Culoarea perfectă pentru living, în funcţie de zodia ta
Te-ai plictisit de aspectul camerei de zi şi vrei să-ţi reîmprospătezi livingul? Vezi care este culoarea de vopsea pe care ar trebui s-o alegi pentru a te simţi cu adevărat bine acasă şi a te relaxa mai mult.
Poate fi tentant să alegi albul la renovarea pereţilor din living sau să optezi pentru ceva ce ai văzut că ar fi în tendințe, dar vei fi mult mai fericit pe termen lung cu o nuanță care ţi se potriveşte. Află ce anume te-ar linişti mai mult şi-ţi va plăcea nu doar acum, ci şi peste câţiva ani!
Berbec – Brun
Când ţi se pun la îndoială abilitățile, accepţi provocarea şi demonstrezi celorlalţi că se înșală. Energia ta debordantă te face să reușești, dar când simţi totuşi nevoia de a te odihni și reîncărca, te-ai retrage într-un loc în tonuri de roşu şi brun închis, culori potrivite cu firea ta pasională, înflăcărată.
Taur – Verde închis
În loc să urmezi tendințele, alege ceea ce știi că ţi se potriveşte. Ca semn de pământ, ai o conexiune specială cu natura pe care ai vrea s-o aduci în interior. Alege o vopsea verde închis care aminteşte de mușchiul copacilor. Te va încânta să afli că verdele reprezintă prosperitate. În plus, este culoarea care te ajută să fii calm şi concentrat.
Gemeni – Galben
Vrei să încerci lucruri noi și să explorezi lumea. Nu ți-e frică să te răzgândești și nu lași neplăcerile mărunte să te afecteze. Culoarea ideală a camerei tale trebuie să reflecte natura ta pozitivă, de aceea n-ar trebui să te gândeşti de două ori înainte de a alege o cutie de vopsea de culoare galbenă. Ești genul de persoană care adoră să-și asume riscuri şi să surprindă.
Rac – Roz pal
Eşti receptiv la nevoile emoționale ale altora, dar ai nevoie de timp petrecut în singurătate, în casa ta, pentru a-ţi recăpăta energia. Îţi pasă mai puțin de tendințele de design. Prioritatea ta principală este să alegi ceva ce-ţi dă confort şi calm. Un roz pal inspiră dragoste şi căldură. Este o nuanţă romantică, visătoare, în concordanţă cu sufletul tău sensibil.
Leu - Violet
Eşti apreciat pentru firea ta caldă și energia pozitivă, contagioasă. Ai putea face orice culoare să arate uimitor, dar un violet întruchipează latura ta regală. Tu chiar îți vezi casa ca pe propriul regat, iar această nuanţă va exprima stilul tău și va fi o declaraţie de regalitate.
Vezi și: Cei mai manipulatori nativi ai zodiacului european!
Fecioară – Bej
Meticulos și pragmatic, ai un autocontrol excelent și iei decizii după ce cântăreşti bine lucrurile, cu atenţie şi răbdare. Ești mai puțin preocupat de stil și mai concentrat pe a-ți câștiga banii. Sigur, pereții bej ar putea părea plictisitori, dar această culoare versatilă și atemporală îţi oferă opțiunea de a schimba mobilierul și decorul de câte ori doreşti.
Balanţă – Auriu
Semnul tău zodiacal este condus de Venus care îţi conferă farmec, dorinţa de a arăta bine mereu şi de a te înconjura de frumos. Unii ar putea presupune că rozul ar fi cea mai bună culoare pentru camera ta de zi, dar auriul este mai potrivit pentru a avea o casă de admirat de toţi cei care îi vor trece pragul. Inspiră eleganță și rafinament.
Scorpion – Negru
Poţi părea rece la prima vedere, dar trăieşi emoţii puternice. Uneori te simţi neînţeles pentru că semnul tău nativ este guvernat de planetele Marte și Pluto, cele mai intense din punct de vedere astrologic. În loc să lupți împotriva laturii tale misterioase, îmbrățișează-o și vopseşte în negru un perete al sufrageriei. Va exprima îndrăzneala ta şi poate oferi fondul perfect pentru expunerea unor obiecte de decor în culori deschise, calde, contrastante.
Săgetător - Portocaliu
Chiar dacă adori să călătorești, te ataşezi de casa ta, de familie. Când te decizi să-ţi faci propriul cămin, este important să simți că ai libertatea de a te exprima pe deplin. Nu-ţi este frică să faci alegeri de design extravagante, cum ar fi un living portocaliu. Culoarea reprezintă pozitivitatea și determinarea, necesare la fiecare început de drum.
Capricorn – gri
Ai o disciplinată care îţi permite să vezi imaginea de ansamblu atunci când iei o decizie. Nu permiţi criticilor nimănui să influenţeze direcţia pe care ai ales-o. Cum adori stilul clasic, culoarea ideală pentru livingul tău ar putea fi griul. Mai mult, îţi va crea dispoziția necesară pentru a lucra, dacă ai un job remote.
Citește și: Cel mai prost obicei în funcţie de semnul tău zodiacal
Vărsător - lila
Personalitatea ta are o latură sensibilă pe care puțini ajung s-o vadă. Simți greutatea nedreptății mai mult decât oricine chiar dacă n-o arăți. De aceea, casa ta trebuie să fie un spațiu relaxant pentru a te relaxa după o zi de luptă pentru cei defavorizați. Lila este o culoare care te va liniști cu siguranţă.
Peşti – teal sau verde-albăstrui
Pentru tine este important să te exprimi prin aspectul tău sau prin decorul casei. Latura ta artistică nu se teme să-şi asume un nou proiect de renovare a casei. Cel mai important lucru pentru tine este să creezi un spațiu care să pară o lume proprie. Tealul sau verde-albăstruiul este o culoare liniştită care inspiră pace, armonie interioară, seninătate. Îți va fi mai ușor să visezi ochii deschişi dacă ești înconjurat de această nuanță.
FOTO: Pixabay