Lisa Loring a avut puține lucruri în comun cu Wednesday. Nu i-a fost ușor să o joace!

31 ianuarie 2023   Viață de vedetă

La doar cinci ani și jumătate, Lisa Loring și-a luat în serios rolul de actriță. Ea a fost cea care a jucat-o pentru prima oară pe Wednesday, din „Familia Addams‟, însă ce părere avea actrița despre personajul său iconic? Se asemăna cu fiica lui Gomez și a Morticiei? 

Fanii celebrului personaj Wednesday, din „Familia Addams‟, au primit, la finalul lunii ianuarie, vestea că Lisa Loring s-a stins din viață la 64 de ani, în urma unui accident vascular cerebral. Actrița de origine americană a fost cea care a dat pentru prima oară viață acestui personaj, un rol pe cât de adorabil, pe atât de morbid, lăsând „o moștenire uriașă pentru lumea divertismentului‟, după cum a declarat scriitoarea Laurie Jacobson. 

Lisa Loring, în lumina reflectoarelor de la cinci ani 

Lisa Loring s-a născut în Kwajalein, Insulele Marshall, pe 16 februarie 1958. Pentru că părinții ei au divorțat când ea încă nici nu împlinise vârsta de trei ani, a fost nevoită să se mute în diferite colțuri ale lumii. După divorțul părinților, Lisa Loring a locuit în Honolulu, apoi în Los Angeles, unde și-a început cariera de model, pe când era doar o copilă. Când a împlinit cinci ani, Loring a apărut pentru prima oară pe micile ecrane în serialul „Dr. Kildare‟ (1964). 

A cucerit telespectatorii, așa că a primit un nou rol ce urma să îi schimbe viața - Wednesday Addams. În interviurile pe care le acorda, Lisa Loring avea doar cuvinte de laudă la adresa echipei, pe care o numea „familie‟. „A fost ca o familie adevărată - nu ai fi putut alege o distribuție mai bună și o echipă mai bună‟, spunea actrița, în 2017, potrivit „Best Life‟. „Carolyn Jones, John Astin - Gomez și Morticia - au fost ca niște părinți pentru mine. Au fost grozavi‟, puncta ea. 

Citește și: De ce nu clipește Jenna Ortega în serialul „Wednesday‟: „Nu mi-am dat seama că o fac‟

Deși Lisa Loring s-a simțit excelent pe platourile de filmare, ea a întâmpinat și provocări. Pentru că avea doar cinci ani și jumătate când și-a primit rolul, nu știa să citească, așa că a fost nevoită să-și memoreze replicile: „A trebuit să învăț să memorez, înainte să citesc, pentru că aveam doar cinci ani și jumătate când am început‟, și-a amintit ea. Cu toate acestea, Loring a reușit să o joace excelent pe Wednesday cu care, potrivit ei, avea puține lucruri în comun. Când a fost întrebată dacă personajul i se aseamănă, actrița a precizat: „Nu cred, nu. Îmi plac perlele, dantela și lucrurile frumoase, iar lui Wednesday îi plăcea întunericul, lucrurile înfricoșătoare‟. 

Vezi și: Christina Ricci, despre noua generație de la Hollywood: „O, Doamne, asta este uimitor! Avem voie să facem asta?‟

Lisa Loring a avut două fiice 

Actrița Lisa Loring s-a căsătorit pentru prima dată la vârsta de 15 ani, cu iubitul ei din copilărie, Farrell Foumberg, cu care a avut o fiică, pe Vanessa Foumberg. La un an distanță, ea a divorțat și s-a căsătorit cu Doug Stevenson. În timpul căsniciei, a adus-o pe lume pe Marianne Stevenson, al doilea copil al său. Nici cea de-a doua căsnicie nu a rezistat, ea căsătorindu-se de două ori de la divorțul de Doug. 

Sursă foto: Pinterest 

Mai multe