Aishwarya Rai Bachchan, cea mai frumoasă femeie din lume, voia să devină medic

11 august 2022   Viață de vedetă

A fost desemnată „Miss World‟ în 1994, iar mass-media s-a referit adesea la ea ca la „cea mai frumoasă femeie din lume‟, plasând-o de-a lungul timpului în diverse topuri centrate pe aspectul fizic, Aishwarya Rai Bachchan este mai mult decât un chip atrăgător.

Actriță iubită de public și apreciată de critici, cu multe premii în palmares, Aishwarya este și ambasador de brand pentru multe organizații de caritate, precum și pentru Programul Comun al Națiunilor Unite privind HIV/SIDA (UNAIDS).

Născută pe 1 noiembrie 1973 în Mangalore, Karnataka (India), Aishwarya a fost atrasă din copilărie de muzică, studiind dansul clasic în adolescență. Ulterior, a luat în calcul o carieră în medicină, apoi în arhitectură, după care a renunțat la aceste visuri și a început să lucreze în modelling.

Citește și Ce trucuri de frumuseţe are Aishwarya Rai. Sunt la îndemâna oricărei femei

Actriță talentată și premiată

La scurt timp după ce a fost încoronată „Miss World‟, Aishwarya Rai și-a făcut debutul ca actriță în filmul „Iruvar‟ (1997), iar în același an a fost distribuită în primul ei film de la Bollywood, „Aur Pyaar Ho Gaya”. Pentru acesta din urmă, Aishwarya a fost premiată cu Screen Award pentru „Cel mai bun debut‟.

Adevărata recunoaștere critică pentru talentul actoricesc a venit câțiva ani mai târizu, când tânăra cu ochi albaștri-verzi și un zâmbet de milioane a câștigat două premii Filmfare la categoria „Cea mai bună actriță‟ pentru performanțele ei din „Hum Dil De Chuke Sanam‟ (1999) și „Devdas‟ (2002).

Totuși, dintre zecile de filme în care a apărut actrița indiană, cel mai bun este considerat „Guru‟, un adevărat succes internațional. Aishwarya a primit pentru interpretarea sa din film a șaptea nominalizare din carieră la categoria „Cea mai bună actriță‟ la Premiile Filmfare, unul dintre cele mai vechi și prestigioase evenimente de gen din India.

Vezi și Reginele frumuseţii din istoria „Miss World”

Și-a găsit fericirea după o relație abuzivă

Anul 2007 are și o însemnătate specială pentru Aishwarya, deoarece atunci s-a căsătorit cu Abhishek Bachchan, actor și producător de film. Actrița și-a găsit fericirea conjugală după ce, nu cu mulți ani în urmă, mărturisise că a fost abuzată în relația cu fostul iubit, starul de la Bollywood, Salman Khan.

Mass-media din India i-a catalogat pe Aishwarya și Abhishek drept un supercuplu. După ce au fost prezenți împreună într-un episod din show-ul lui Oprah Winfrey, presa a concluzionat că Aishwarya și Abhishek sunt mai faimoși chiar și decât un alt cuplu celebru, Brangelina.

Model de urmat pentru tinere

În ciuda faimei, Aishwarya Rai Bachchan și-a păstrat modestia și s-a străduit mereu să-și țină viața privată cât mai ferită de ochii presei. Totuși, nu se poate abține să nu posteze fotografii cu soțul și fetița lor de 10 ani, Aaradhya, pe rețelele de socializare, pentru că, așa cum a declarat ea însăși, „familia este puterea, dar și slăbiciunea mea‟. Nașterea fiicei sale i-a adus actriței multă publicitate negativă la acea vreme, pentru că nu a reușit să slăbească după sarcină, ceea ce, aparent, era de așteptat de la o persoană publică.

Un model de reușită în viață pentru tinerele femei, Aishwarya este, la 48 de ani, una dintre cele mai bine plătite actrițe de la Bollywood, o luptătoare neobosită pentru cauze caritabile, precum reducerea sărăciei sau accesul la sănătate și educație, inclusiv prin fundația care îi poartă numele, și una dintre cele mai importante ambasadoare ale Indiei în lume.

@profimedia

Mai multe