Cele mai întâlnite 5 regrete pe care oamenii le au cu puțin timp înainte să moară

29 iulie 2024   Curiozități

La sfârșitul vieții, oamenii tind să se gândească la lucrurile pe care ar fi vrut să le facă diferit. Cel puțin asta a observat o asistentă din Australia, care dezvăluie cele mai întâlnite regrete ale persoanelor care mai au foarte puțin timp de trăit! 

Bronnie Ware este o fostă angajată în domeniul îngrijirilor paliative, care a lucrat timp de opt ani de zile cu persoane care s-au luptat cu boli grave, multe dintre ele fiindu-le fatale. În timpul activității sale, ea a acordat atenție asupra remușcărilor exprimate de oameni pe patul de moarte. 

Astfel, Bronnie Ware a scris cartea „The Top Five Regrets of the Dying‟  (Cele mai mari 5 regrete ale persoanelor aflate în pragul morții), deoarece a considerat că oamenii sănătoși au câteva lecții de învățat de la persoanele aflate pe patul de spital. 

Citește și acest articol: În ce ordine își pierd oamenii simțurile înainte să moară 

Cele mai întâlnite 5 regrete pe care le au muribunzii 

Cartea lui Bronnie Ware detaliează cele cinci fraze pe care ea le-a auzit cel mai frecvent, respectiv:

  • „Aș fi vrut să am curajul să-mi trăiesc viața cu adevărat, nu viața pe care alții o așteptau de la mine.‟
  • „Mi-aș fi dorit să nu fi muncit atât de mult.‟
  • „Mi-aș fi dorit să am curajul de a-mi exprima sentimentele.‟
  • „Mi-aș fi dorit să fi păstrat legătura cu prietenii mei.‟
  • „Mi-aș fi dorit să mă fi lăsat să fiu mai fericit/ă.‟

Vezi și acest articol: Un doctor dezvăluie ce se întâmplă cu trupul înainte de moarte 

Potrivit „CNBC‟, prima frază este cea pe care Bronnie Ware a auzit-o cel mai des. Într-o postare de pe blogul ei, autoarea dezvăluie, cu tristețe, că majoritatea oamenilor nu-și onorează nici măcar jumătate din visurile pe care le au în timpul vieții:

„Când oamenii își dau seama că viața lor se apropie de sfârșit și când privesc în urmă cu claritate, le este ușor să observe câte visuri au rămas neîmplinite. Majoritatea nu și-a onorat nici măcar jumătate din visurile pe care le-au avut, iar mulți oameni au realizat în ultima clipă că acest lucru s-a întâmplat din cauza alegerilor pe care le-au făcut sau nu le-au făcut.‟ 

Sursă foto: Shutterstock  

Mai multe