Cum te ajută regula celor 20 de secunde să-ți formezi obiceiuri sănătoase
Să-ți formezi obiceiuri sănătoase și să renunți la cele rele poate fi ușor și distractiv, cât timp nu te concentrezi asupra schimbării. Poți să faci această tranziție în viața ta, dacă vei ține cont de regula celor 20 de secunde. Iată la ce se referă!
Regula celor 20 de secunde este o strategie care ajută oamenii să-și formeze obiceiuri bune și/sau să renunțe la cele nocive. Această strategie poate fi aplicată în mai multe contexte și poate ajuta la îmbunătățirea sănătății, fizice sau psihice sau în alte aspecte ale vieții.
Citește și: Obiceiurile proaste ale nativilor ale fiecărei zodii
La ce se referă această regulă
Ideea de bază este că, atunci când faci un anumit lucru, trebuie ca sarcina să ți se pară a fi cât mai ușoară, iar astfel nu vei mai fi tentat să îți pierzi motivația. Dacă sarcina o să ți se pară simplă în primele 20 de secunde, atunci șansele să o faci în mod repetitiv cresc semnificativ.
Cum o poți aplica în viața ta
Dacă vrei să înlocuiești privitul la televizor cu cititul unei cărți, pregătește-te astfel: pune telecomanda într-o altă cameră după ce închizi televizorul. Apoi, alege-ți cartea pe care vrei să o citești și las-o la vedere, poate chiar pe canapeaua unde obișnuiai să te uiți la televizor. În ziua următoare, o să ți se pară mai ușor să citești decât să privești televizorul, deoarece ai totul pregătit.
Citești și: Obiceiurile greșite de igienă pe care trebuie să le schimbi. Câte ai bifat?
Totodată, dacă îți dorești să începi să faci sport, pregătește-ți hainele și echipamentul de seară, astfel încât să fii gata pentru antrenamente. Această schimbare poate să facă diferența între a te trezi pentru mișcare sau a decide să dormi mai mult.
Cum funcționează de fapt
Regula celor 20 de secunde te ajută, deoarece creierul preferă să aloce mai puțin timp și energie pentru sarcinile pe care le faci în mod repetat. Ceea ce înseamnă că îți poți forma noi obiceiuri, cât timp nu te concentrezi asupra schimbării, iar sarcina nu o să ți se mai pară a fi dificilă. Oamenii de știință de la Universitatea din Geneva au ajuns la această concluzie după ce au studiat activitata neuronală a mai multor persoane care fie au ales să facă activități fizice, fie au ales să nu facă nimic.
Așadar, acum că ai aflat despre această stategie, care este obiceiul pe care vrei să îl schimbi?
Sursă foto: Shutterstock