Tentativa de răpire a Prinţesei Anne. Câţi oameni au fost împuşcaţi şi cu ce sumă ar fi răscumpărat-o Regina?

2 printesa anne 2 jpg jpeg

Familia regală britanică a fascinat publicul chiar de la începutul monarhiei. Însă viaţa membrilor ei nu este numai lapte şi miere, mai ales când există adevărate pericole la care se expun, cum ar fi tentativele de răpire...

Prinţesa Anne, fiica Reginei Elisabeta a II-a, a trecut prin asemenea experienţă înfricoşătoare pe 20 martie 1974. Ian Ball, un şomer londonez, a pus la cale un plan prin care să o răpească pe prinţesă şi apoi să ceară o sumă imensă ca răscumpărare. Cum s-a încheiat totul şi cum a reuşit fiica reginei să scape vie şi nevătămată?

Pe 20 martie 1974, Prinţesa Anne şi soţul ei de numai patru luni, Căpitanul Mark Philips, se întorceau acasă de la un eveniment caritabil. Şomerul londonez, în vârstă de doar 26 de ani, a prins într-o ambuscadă limuzina în care se aflau cei doi soţi şi a încercat să răpească tânăra de 23 de ani. A blocat maşina cu propria maşină şi a împuşcat mai mulţi oameni pentru a ajunge la Prinţesa Anne.

Se pare că prinţesa era o ţintă uşoară, având în vedere că Ian reuşise să o urmărească cu alte ocazii, pentru a vedea ce trasee preferă ea, şi chiar a sunat la Palatul Buckingham ca să afle programul ei.

Ball a trebuit să treacă de doi oameni pentru a ajunge la fiica Reginei – şoferul Alex Callander şi bodyguardul James Beaton. Acesta din urmă a ieşit din limuzină pentru a-l confrunta pe Ball şi a fost împuşcat în umăr – moment în care i-a căzut arma din mână – după care a mai primit două gloanţe.

Apoi Ian l-a împuşcat pe şofer chiar în piept şi a continuat să-şi descarce arma asupra altor oameni. Când poliţia a venit la faţa locului, Michael Hills a fost împuşcat de Ball în stomac, iar cel de-al patrulea om împuşcat a fost jurnalistul de la Daily Mirror, John Brian McConnell, care a încercat să-l convingă pe londonez să lase jos pistolul. Toate cele patru victime au scăpat, totuşi, cu viaţă, s-au recuperat şi au primit apoi câte o medalie de la Regina Elisabeta a II-a, pentru curajul lor.

Totuşi ce s-a întâmplat mai departe cu prinţesa?

Când Ball a încercat s-o prindă în spatele limuzinei, nu şi-a dat seama cât de încăpăţânată era ea şi cum a putut refuza să iasă din maşină. Când i-a spus prinţesei că vrea s-o răpească, Anne i-a dat un răspuns care l-a uimit: „Nici vorbă de aşa ceva!”

Ian încerca s-o dea jos din maşină, în timp ce soţul ei trăgea de ea să rămână lângă el. Având doi bărbaţi puternici care trăgeau de ea în direcţii opuse a făcut ca rochia prinţesei să se rupă la spate, lucru care a înfuriat-o pe Anne şi mai mult.

Acela a fost cel mai periculos moment prin care a trecut prinţesa, în rest, Anne a declarat ulterior presei că a fost calmă şi politicoasă pe întreaga durată a tentativei de răpire. Pentru că a fost doar o tentativă, răpirea n-a avut loc de la un capăt la altul.

Cum a reuşit să scape?

S-a strecurat arafă din limuzină, prin spate, în secunda în care infractorul n-a fost atent. Odată ieşită din maşină, prinţesa s-a întâlnit cu poliţia ajunsă chiar atunci la faţa locului.

În acel moment, Ball a luat-o la fugă, dar a fost prins de detectivul Peter Edmonds, care a văzut un om ciudat cu un pistol în mână alergând de nebun prin parcul St. James. Odată prins, Ball şi-a recunoscut vina, a pledat vinovat la acuzaţia de tentativă de crimă şi răpire. A fost condamnat să-şi petreacă tot restul vieţii într-un azil de boli mentale.

Bun, dar care era planul complet al lui Ian Ball?

Acesta voia să ceară nu mai puţin de 3 milioane de lire sterline, bani pe care însăşi Regina să i-i dea în mână. După ce întreaga nebunie se încheiase, poliţia a găsit un bileţel scris de Ian în maşina lui, în care critica familia regală şi cerea suma respectivă de bani în bancnote de 5 lire. Banii trebuia să fie livraţi în 20 de valize, care urmau să fie puse într-un avion care ar fi plecat spre Elveţia.

După asemenea eveniment, securitatea familiei regale a fost întărită, până în acel moment până şi Regina Marii Britanii fiind păzită doar de un singur bodyguard.

Foto - Shutterstock



Recente

pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg
un caine fericit jpg
Victoria Beckham jpg
Regina Margareta a Danemarcei  foto  Shutterstock jpg
bebeluș  foto   Shutterstock jpg
Rachel McAdams    jpg
Leonardo DiCaprio  foto   Shutterstock jpg
muzica din adolescenta aduce beneficii  jpg
Zac Efron  jpg
Beyonce   foto   Instagram jpg
caine  jpg
Familia Addams jpeg
Ce diete urmează vedetele  jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  8 2024 jpg
4 rihanna profimedia 0421395391 jpg jpeg
James Bond, Daniel Craig jpeg