De ce NU sunt sănătoase grăsimile trans? Unul dintre motive: scad nivelul de colesterol bun

14 august 2022   Lifestyle

Organismul are nevoie de grăsimi din alimentație, deoarece, printre altele, acestea conferă energie și susțin funcționarea celulelor. Însă nu toate grăsimile sunt la fel. Dacă cele nesaturate pot fi consumate zilnic, cu moderație, cele saturate se recomandă ocazional, iar cele trans ar trebui evitate. Iată de ce!

Grăsimile trans pot fi atât naturale, cât și artificiale. Cele naturale se găsesc în cantități mici în carne și în lactate și nu sunt dăunătoare pentru sănătate, dacă produsele menționate anterior nu sunt consumate în exces. Cele artificiale, însă, cunoscute și sub denumirea de grăsimi trans industriale sau grăsimi parțial hidrogenate, sunt nocive pentru sănătate, potrivit mai multor cercetări științifice.

Pentru a fabrica aceste grăsimi trans artificiale, o serie de uleiuri vegetale sunt modificate prin procedee chimice, pentru a rămâne solide la temperatura camerei, ceea ce le oferă și o perioadă de valabilitate mult mai lungă. Unele sortimente de margarină, de exemplu, pot conține grăsimi trans, însă chiar dacă se evită consumul direct de margarină, acestea pot fi prezente și în diverse alte produse, cum ar fi cele de patiserie sau în prăjeli.

Citește și Ce preparate să eviţi dacă vrei să fii sănătoasă

Cresc riscul de boli cardiovasculare

Multe studii observaționale au corelat aportul mare de grăsimi trans cu un risc crescut de boli de inimă, iar o serie de studii clinice au arătat că participanții care consumau regulat grăsimi trans în loc de alte grăsimi au înregistrat o creștere semnificativă a colesterolului rău (LDL).

Deoarece aceste cercetări au stabilit o asociere clară între aportul de grăsimi trans artificiale și dezvoltarea bolilor cardiovasculare, mai multe țări au adoptat legi care restricționează prezența acestora în produsele alimentare.

Sporesc inflamația în corp

Inflamația poate fi utilă pe termen scurt, când corpul este atacat de agenți patogeni, însă devine periculoasă dacă apare când nu există niciun pericol exterior. Inflamația în exces este una dintre cauzele bolilor cronice, cum ar fi artrita, diabetul sau sindromul metabolic. În acest context, oamenii de știință au descoperit că grăsimile trans cresc markerii inflamatori, mai ales la persoanele supraponderale sau la cele care suferă de obezitate.

Vezi și Cele mai sănătoase uleiuri şi grăsimi

Și vasele de sânge pot fi afectate

Oamenii de știință sugerează că un consum regulat de alimente care conțin grăsimi trans scade colesterolul bun (HDL) și dăunează pereților interiori ai vaselor de sânge.

Așa reduci cantitatea de grăsimi trans consumată!

Pentru a limita consumul de grăsimi trans industriale, e indicat să citești cu atenție etichetele produselor din magazinele alimentare, pentru a ști să le eviți. Grăsimile trans pot apărea în lista de ingrediente sub denumiri precum „uleiuri parțial hidrogenate‟ sau „grăsimi parțial hidrogenate‟.

În general, aceste grăsimi se pot găsi, cum spuneam, în multe produse care se vând în patiserii, dar și în pizza congelată din comerț sau în aluaturi de plăcinte, în popcorn, în cremele pentru cafea, precum și în alimente prăjite (gogoși, cartofi prăjiți, burgeri etc).

În ceea ce privește prăjelile, conținutul de grăsimi trans crește de fiecare dată când același ulei este reutilizat. De aceea, dacă ai poftă de cartofi prăjiți, de exemplu, dar te gândești și la sănătate, îi poți găti la cuptor: îi ungi cu ulei, puțină sare, susan (dacă vrei să încerc ceva nou) sau condimentele tale preferate și vor fi la fel de buni sau chiar și mai gustoși decât cartofii prăjiți clasic.

În cazul în care obișnuiești să consumi margarină ca atare, în sandvișuri, aceasta poate fi înlocuită cu ingrediente mai sănătoase: o linguriță de iaurt grecesc amestecat cu o linguriță de muștar; o lingură de humus, de fasole bătută sau de pastă de linte; o jumătate de avocado pisat bine cu furculița și amestecat cu puțină zeamă de lămâie.

@shutterstock

Mai multe