Răzvan Popescu: „N-am mai avut energia s-o iau de la capăt cu dietele“
Pe Răzvan Popescu toată lumea îl știe. De la Roton, de la Radio ZU, de la televizor, de pe Instagram ori chiar de la concertele și evenimentele mondene ori private pe care le-a prezentat, de-a lungul timpului.
Și, la fel de bine, îi știe și povestea cu lupta cu kilogramele, cu dietele nesfârșite, cu participarea la maratoane, cu alergatul sau pedalatul de dimineață ori cu meciurile de squash cu prietenii. După toate acestea, simpaticul prezentator de la Radio ZU şi Antena 1 a ajuns pe mâna medicului pentru o operație bariatrică, soluția ultimă pentru a-și schimba complet viața.
Ești de nerecunoscut, după ce ai slăbit spectaculos în ultimele luni. După numeroase diete, ai făcut o operație bariatrică. Cum ți-ai făcut curaj să apelezi la această procedură destul de radicală?
Nu știu dacă sunt neapărat de nerecunoscut, dar e clar o schimbare evidentă. Am trecut prin niște diete reușite, dar n-au venit și cu menținerea pe care mi-aș fi dorit-o, din diverse motive – ultima dată, motivul a fost pandemia. Ideea e că n-am mai avut energia s-o iau de la capăt și am zis că operația e ajutorul de care am nevoie pentru ca rezultatele slăbitului să fie permanente.
Circulă diverse păreri despre această intervenție chirurgicală. Tu cât de repede ți-ai revenit și ce a presupus perioada de recuperare?
E o intervenție chirurgicală, totuși, e un act medical. Însă recuperarea a fost mult mai ușoară decât m-aș fi așteptat chiar și eu, deși sunt o fire optimistă, în ideea în care m-am operat vineri dimineață, iar marți eram deja la radio. Ce-i drept, eu poate am exagerat puțin. Celor care aleg varianta asta, le-aș recomanda, totuși, o săptămână în care să nu înceapă activitatea normală, e mai bine. Nu e imposibil s-o reîncepi, așa cum am făcut-o eu, dar e puțin mai greu.
Citește și Te poţi îngrăşa după operaţia de micşorare a stomacului?
Cum arată acum meniul tău?
Meniul meu nu arată diferit de ce mănâncă ceilalți oameni (zâmbește), doar că sunt cantitățile mult mai mici. Și, chiar și pentru o persoană cu o operație ca a mea, e recomandat să ai grijă ce mănânci și mă refer aici la alimente care sunt cu multe calorii versus alimente care au mai puține calorii. Așa că regulile rămân aceleași, doar că operația te ajută să îți stăpânești anumite porniri pofticioase.
Câte kilograme ai slăbit și câte haine îți mai vin din vechea garderobă?
Nu știu, cred că vreo 45 de kilograme, iar din vechea garderobă, tricourile încă pot fi folosite, pentru că acum se poartă mărimi mai mari. Am scăpat de multe perechi de blugi, am mai dat din ele prietenilor mai plinuți și probabil că mai trebuie să achiziționez și lucruri noi. Dar ăsta e motiv de bucurie, nu de tristețe. (zâmbește)
Tu ai mai slăbit și altădată radical. Ce n-a mai funcționat? Că doar alergai la maraton, mergeai pe bicicletă, jucai squash...
Da, am slăbit de două ori, de la 143 de kilograme la 90 și de la 130 de kilograme la 90, dar mereu era problema de menținere. La un moment dat, după un regim din ăsta care te solicită din toate punctele de vedere, emoțional, fizic ș.a.m.d., vine și o perioadă în care te culci pe o ureche. Numai că la mine, perioada în care mă culcam pe-o ureche se lungea până când puneam iar niște kilograme destul de multe la loc. Sportul nu l-am oprit niciodată, nici măcar la 130 de kilograme, pentru că mă relaxează foarte tare mișcarea și îmi place să am activitate fizică.
