Cele mai bune locuri din avion pentru persoanele care se tem de turbulențe

18 iulie 2024   Curiozități

Turbulențele din avion le pot da emoții pasagerilor care se tem de zbor, iar dacă te încadrezi în această categorie, îți spunem pentru ce locuri să optezi astfel încât să ai o experiență plăcută. 

Poate că pasagerii nu au control asupra avionului sau a condițiilor meteorologice care pot cauza turbulențe, însă își pot selecta locurile unde vor sta pe parcursul călătoriei. Știai că în unele părți ale avionului, turbulențele sunt mai ușor de suportat decât în altele? 

Citește și acest articol: Cum scapi de frica de turbulențe. Sfaturi de la piloți experimentați! 

Alege locul perfect în avion! 

Dacă au posibilitatea, pasagerii care sunt înspăimântați de turbulențe pot opta pentru locurile din rândurile de lângă aripile avionului. Această zonă este considerată a fi una dintre cele mai stabile părți ale aeronavei, deoarece este mai aproape de centrul său de greutate, iar mișcările în timpul turbulențelor sunt echilibrate. 

Vezi și acest articol: Lucruri pe care trebuie să le cunoști dacă îți este teamă să zbori cu avionul 

Alegerea unui loc din fața avionului va face, de asemenea, călătorita mai lină și plăcută, cu mai puțin zgomot. Turbulențele se simt cel mai puternic în partea din spate a avionului, deoarece este cea mai îndepărtată de centrul de greutate, iar dacă ești iubitor de aventură poți opta pentru locurile din coada aeronavei! 

În cele din urmă, nu uita că turbulențele sunt o parte normală a zborului și rareori sunt producătoare de pagube! Piloții le pot detecta și sunt instruiți să le gestioneze în siguranță. 

Știai că... Accidentele aeriene sunt extrem de rare? Potrivit expertului în aviație Arnold Barnett, se estimează că, dacă ai călători zilnic cu avionul, ar trebui, în medie să zbori 55.000 de ani ca să fii implicat într-un accident care ți-ar putea pune viața în pericol. În cazul accidentelor de aviație din întreaga lume, toți pasagerii au supraviețuit în proporție de 90%, anunță National Transportation Safety Board. 

Sursă foto: Shutterstock  

Mai multe