Vedete care au crescut la orfelinat. Cum i-au abandonat părinții

E uimitor cum au reușit să treacă peste copilăria traumatizantă și să devină unele dintre cele mai mari staruri din lume, excelând în actorie sau muzică!

image

Pentru aceste staruri, viața n-a fost toată numai lapte și miere. Dimpotrivă. Au suferit o traumă în copilărie care le-ar fi putut distruge întreaga viață. În schimb, aceste celebritărți crescute în orfelinat s-au ambiționat și au reușit să-și construiască o carieră și-o viață împlinită la maturitate.

Marilyn Monroe

Și-a început viața alături de mama ei, un părinte care încerca să-și crească singur copilul, însă boala de care suferea cea care i-a dat viață a împiedicat-o pe aceasta să aibă grijă de cea care avea să devină Marilyn Monroe. Micuța a fost trimisă în orfelinat după ce mama ei a fost diagnosticată cu o boală mentală care o făcea incapabilă să-și îndeplinească datoria de mamă. După doi ani petrecuți la orfelinat, Marilyn a stat, timp de patru ani, cu o familie care o luase în plasament. Monroe nu și-a cunoscut niciodată tatăl, motiv pentru care i-a dus dorul întreaga ei viață.

Pierce Brosnan

„James Bond” a fost crescut, în mare, de bunici de la patru ani, pentru simplul motiv că mama lui a plecat de-acasă pentru a urma un curs de asistente medicale. Din păcate, după ce fusese abandonat de cea care i-a dat viață, bunicii lui au murit când Pierce n-avea mai mult de 6 ani. Mama lui nu s-a întors nici măcar atunci acasă, așadar băiețelul a fost trimis la diverse rude, ca să aibă ele grijă de el, după care a ajuns la orfelinat, unde a stat până a împlinit 10 ani.

Seal

Născut dintr-un tată brazilian și o mamă nigeriană, Seal a fost plasat într-o familie socială imediat după naștere. Și-a petrecut primii patru ani din viață în acea casă care nu era a lui, după care a ajuns în grija părinților lui biologici. Din păcate, experiența n-a fost 100% benefică pentru el, având în vedere că tatăl lui era extrem de strict și de violent fizic. În ciuda începutului său complicat în viață, când a fost nevoit să trăiască în plasament, Seal a ajuns, la maturitate, să vândă 30 de milioane de albume în întreaga lume și să câștige 3 trofee Brit Awards.

Eddie Murphy

Și actorul de culoare a crescut la orfelinat. Părinții lui au divorțat când el n-avea mai mult de 3 ani, iar, cinci ani mai târziu, Eddie a rămas fără tată. După moartea capului familiei, toate grijile financiare au căzut pe mamă, care n-a făcut față și s-a îmbolnăvit, fiind spitalizată mult timp.

Atunci actorul și fratele lui au fost trimiși la orfelinat, unde au stat timp de un an. Murphy nu ascunde faptul că a avut asemenea experiențe, mai mult susține că doar faptul că a stat la orfelinat i-a putut dezvolta un asemenea simț al umorului de pe urma căruia s-a îmbogățit la maturitate.

Coco Chanel

La 12 ani, Gabrielle Bonheur – adică Coco Chanel – și-a pierdut mama și atât ea, cât și sora ei au fost trimise în orfelinat. Instituția cu pricina era condusă de Congregation of the Sacred Heart of Mary, un soi de fundație înființată pentru a-i ajuta pe cei săraci și respinși de propria familie.

Cher

Nici celebra cântăreață n-a avut un start bun în viață. Georgia, mama ei, a divorțat de tatăl lui Cher când era încă gravidă cu ea. Femeia a încercat să facă rost de bani cântând pe ici, pe colo și apărând în câte o producție video cu buget redus, însă n-a reușit să scape de sărăcie. Când Cher n-avea mai mult de 2 ani, Georgia s-a îmbolnăvit, lucru care a determinat-o s-o trimită pe fiica ei într-un orfelinat. După ce și-a petrecut acolo o parte din copilărie, Cher s-a întors acasă unde a fost crescută de mama și bunica ei.

Foto - Shutterstock



Recente

shutterstock 1983331838 jpg
WhatsApp Image 2024 11 20 at 12 40 28 jpeg
Donald Trump și familia  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez, Benn Afleck, Jennifer Garner  foto   Shutterstock jpg
Marius Manole   ținuta 1 ok jpg
Davina McCall  foto   Shutterstock jpg
Kourtney Kardashian  foto   Instagram jpg
astrologie zodii iarna parfum 2233424349 jpg
Ultimele cuvinte inainte de moarte  Sursa foto Pixabay consciousness 8809108 1280 jpg
Victoria Beckham  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez  sursa foto   Shutterstock jpg
Regele Charles, Regina Camilla  sursa foto   Shutterstock jpg
Luna Plina in Taur 15 noiembrie 2024  Sursa foto shutterstock 2142428525 jpg
Angelina Jolie, Brad Pitt  foto   Shutterstock jpg
Demi Moore  foto   Shutterstock jpg
KV WSCM jpeg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Eva Londoria  foto   Instagram jpg
Rita Ora  foto   Instagram jpg
shutterstock 13153519 jpg