Puțini dintre cei care se luptă cu greutatea ani de zile vorbesc despre bullying-ul din partea celorlalți, însă tu ai avut curajul să scrii despre asta într-o postare. Poți dezvolta un pic ideea?
Da, e o realitate, supraponderale sunt discriminate. De la glume, unele dintre ele proaste, care se fac pe seama lor, până la oameni care nu înțeleg că nu e neapărat o chestie care ține de lene, de nesimțire, de lăcomie, când acumulezi multe kilograme, pentru că nu e doar atât. Clar, oamenii care au niște kilograme în plus mănâncă mai mult decât trebuie, dar treaba asta nu înseamnă că ei sunt automat nesimțiți. E o problemă mult mai complicată, pe care cred că specialiștii o pot explica mai bine. Pe mine, cel puțin, mă enervau glumele care se repetau, cele care sunt la îndemâna oricui, de genul „Popescule, ce-ți mai place șaorma!“. Am auzit-o de atât de multe ori, încât oricât de mult simț al umorului aș avea eu și oricât de mult mi-ar plăcea autoironia, a ajuns să mă deranjeze. Există o oarecare discriminare pentru persoanele grase, pe care poate societatea n-o recunoaște, dar pe care într-o oarecare măsură e prezentă și resimțită de cei cu kilograme în plus.
Când te-a făcut să suferi cel mai tare judecata celorlalți și când nu ai mai dat importanță părerilor lor?
Nu pot să spun neapărat că am suferit, cât am fost deranjat, pentru că se pun niște etichete pe fruntea persoanelor pe care le întâlnim, îi judecăm pe oameni fără să-i cunoaștem foarte bine și da, ne luăm după „ambalaj“. O persoană cu kilograme în plus trebuie să muncească de două ori mai mult spre a intra în grațiile celor care sunt normoponderali. Și singura salvare este să fie o persoană simpatică, să fie un fel de clovn. La mine a fost cumva nativ, pentru că de mic eram clovnul clasei, așa că nu m-au încurcat foarte tare kilogramele în plus. (zâmbește) Și, când faci radio, contează mai mult vocea decât imaginea.
Acum mulți copii sunt supraponderali. Ce le-ai spune referitor la body shaming?
Da, asta e o realitate a societății în care trăim, e o manifestare a dragostei părinților și a bunicilor în a le da de mâncare tot ce își doresc. Nu pot să dau un sfat, că nu sunt în măsură, dar clar eu, dacă aș fi părinte la momentul ăsta, aș lupta cu toată puterea ca al meu copil să nu aibă probleme cu greutatea și l-aș încuraja foarte mult să facă sport, pentru că cred că mișcarea compensează și poftele. Iar dacă începi să faci mișcare de la o vârstă fragedă, se rezolvă și problema cu kilogramele în plus când devii adult.
Avem o problemă acum: cu toții te știm într-un anume fel, ai chiar și un portret caricaturizat. Te-ai gândit că noul tău look va fi un fel de rebranding personal?
Da, fizic sunt schimbat, mulți îmi spun că nu mă mai recunosc. Nu știu dacă e neapărat un rebranding, dar cred că cel mai important lucru în momentul în care iei decizia să slăbești, fie că o faci prin operație, fie că o faci prin diete, este să te gândești că sănătatea e cea mai importantă și că problemele asociate obezității dispar, de la glicemie, diabet, tensiune arterială și alte lucruri care cred că nu te-ajută să ai o bătrânețe cu un stil de viață sănătos. Adică, pe măsură ce înaintăm în vârstă, problemele care țin de greutatea în plus se accentuează: articulații, diabet, tensiune... Dacă le luăm din pripă, putem să avem și o bătrânețe cât se poate de sănătoasă. Dacă nu, s-ar putea ca bătrânețea să fie nu știu cât de nesănătoasă, dar cu siguranță scurtă.
