Kim Kardashian le-a arătat fanilor cum se manifestă psoriazisul. „Nu știu ce se întâmplă”

31 ianuarie 2024   Viață de vedetă

Kim Kardashian, în vârstă de 43 de ani, a publicat pe contul ei de Instagram un videoclip în care le-a arătat fanilor cum se manifestă psoriazisul, afecțiunea de care suferă de mai bine de 18 ani. „Nu știu ce se întâmplă”, a spus vedeta, speriată de simptomele cu care s-a confruntat. 

Kim Kardashian și-a făcut public diagnosticul în urmă cu câțiva ani în serialul de familie, „Keeping Up With The Kardashians‟, iar pe atunci spunea că urmează un tratament pentru a controla crizele de psoriazis pe care le experimentează. De asemenea, ea a încercat diferite remedii homeopate și injecții ocazionale cu cortizon, scrie publicația „Page Six”. 

Citește și: Ingrediente care te ajută să scapi rapid de psoriazis. Sunt chiar în bucătăria ta! 

Vedeta de televiziune a experimentat pentru prima oară simptomele acestei boli pe când avea în jur de 20 de ani, însă manifestările au evoluat zece ani mai târziu. Potrivit „Clinicii Mayo”, psoriazisul este o boală autoimună care se manifestă pe zone extinse ale corpului cu pete roșii, provocând mâncărimi și exfolierea pielii. 

Kim Kardashian: „Nu știu ce se întâmplă‟ 

De curând, vedeta a postat pe contul ei de Instagram câteva imagini prin care le-a arătat celor 360 de milioane de urmăritori cum se manifestă o astfel criză:  

„Este cu adevărat dureros. Uitați cum se manifestă acum psoriazisul meu! Este pe tot piciorul meu și nu știu ce se întâmplă, dar trebuie să îmi dau seama. Este o nebunie. Se duce în jos pe picior, în sus și pe coapsă. Am încercat tot. Psoriazisul este chiar nasol‟, a spus Kim Kardashian. 

Vezi și acest articol: FOTO Ce boală nu poate fi vindecată 100%. O macină încet inclusiv pe vedeta Kim Kardashian 

În urmă cu doi ani, vedeta s-a confruntat cu o criză majoră a acestei boli din cauza faptului că și-a schimbat dieta. Ea nu este singura persoană din familia Kardashian care s-a confruntat cu probleme de acest tip. Inclusiv mama ei, Kris Jenner, a avut psoriazis, însă a reușit să se trateze cu razele UV de la solar, lucru care nu a funcționat în cazul lui Kim. 

Sursă foto: Shutterstock, Pagesix  

Mai multe