Activităţi banale prin care se poate atinge orgasmul. Nu au nicio legătură cu sexul

12 mai 2022   Sexualitate

Ceea ce îi aduce pe unii în punctul culminant al excitaţiei sexuale poate fi absolut lipsit de importanţă pentru alţii. Te-ai gândit vreodată că cineva poate ajunge la orgasm când se spală pe dinţi, cască sau se află într-un salon pentru un tuns?

Obţinerea plăcerii sexuale maxime se face în diverse moduri, în funcţie de preferinţele fiecăruia. Fie că vor, fie că nu, unele persoane au experienţe incredibile în timpul unor activităţi cât de poate de obişnuie, chiar de rutină.

Spălatul pe dinţi poate fi excitant?

Cu câțiva ani în urmă, o femeie a spus că, uneori, avea orgasme în timp ce se spăla pe dinți, care erau atât de puternice încât îi afecta temporar starea de conștiență.

Ea suferise o intervenție chirurgicală care o lăsase incapabilă să atingă orgasmul, cel puțin până când acesta s-a manifestat în timpul periajului dentar. Medicii au ajuns la concluzia că ea nu putea atinge orgasmul în nici un fel, decât prin perierea danturii.

Vezi şi: VIDEO De ce vorbele şoptite le dau unora furnicături? Cum a apărut fenomenul numit ASMR?

În timpul unui tuns

În cazul celor care pot ajunge la orgasm în timp ce sunt la coafor este vorba despre ceea ce se numește răspuns senzorial meridian autonom sau ASMR, un fenomen ce se întâmplă în întregime în creierul tău. Acesta poate fi declanșat de diverse sunete cum ar fi cel al foarfecelor. Sunt o mulţime de videoclipuri pe reţelele de socializare şi pe platforme de streaming video. Cei care îşi propun să declanşeze răspunsuri de tip ASM vorbesc şoptit sau emit în diverse moduri sunete relaxante şi repetitive. Unii dintre cei care le urmăresc au orgasme în creier.

Ştiai că…

… în timp ce se află sub influența unor medicamente, unii suferă de un efect secundar ciudat în care ating orgasmul de fiecare dată când cască?

Vezi şi: Ce poziţii yoga te ajută să ai orgasm. Te antrenezi, îţi tonifiezi corpul şi urci pe culmile plăcerii!

Yoga

Studiile au arătat că atunci când unele persoane aleg diverse mişcări şi poziţii de yoga, se creează o anumită atmosferă şi pot ajunge la punctul culminant. Unii yoghini o încurajează de fapt ca o practică de eliberare a stresului.

FOTO: Shutterstock

Mai multe