Cher, amintiri dureroase: „Am suferit trei avorturi. Primul, la 18 ani”
Pe fondul noii legi americane, care interzice avortul la cerere, mai multe vedete de peste ocean au început să-și facă cunoscute experiențele persoanale legate de acest subiect delicat. Cher a ținut să vorbească și ea, recent, despre pierderile ei de sarcină.
Legendara cântăreață a scris pe Twitter, la începutul săptămânii, că ea a suferit trei pierderi de sarcină în tinerețe, primul dintre ele având loc la numai 18 ani.
Experiență cutremurătoare
„Eram singură în casă”, a început Cher (76 de ani) să povestească. „Sonny (n.r. Bono) venise acasă, iar eu plângeam și mă legănam singură pe podea. Când am ajuns la medic, țipam de durere. Nu mă puteam abține nici măcar în lift”, a continuat diva să-și umească fanii cu mărturisirile ei dureroase. „Doctorul m-a trimis direct la spital, în sala de operații. CE MI S-AR FI ÎNTÂMPLAT MIE ASTĂZI??”, a ținut să adauge vedeta afectată de noua lege americană.
Citește și Cher, despre Tom Cruise, fostul ei iubit: „Era timid. N-avea
niciun ban!”
Mai târziu în viață, Cher a făcut doi copii, pe Chaz Bono, cu Sonny Bono, fostul ei soț și partener de scenă care a murit în 1998, la 62 de ani, și pe Elijah Blue Allman, conceput cu cel de-al doilea soț al ei, Gregg Allman, care s-a stins de asemenea din viață destul de devreme, la 69 de ani, în 2017.
Activă pe rețelele sociale
Cher și-a făcut cunoscută părerea despre dreptul femeilor de-a decide asupra propriului corp și a scris pe Twitter următoarele: „Femeile suferă și vor sângera până la moarte în timp ce doctorii se vor uita la ele și le vor trimite apoi acasă, unde complicațiile le vor trimite direct în mormânt”, a dezvăluit vedeta.
Vezi și Frumuseţe artificială. De ce poartă Cher întotdeauna peruci
şi cum arată părul ei real?
„Nu vor mai exista avorturi și îngrijire prenatală în Statele Unite”, a continuat apoi Cher. „Femeile vor muri de hemoragie în timp ce niște «bărbați» albi republicani vor decide ce fel de tratament medical merită acele femei”, a atras ea atenția din nou.
Foto - Shutterstock