Cum te poate apropia de partener experienţa unui festival
Festivalurile precum UNTOLD, care urmează să aibă loc între 3 şi 6 august, creează o lume magică, plină de posibilități care te poate stimula să te conectezi mai uşor cu partenerul tău. Psihoterapeutul Oana Nicolau îţi spune cum poţi folosi experiența unui festival de muzică în avantajul cuplului tău, pentru a-ţi consolida relația.
În contextul în care sănătatea emotională este pe buzele tuturor, organizatorii celui mai mare festival de muzică din țară, UNTOLD, alături de Reţeaua de sănătate Regina Maria, activează pentru participanți primul punct de prim ajutor emoțional.
Pe parcursul celor patru zile de festival, corner-ul
Regina Maria va întâmpina festivalierii cu o zonă de canapele care este menită
să replice atmosfera din cabinetele de psihoterapie și terapeuți, care le stau
la dispoziție dacă vor să discute despre problemele lor emoționale sau despre
orice alt subiect consideră, în legătură cu sănătatea lor psiho-emoţională.
Astfel, oricine își dorește să discute cu un terapeut, poate beneficia de o
discuție de 15 – 20 min în Therapy Lounge despre orice tema despre mental
health. Therapy Longe-ul va fi activ în cadrul festivalului în fiecare zi,
între orele 16.00 şi 20.00.
Profită de această ocazie, mai ales dacă ai probleme în cuplu! Exeperienţa unui festival v-ar putea apropia mai mult, după cum explică şi Oana Nicolau (foto), psihoterapeut si co-fondator Clinicile Oana Nicolau din cadrul Reţelei de sănătate Regina Maria.
N-aţi mai fost la un festival, aţi dori să participaţi, dar aveţi reţineri sau vă temeţi să nu vă afecteze relaţia?
Psihoterapeutul Oana Nicolau vă dă câteva sfaturi: „Comunicarea deschisă între parteneri este cheia. Este important să-și exprime temerile și să discute despre așteptările și limitele lor în ceea ce privește experiența festivalului. De asemenea, pot începe prin a alege un festival care se potrivește intereselor și preferințelor lor comune, pentru a se simți mai confortabil. În cele din urmă, pot încerca să găsească activități mai mici și mai puțin aglomerate în cadrul festivalului, pentru a se adapta treptat la experiența‟.
Însăși participarea la un festival v-ar putea ajuta la depășirea stărilor de anxietate prin crearea unui mediu de expunere controlată, aşa cum arată Oana Nicolau: „Participarea la festival poate oferi o oportunitate de a experimenta interacțiunea socială și de a depăși temerile legate de acest lucru. În plus, distracția și atmosfera plină de energie a unui festival pot contribui la reducerea stresului și anxietății. Este important ca partenerii să comunice și să se sprijine reciproc în timpul festivalului, oferindu-și confortul și susținerea necesare pentru a se bucura de experiență în mod pozitiv‟.
Te-ar mai putea interesa: Care este diferența de vârstă ideală în cuplu, potrivit unei cercetări
Activitățile din timpul liber vă pot apropia mai mult
O mulţime de activități vă ajută să vă reconectaţi. Psihoterapeutul Oana Nicolau indică petrecerea timpului în natură, plimbările romantice sau drumețiile, care asigură o legătură emoțională puternică și creează amintiri plăcute împreună.
„Activitățile de cuplu, precum gătitul împreună, hobby-uri comune sau înscrierea la cursuri și activități recreative, participarea la festivaluri, dansul, muzica bună, pot aduce bucurie în relaţie, consolidând astfel, conexiunea între parteneri‟, explică ea. Distracția are un rol important în destinderea ambilor parteneri și poate aduce prospețime și bucurie în relație, după cum arată psihoterapeutul care adaugă: „Este important să găsim un echilibru și să ne asigurăm că distracția nu devine o distragere de la relație sau o modalitate de a evita problemele reale. Comunicarea deschisă și respectul reciproc sunt cheia pentru a găsi acest echilibru‟.
Citește și: Ce își doresc bărbații să afle partenerele de viață despre ei
Cât de importantă este socializarea cu alte persoane?
Socializarea cu alte persoane poate avea efecte benefice şi pentru relația de cuplu. După cum arată Oana Nicolau, interacțiunea cu oameni noi ne poate expune la perspective și experiențe noi, poate îmbunătăți abilitățile de comunicare și poate spori încrederea în sine.
„Cu toate acestea, trebuie să fim atenţi să nu neglijăm conexiunea și interacțiunea cu partenerul de viață. Găsirea unui echilibru între socializare și timpul petrecut în cuplu este esențial pentru menținerea unei relații sănătoase. Pentru a evita anumite discuţii neplăcute, este important ca partenerii să comunice deschis și să stabilească limite și așteptări clare în ceea ce privește implicarea în activitățile sociale‟, atrage atenţia aceasta.
Fericirea în cuplu se bazează pe comunicare, încredere şi respect reciproc
Odată cu trecerea anilor, rutina poate să afecteze fericirea în cuplu. Psihoterapeutul Oana Nicolau a explicat care sunt aspectele pe care se bazează o dinamică de cuplu sănătoasă care aduce mulţumire partenerilor: „În primul rând, comunicarea deschisă și sinceră între parteneri este esențială. A asculta și a fi receptiv la nevoile și dorințele celuilalt poate consolida legătura emoțională. În al doilea rând, încrederea reciprocă joacă un rol crucial. Să ai încredere în partener și să fii încredere în tine însuți în relația respectivă este esențial pentru stabilitate și satisfacție. În plus, respectul reciproc și susținerea în atingerea obiectivelor personale și comune sunt factori importanți. Nu în ultimul rând, adaptabilitatea și flexibilitatea în fața schimbărilor și conflictelor pot ajuta la menținerea unui cuplu fericit‟.
Vezi și: Secretele celor mai pricepuţi în dormitor, conform sexologilor
Experienţa unui festival, utilă şi pentru cei introvertiţi
Pentru persoanele introvertite sau cu probleme de încredere în sine, participarea la grupuri noi de oameni poate fi provocatoare. O recomandare din partea psihoterapeutului Oana Nicolau ar fi „să încerce să-și găsească confortul într-un cadru mai mic, cum ar fi inițial interacțiunile cu câțiva oameni în cadrul festivalului. De asemenea, este important să-și seteze așteptări realiste și să nu se pună presiune asupra lor în ceea ce privește socializarea. Participarea la activități care se potrivesc intereselor și pasiunilor lor poate facilita interacțiunea cu alți oameni care au aceleași interese‟.
@shutterstock