Tot ce nu știai despre Regele Charles al III-lea - de la pasiunea pentru magie, la numele „secret‟

5 mai 2023   Viață de vedetă

Admiratorii Familiei Regale așteaptă cu nerăbdare încoronarea Regelui Charles al III-lea, un eveniment istoric care va avea loc pe 6 mai 2023 la Westminster Abbey. Până atunci, îți prezentăm câteva lucruri mai puțin cunoscute despre Regele Marii Britanii! 

Odată cu trecerea în neființă a Reginei Elisabeta a II-a, pe 8 septembrie 2022, fiul ei cel mare, Charles, fostul Prinț de Wales, a devenit noul rege al Regatului Unit. Fiind primul în linia de succesiune la tronul britanic, viața Regelui Charles a fost întotdeauna în centrul atenției - de la căsnicia cu Prințesa Diana și aventura de lungă durată cu femeia ce urma să-i devină soție, Camilla Parker, până la călătoriile sale prin lume. Ei bine, încă mai sunt lucruri de aflat despre Regele Charles, cum ar fi numele de cod „secret‟ și talentele sale ascunse. 

Citește și: Regele Charles și-a dat seama că o iubea pe Prințesa Diana abia după ce ea a murit 

Face parte dintr-un grup de magie 

Regele Charles al III-lea este un om cu numeroase pasiuni. Îi place să cânte la violoncel, pian și trompetă, iubește natura, grădinăritul și evenimentele sportive, precum meciurile de polo. Mai mult decât atât, știai că Regele Charles are o afinitate pentru magie? În anul 1975, el a devenit membru al „The Magic Circle‟, un grup de magicieni profesioniști, fondat în anul 1905. Regele Charles este un membru de onoare al grupului și, potrivit site-ului themagiccircle.com, s-a alăturat comunității după ce a făcut un truc cu bile și cupe. 

A scris o carte pentru copii 

Pe lângă pasiunile menționate, Regele Charles al III-lea este și un bun autor. El a scris o carte pentru copii, numită „Bătrânul din Lochnagar‟. Publicată în anul 1980, lucrarea spune povestea unui bătrân care cade în Lacul Lochnagar, din Scoția, situat sub muntele cu același nume. Potrivit site-ului „Ranker‟, întâmplările din carte se bazează pe expriențele Regelui, iar lucrarea a fost lansată pentru a-și amuza frații mai mici, Andrew și Edward.

Citește și: Lista cu invitați de la încoronarea Regelui Charles și a Camillei Parker 

Are un nume de cod 

Serviciile Secrete ale SUA i-au oferit Regelui Charles al III-lea un nume de cod. După cum a povestit fostul agent, Joseph Petro, Regina Elisabeta a II-a a fost numită în timpul vizitelor sale americane „Kittyhawk‟, iar Regele Charles și-a primit numele de „Unicorn‟. 

Deține un ghețar

Știai că Regele Charles al III-lea are o broască, un ghețar și un portavion? Desigur, toate și-au primit numele după el. Broasca a fost descoperită în anul 2008, fiind considerată o specie pe cale de dispariție, iar numele i-a fost acordat în semn de respect pentru eforturile Regelui de a proteja pădurile tropicale. Ghețarul Regelui Charles este situat, desigur, în Antarctica în lanțul „Regina Elisabeta‟, în timp ce portavionul „Prințul de Wales‟ a fost botezat în anul 2017 și declarat pe deplin operațional în anul 2021.  

Sursă foto: Pinterest

Mai multe