Doar cine are un copil ştie ce se întâmplă în sufletul mamei când nu poate să-i asigure puiului ei cele de trebuinţă sau să-l ajute când îl vede bolnav. Este ca o suferinţă care te macină fără încetare şi uiţi de propria persoană numai să aduci din nou zâmbetul pe chipul lui. Mai ales de 8 Martie,când este ziua lor,le mulţumim mamelor din suflet că ne dau lecţii inestimabile. Şi,pentru a-ţi arăta o dată în plus câte sacrificii pot face,le-am scos din anonimat pe trei dintre ele,cărora le şi dedicăm aceste pagini.



Sacrificii fără limite

Când copilul tău are o boală gravă,te cuprinde disperarea. Ancuţa Stan şi Monica Gerasimou,ambele din Bucureşti,nu s-au pierdut cu firea. N-au avut odihnă până nu şi-au văzut pe mâini bune copiii suferinzi de autism. Ce poate fi mai dureros pentru aceste mame decât să vadă că micuţii lor,Vladimir (Vladi) şi Magdalena (Bubu),nu le privesc în ochi şi nu le zâmbesc? „După un an şi jumătate,ne aşteptam ca Bubu să vorbească,dar întârzia“,ne-a spus Monica. Fetiţa ei,acum în vârstă de 3 ani,a fost consultată de un psiholog,care i-a sfătuit să facă terapie ABA la Asociaţia pentru Intervenţie Terapeutică în Autism (AITA). „În aprilie 2012,am început terapia. Peste o lună,a vorbit şi acum repetă tot ce spun. Seara,stăm cu lumina stinsă şi repetă cuvinte după mine“,adaugă ea.

„Cine sunt eu? Sunt Vladi!“

N-a avut linişte nici Ancuţa Stan,mămică a doi copii,Vladimir (6 ani) şi Gabriel (3 ani),până n-a văzut că e bine îngrijit băiatul cel mare,care suferea tot de autism. Primele semne ale bolii au apărut când Vladi avea 3 ani,iar ea era însărcinată cu al doilea copil. Pentru ca fiul ei să fie bine,Ancuţa a făcut nenumărate sacrificii. La începutul şedinţelor lui de terapie,se ocupa singură de ambii copii. Traversau oraşul cu autobuzul,cu cel mic în cărucior,iar în timpul terapiei lui Vladi,îl alăpta pe Gabi. Acasă,continua ea terapia,la sfaturile specialiştilor de la AITA. „Îmi spunea soţul că mă trezeam,stăteam pe marginea patului şi spuneam:«Cine sunt eu? Sunt Vladi!». Atât de puternică era dorinţa mea de a-l aduce pe linia de plutire,încât repetam pentru el“,ne mărturiseşte Ancuţa.

Nu-şi permit clipe de disperare

Cele două mame n-au timp să se vaite. „Uneori,fetiţa are nişte ieşiri ciudate şi trebuie să rămân stană de piatră,să nu reacţionez,altfel îi încuraj comportamentul“,ne-a zis Monica. Sprijinul lor sunt amicii. „Şansa lui Vladi la normalitate a însemnat 2.000 de lei pe lună,pentru terapie. Le mulţumesc prietenilor care ne-au ajutat cu bani!“,a ţinut să transmită Ancuţa.



„Nimeni nu-i poate îngriji ca mine!“

O altă mamă puternică este Daniela. Are băieţi gemeni,în vârstă de 4 ani,pe care şi-i creşte singură. „Tatăl lor ne-a părăsit anul trecut. De atunci,oriunde merg,ei sunt cu mine“,ne-a spus ea. La Asociaţia pentru o Comunitate Solidară şi Intervenţie Socială (ACSIS) a găsit sfaturi,ajutor material şi un serviciu,în proiectul Atelier de Creaţie. Despre asta ne-a povestit Iuliana Vulpeanu,coordonatorul proiectului:„Alături de alte mame singure face marionete,produse pentru sărbători,care sunt vândute la târguri,psihologilor sau sunt folosite în spectacole de teatru pentru copii“.