octombrie 1935 îi spunea „Da“ scriitorului Bennett Cerf, dându-şi seama, 3 luni mai târziu, că nu pot convieţui. După alţi doi ani, devenea soţia actorului Luther Adler (fratele celebrei Stella Adler, care a instituit Academia de actorie), singurul cu care a avut un copil şi cu care a rămas în relaţii apropiate şi după divorţul lor din 1946. Producătorul Carlton Alsop a convins-o să ajungă şi a treia oară la altar, dar viaţa i-a demonstrat încă o dată că nu era făcută pentru asta. După al treilea divorţ, din 1951, Sylvia s-a dedicat creşterii unicului său fiu, Jacob, serialelor TV şi… lucrului de mână – domeniu în care a dovedit o mare măiestrie, ea semnând şi vreo două culegeri cu modele pentru cusuturile cu acul. Din păcate, în 1987, singurul bărbat prezent constant în viaţa sa, băiatul ei, Jacob, s-a stins din din cauza bolii Lon Gehrig, la vârsta de 40 de ani. Sylvia a prins, însă, vârsta de 88 de ani, într-o deplină luciditate, dar şi într-o grea suferinţă, ea părăsind această lume pe 1 iulie 1999 într-un spital din Manhattan, în urma cancerului la gât cauzat de fumatul neîntrerupt de-a lungul vieţii.
Ştiai că…
…pentru câteva decenii, Sylvia a preferat să dea New York-ul şi Los Angeles-ul pe Connecticut, unde avea o frumoasă fermă în Roxbury? Spre finalul vieţii, s-a mutat într-o altă suburbia, în Danbury.
…a fost o fumătoare înrăită, ceea ce i-a şi cauzat cancerul de la nivelul gâtului, care i-a fost fatal?
…întrebată care dintre partenerii săi de ecran sărută cel mai bine, a răspuns: „Cei cu care m-am culcat nu mi-au fost parteneri de ecran. Iar cel care săruta cel mai bine era Luther Adler, al doilea soţ al meu“?
…şi-a menţinut talia subţire, având 50 kg la doar 1,59 cm?
…în 1936, era una dintre cel mai bine plătite actriţe, cu 10.000 de dolari/săptămână, astfel că, la moartea sa din 1999, reuşise să strângă o avere de 76 de milioane de dolari?
@profimedia