De mulți ani, te identifici cu Radio ZU și ai făcut emisiuni pe diferite tronsoane orare. În ce parte a zilei funcționezi cel mai bine în fața microfonului?
La ZU, am făcut emisiuni fie dimineața, când Daniel Buzdugan și Mihai Morar au fost în vacanță, fie după-amiaza. Când ai emisiune de dimineață, ai senzația că îți umpli timpul și ziua util, pentru că începi devreme, după care îți continui activitățile zilnice, iar când ai emisiune după-amiaza, nu te trezești cu alarma ceasului, poți dormi până la o oră mai târzie și te păcălești că ești mai odihnit. Nu am o variantă preferată, mă simt bine în ambele situații.
Mult timp, ai făcut echipă cu Flick, nu doar ca DJ, ci și ca MC de evenimente. Mai păstrați legătura?
Au fost niște ani buni în care am făcut echipă cu Flick, niște ani frumoși în care ne-am ajutat unul pe altul să ne dezvoltăm profesional și în care ne-am bucurat și de-o relație de prietenie. În prezent, nu pot să spun că mai există acea relație de prietenie, nu mai ținem legătura. El este într-o etapă a vieții lui în care și-a reevaluat prioritățile și relațiile de prietenie. Dar rămân la părerea că Flick este un om foarte talentat și care are multe lucruri de spus în a-i distra pe oameni.
De un an, faci emisiune alături de Cuza. Pare mai antrenant jocul radio dintre voi...
Da, facem emisiune de peste un an. Mă bucură foarte mult că am avut șansa să facem echipă împreună și că a acceptat propunerea pe care eu și Radio ZU i-am făcut-o. Îmi doresc să facem echipă mulți, mulți ani și-mi doresc ca el să mă scoată și la pensie, de ce nu? (zâmbește)
Câtă muncă și câtă distracție e în meseria ta?
Munca există ca în orice treabă pe care o faci. E o muncă continuă, pentru că, într-o emisiune de radio, e nevoie să fii permanent conectat la nevoile celor care te ascultă, să fii în temă cu subiectele care îi interesează pe oamenii care sunt cu urechea la tine, dar n-aș numi-o muncă în sensul pe care îl cunoaștem toți când vine vorba de muncă. Iar distracția vine la pachet, pentru că, în momentul în care ai deschis microfonul, încerci să te simți bine, să-i faci pe cei care te ascultă să se simtă bine și, de multe ori, rămân și eu surprins de câte lucruri faine pot ieși având un microfon în față și mulți oameni care știi că te ascultă.
Ca DJ, MC, PR la Roton sau voice over la Antena 1, ai legături puternice cu vedetele. Cum e să fii finul lui Dan Negru?
E o relație foarte specială între noi doi. L-am ales să-mi fie naș nu pentru că e Dan Negru, ci pentru că am apreciat foarte mult traiectul lui profesional, felul în care și-a construit și și-a consolidat familia, o apreciez foarte mult pe soția lui și este un model pentru mine în tot ce înseamnă carieră, familie și omul din spatele numelui.
Dacă te-ai putea întoarce în timp, ce i-ai spune lui Răzvan Popescu de la 20 de ani, care termina Științe politice?
Am făcut Facultatea de Științe Politice pentru că am fost pasionat de mic de zona asta de politică. Gândește-te că am copilărit în anii ’90, când toată lumea făcea politică. Am crescut citind reviste precum „Baricada“, „Express“ și „Express Magazin“, reviste care erau foarte puternic ancorate în viața politică. La televizor se transmiteau ședințele Parlamentului și, inevitabil, mi s-a inoculat microbul ăsta. Lui Răzvan de atunci i-aș transmite că a ales bine, cel puțin în momentul de față, să nu intre în politică și, deși au fost multe momente în care m-a zgândărit gândul de-a o lua pe drumul ăsta al vieții politice, am stat în banca mea. Nu pot să fac promisiuni despre ce va urma, dar în clipa asta sunt fericit că am ales să stau departe de zona politică.
@arhivă