Nepotismele de la Hollywood. Cum se apără copiii celebri ai vedetelor?

După ce publicația New York Magazine a abordat subiectul delicat al nepotismelor de la Hollywood, copiii celebrităților și-au spus părerea. Au profitat sau nu de faima părinților?

image

Nepotismul de la Hollywood se întâmplă în momentul în care copilul unui actor, muzician, producător sau al altui om de succes din domeniul cinematografic a beneficiat de succesul părinților lui. În decembrie 2022, New York Magazine a declarat anul 2022 ca fiind „anul nepotismelor”, după care a publicat un ghid al nepotismului, acest fenomen atât de des întâlnit în showbizul american. Cum era de așteptat, mulți astfel de copii, cu părinți celebri, și-au făcut cunoscută părerea despre asemenea subiect tabu.

Actrița Jamie Lee Curtis, fiica actriței din „Psycho”, Janet Leight, și a superstarului Tony Curtis, susține că ea lucrează în domeniu de la 19 ani. „Nu există zi din cariera mea în care să nu mi se aducă la cunoștință că sunt fiica unor vedete de cinema”, a dezvăluit Jamie, care a adăugat că „toată această discuție despre nepotisme nu face altceva decât să denigreze, să diminueze și să rănească”.

Privind în urmă, la cariera ei de 44 de ani, actrița spune că lucrează la Hollywood „cu avantajele pe care faima mea asociată mi le-a adus” și e de părere că n-are niciun sens să nu recunoască că a beneficiat de avantaje clare în tot acest timp.

Modelul Lottie Moss, sora mai mică a topmodelului Kate Moss, este mult mai vehementă când vine vorba despre acest subiect delicat: „M-am săturat atât să tot văd cum lumea dă vina pe nepotisme pentru că n-au ajuns ei destul de bogați și de faimoși!”, a dezvăluit aceasta pe Twitter, după care a adăugat că înțelege, totuși, perfect că „nu e cinstit cum oamenii care provin din familii cunoscute sunt favorizați din aceast motiv”.

„Dar știți ceva? Viața nu e cinstită! Dacă vrei cu adevărat ceva, poți să obții acel lucru! Așa că, în loc să fiți negativi, mai bine creați-vă singuri succesul vostru!”, a conchis Lottie.

„OMG! Să se unească toți copiii favorizați ai vedetelor și să se costumeze în bebeluși giganți de Halloween!”, a ținut să precizeze actrița Eve Hewson, fiica liderului vocal Bono, de la U2. „De fapt, sunt destul de supărată că eu n-am fost inclusă în acel articol despre nepotism!”, a adăugat ea mai în glumă, mai în serios.

Kate Hudson, fiica actriței Goldie Hawn, nu se simte nici ea atacată de această titulatură. „Nu prea îmi pasă de… nepostismele astea! Mă uit la copiii mei și avem fiecare povestea noastră. E-n sângele nostru să fim fiecare oameni cu câte o poveste. Voi puteți să-i spuneți cum vreți, nimeni n-o să schimbe ce ne curge nouă prin vene!”, a declarat Kate.

image

„De fapt, cred că există alte domenii în care nepotismul e mult mai prezent. În modeling poate. Mi s-a întâmplat să mă aflu în anumite întâlniri în care să mă întreb al cărui copil o fi cel cu care vorbesc, pentru că nu știa nimic. Nu-mi pasă de unde vii și ce legătură ai cu anumiți oameni din domneiu atât timp când lucrezi din greu și ai rezultate. Restul nu mai contează!”, a spus Hudson cu convingere.

Foto - Shutterstock



Recente

Brad Pitt, Angelina Jolie  foto   Profimedia jpg
Jennifer Lopez  foto   Instagram jpg
13892 jpg
Beyonce si fiica ei  foto   Profimedia jpg
Kendall Jenner la Met Gala 2026  foto   Profimedia jpg
cum gasesti echilibrul intre stiliul personal si produsele pe care le alegi jpg
Jeff Bezos  foto   Profimedia jpg
Ellen Burstyn  foto   Profimedia jpg
Sharon Stone  foto   Profimedia jpg
Rita Wilson, Tom Hanks  foto   Profimedia jpg
digital art style yoga illustration jpg
illustrated rendering twin avatar (1) jpg
Emily Blunt  foto   Profimedia jpg
fiica actorului, Jacqueline Falk, și Peter Falk  foto   Profimedia jpg
Kris Jenner  foto   Profimedia jpg
Nicole Kidman  foto   Profimedia jpg
Lisa Kudrow  sursa foto   Profimedia jpg
Sydney Sweeney  sursa foto   Profimedia jpg
Al Pacino și Beverly D'Angelo  foto   Profimedia jpg
Christina Applegate  foto   Profimedia jpg