Plantele care ne fac sensibili la soare. Atenție la repelenții din ingrediente naturale!
Preferăm remediile naturiste în detrimentul tratamentelor cu medicamente, când este posibil, chiar dacă durează mai mult până la vindecare.
Plantele au mai puține reacții adverse asupra corpului. Da, dar când e soare puternic, unele determină pielea să producă reacții toxice în contact cu razele ultraviolete.
Urticaria produsă de razele soarelui este o afecțiune cauzată de anumite substanțe chimice din medicamentele, cum ar fi cele cu efect antibiotic, care sensibilizează tegumentele. Reacții neplăcute atunci când pielea intră în contact cu razele UV produc și plantele. Fie că le folosim sub formă de spray-uri pentru îndepărtarea insectelor, sub formă de cataplasme, creme, uleiuri, unguente, fie le consumăm ca ceaiuri, tincturi, unele plante pot să producă pe piele pete, arsuri solare, chiar și urticarie: eritem, vezicule cu lichid, dureroase. Reacția toxică poartă denumirea de fitofotodermatoză și reprezintă o categorie aparte din sfera fotodermatozelor, adică a alergiilor date de soare, spune pe blogul ei pediatrul Irina Costache. Numele de fitofotodermatită vine din termenii grecești „phyto‟, care înseamnă plantă, „foto‟, care înseamnă lumină și „dermatită‟ și se referă la inflamația pielii.
Citește și Medicamentele
care produc fotosensibilitate
Repelenții din ingrediente naturale
Au scopul de a ține la distanță insectele pe timpul verii. Verifică dacă produsele nu conțin plante care cresc sensibilitatea la soare, cum ar fi citronella, lămâi și alte citrice.
Pont
Poți evita reacțiile adverse produse de plantele fotosensibilizante utilizând creme pentru protecție solară și evitând expunerea prelungită la soare.
Vezi și Farmacia
verde pentru arsurile solare
Listă cu fructe și legume fototoxice
Nu doar plantele pot cauza fotosensibilitate, ci și fructele și legumele. Plantele care trebuie utilizate cu precauție pe timpul verii sunt: sunătoarea, o plantă folosită pentru proprietăţile sale digestive, dar şi pentru cele antidepresive, uleiurile esenţiale de bergamotă, lămâie, lavandă, santal, cedru, mosc, frunzele de morcov (au efect antiseptic, cicatrizant şi antiinflamator la nivelul pielii), brânca-ursului (un afrodisiac puternic), teiul (utilizat pentru efectul benefic în combaterea insomiilor, a depresiilor şi anxietăţii), florile de câmp, iedera otrăvitoare (Toxicodendron radicans) și polenurile.
Când vine vorba despre fructe și legume, evită consumul în cantități importante, în mod special înainte să te expui la soare, de: fructe exotice ca smochinele și pomelo, lămâi, mango (coaja), morcovi, țelină, pătrunjel, păstârnac.
Atenție!
Nu aplica repelentul pe piele, chiar dacă ai utilizat în prealabil cremă cu factor de protecție solară! Produsul naturist poate anula efectul benefic al cremei pentru protecție solară.
@shutterstock