Miley Cyrus și tatăl ei, Billy Ray, nu își mai vorbesc. S-au șters și de pe Instagram
Miley Cyrus și tatăl ei, Billy Ray Cyrus, nu își mai vorbesc, după ce fosta vedetă din „Hannah Montana‟ a rupt legătura cu el. Ce motiv ar fi avut artista?
Relația dintre Billy Ray Cyrus (61 de ani) și Miley Cryus (29 de ani) părea perfectă, mai ales că și-au jucat rolul de tată-fiică impecabil și pe micile ecrane, în serialul de adolescenți, „Hannah Montana‟, producție care a făcut-o celebră pe Miley.
În realitate, conform surselor internaționale, relația dintre ei s-a răcit, iar cei doi nu își mai vorbesc după ce Miley a rupt legătura cu tatăl său.
Citește și: FOTO Miley Cyrus i-a șocat pe fani în timpul unui festival. Cum a apărut artista din nou pe scenă
De ce nu mai vorbește Miley Cyrus cu Billy Ray
Disputa dintre Miley și Billy Ray vine pe fondul divorțului dintre Billy și mama artistei, Tish Cyrus. Părinții lui Miley au anunțat în luna aprilie că își doresc să divorțeze pentru a treia oară, în cei 28 de ani de căsnicie. Tish Cyrus a argumentat spunând că între ea și Billy există „diferențe ireconciliabile‟, adăugând că ea și Billy Ray nu au locuit împreună în ultimii doi ani. Potrivit „The Sun‟ relația dintre Billy și Miley s-a răcit de când artista a aflat de divorț. Acum, cei doi nu se mai urmăresc pe rețelele de socializare.
„Miley nu a fost de acord cu anumite lucruri pe care le-a făcut tatăl ei. S-a escaladat, iar ei nu sunt deloc în relații bune, (…) niciunul dintre ei nu își dorește să își ceară scuze. Restul familiei speră că se vor împăca, dar Billy și Miley sunt supărați unul pe celălalt‟, a spus o sursă.
Vezi și: Michael Jordan, căutat pe Google de fiica sa. Ce a vrut să afle?
Zvonurile despre o posibilă ruptură între Billy Ray și familia sa au apărut pentru prima oară în luna decembrie a anului 2021, după ce Billy a lipsit din fotografia de Crăciun a familiei sale. În poza, pe care Miley a postat-o pe Instagram, apărea doar artista, alături cu mama ei, Tish, și de frații săi, Trace, Brandi, Braison și Noah, în fața unui brad împodobit.
Billy Ray: „Aș șterge totul într-o secundă dacă aș putea‟
Ne amintim că în anul 2011, Billy Ray a dat vina pe serialul Disney, „Hannah Montana‟, pentru relația dificilă pe care o are cu familia lui.
„Îți spun că nenorocitul de serial mi-a distrus familia. Nu există nicio îndoială. Atât credințele mele, cât și ale lui Miley au fost zdruncinate. Mă duceam zilnic la muncă știind că familia mea s-a destrămat, dar totuși a trebuit să stau în fața acelor camere. Aș șterge totul într-o secundă dacă aș putea‟, spunea Billy Ray pentru „GQ‟.
Sursă foto: Instagram / Pinterest