Christie Brinkley are aproape 70 de ani, dar arată ca la 20. Care-i sunt secretele?
Christie Lee Brinkley este considerată una dintre cele mai atractive femei din toate timpurile. La aproape 70 de ani, fostul model arată ca la prima tinerețe, iar noi îți spunem ce o ajută să se mențină în formă.
Timpul parcă a stat în loc pentru modelul Christie Brinkley! La 69 de ani, arată la fel de bine ca la 20, având o siluetă impecabilă și o piele strălucitoare. De altfel, nu de puține ori, Christie s-a fotografiat fără pic de machiaj pe plajă, în costumele de baie care îi evidențiau trupul armonios.
Poate Christie Brinkley nu deține secretul frumuseții eterne, dar, cu siguranță, știe care sunt trucurile ce amână semnele îmbătrânirii.
Ce face modelul Christie Brinkley pentru a se menține tânără
În ceea ce privește aspectul siluetei sale, în mod surprinzător, Christie Brinkley nu urmează vreo dietă strictă. Într-un interviu pentru „New York Magazine‟, modelul a declarat că este adepta unui stil de viață sănătos și nu își restricționează plăcerile culinare. „Am încercat multe diete ciudate la început… Cam tot - de la postul cu suc, la consumul unui singur fel de mâncare pe zi. Singurul lucru care contează, cu adevărat, este dieta bine echilibrată‟, a povestit modelul, care își începe dimineața cu un pahar de apă caldă cu lămâie. „Este ceva ce am învățat de pe Instagram‟, a spus Christie.
De asemenea, potrivit „Delish‟, ea preferă preparatele vegane, dar nu refuză, din când în când, câte o porție de paste sau un sandviș cu brânză. Într-un interviu pentru „Harper’s Bazaar‟, ea mărturisea că mâncarea sa preferată este „orezul brun cu linte, ardei roșii și fenicul prăjit cu salată și cartofi dulci‟.
Când vine vorba despre aspectul pielii, Christie Brinkley are un ritual de îngrijire special. Ea își începe ziua cu exfolierea tenului, iar asta o ajută să aibă o piele frumoasă. „Fac asta de 40 de ani și simt că a contribuit, cu adevărat, la aspectul pielii mele, pe care o simt proaspătă și netedă‟, a spus modelul. De asemenea, Christie își masează zilnic fața cu un dispozitiv facial, despre care spune că: „reduce aspectul ridurilor, netezește și luminează tenul. Funcționează grozav și aplicat peste machiaj, adaugă un plus de prospețime‟, scrie „Best Life‟.
Christie Brinkley are mare grijă și de aspectul părului său. Aceeași sursă menționează că folosește extensii și se vopsește constant: „Extensiile fac parte din viața mea‟, spunea ea.
Sursă foto: Instagram - @christiebrinkley