Pentru că nu compatibilitatea sexuală este cheia pentru o relaţie lungă. Menţine armonia în cuplu, dar nu poate promite că lucrurile merg ca pe roate până la final. Sunt alţi indicatori pe care trebuie să-i iei în considerare, dacă vrei să ştii, într-un procent destul de mare, cum vor evolua lucrurile între voi.

Relaţie lungă vs religie

Apartenenţa la o religie poate avea un impact major în cuplu. Poate acum nu eşti implicată în discuţii pe teme religioase şi te gândeşti că nici nu-ţi doreşti. Însă, dacă el are un ritual în a merge la biserică sau a face gesturi care ţin de religie, ar putea apărea tensiuni în relaţie.

În această situaţie tu trebuie să fii foarte flexibilă, altfel cuplul vostru nu poate evolua multă vreme. Dacă sunteţi atei, e în regulă, însă trebuie să te gândeşti când veţi avea copii dacă îi indrumaţi să fie ca voi sau îi ajutaţi să exploreze religii diferite, pentru ca aceştia să descopere ce li se potriveşte.

Familie

Care sunt aşteptările tale în ceea ce priveşte familia? Cum se comportă el cu membrii familiei sale? Îţi doreşti ca ai tăi să se implice major în viaţa voastră de cuplu? Acestea sunt chestiuni care trebuie identificate şi puse de acord odată ce relaţia evoluează. Felul cum îşi tratează familia poate spune multe despre cum o să se comporte el dacă vă căsătoriţi şi aveţi copii. Pentru că este crucial să vorbiţi şi despre copii. Tu poate îţi doreşti şi el nu.

Politica

E nepotrivit să vorbeşti despre politică la primele întâlniri, dar şi acest capitol trebuie atins de membrii unui cuplu. Poţi descoperi că el are viziuni diferite faţă de ale tale. Iar acest lucru poate să ducă la dezbateri tensionate, care pot culmina cu certuri de toată frumuseţea. Dacă aveţi convingeri politice diferite şi nu sunteţi de acord că puteţi avea dreptate, e o problemă.

Program de somn

La prima vedere acesta chiar că pare stupid, dacă ne referim la indicii care îţi arată dacă poţi avea o relaţie lungă cu o persoană sau nu. Lucrurile nu stau chiar aţa. Nu subestima niciodată impactul pe care îl are somnul într-o relaţie! Să spunem că eşti o persoană matinală şi nu te poţi simţi bine decât dacă te trezeşti odată cu soarele. Asta e bine pentru tine. Dar dacă el are nevoie să doarmă până la 11, să zicem, atunci binele tău ar fi putea fi cel mai mare coşmar al lui. Ca să vă înţelegeţi şi pe acest plan trebuie să fiţi toleranţi cu nevoile celuilalt în privinţa somnului şi să vă faceţi programul în funcţie de acest aspect.

@unsplash